Liderul PNL Caraș-Severin a pornit un atac dur la adresa președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, căruia îi pune în spate gunoiul din județ în condițiile în care deponeul ecologic de Lupac e încă foarte departe de momentul inaugurării!
Centrul de management al deșeurilor, finanțat cu sume amețitoare de Uniunea Europeană, e mai aproape de prăbușire decât de punere în funcțiune, iar șeful administrației județene se vede cu mâinile legate. A preluat în urmă cu trei ani un proiect-poroblemă, la fel ca alte câteva, iar procedurile impuse de finanțator nu-i dau posibilitatea să facă mare lucru. Senatorul PNL Marcel Vela e însă de altă părere. „Ar trebui să bea niște Red Bull președintele Consiliului Județean și să stea la serviciu mai mult de ora 16, iar de la 8 la 16 să sară peste protocoale, mese și chefuri și să se ocupe de acest subiect. Este președintele Consiliului Județean de mai bine de trei ani și se lăuda că rezolvă, declara că e preocuparea principală. Am citit în ziarul dumneavoastră că mută munții, face, drege. Văd că vorbește, dar nu face. Domnul Hurduzeu are un talent deosebit, vorbește când ar trebui să tacă și tace când ar trebui să vorbească. Îl rog pe domnul Hurduzeu să ia atitudine și să se implice în rezolvarea acestui proiect, este principalul responsabil pentru că de trei ani de zile nu s-a întâmplat acolo nimic. Nu am auzit de trei ani să certe pe cineva, să dea în judecată, că cheme organele statului, cine a furat, cine a dres, cine nu a respectat proiectul. Am azit și eu din diferite surse că este ceva grav de tot, dar Consiliul Județean parcă se uită la un film. Stă în lojă și privește cum oamenii din Caraș-Severin scot bani din buzunar, foarte mulți bani, să transporte gunoiul în alte județe!”, acuză Vela.
Președintele CJ, Silviu Hurduzeu, dă asigurări că a făcut toate demersurile pentru ca lucrurile să intre cât mai curând în normalitate la deponeul de la Lupac. Totodată, subliniază că problema deșeurilor în județ e cât se poate de serioasă și că nu ar trebui să fie valorificată politic, așa cum încearcă să facă Marcel Vela. „Sunt dezamăgit de afirmațiile domnului senator Vela, nu înțeleg disputa politică de asemenea manieră, cu atacuri la persoană. Înțeleg frustrarea domnului Vela, dar alegerile din 2016 au trecut și cred că e cazul să renunțăm la atacurile la persoană. Consider că nu i-ar strica mai multă decență în exprimare. Pot spune că descopăr un nou talent la domnul senator, acela de a face atacuri la persoană atunci când nu mai are argumente într-o dispută politică. E foarte interesat de programul meu de serviciu, dar tocmai dumnealui e criticat de colegii și foștii săi colegi de partid, primari, pe care nu și-a făcut timp să-i ajute din calitatea sa de senator. Sper să renunțe la atacurile la persoană. Județul Caraș-Severin și cetățenii lui așteaptă altceva de la oamenii politici!”, a replicat Silviu Hurduzeu.
Președintele CJ și-a amintit cu această ocazie și de sfaturile pe care Vela i le dădea primarului Caransebeșului, Felix Borcean, în sensul de a pune bannere prin municipiu cu mesaje denigratoare la adresa sa. „Centrul de management al deșeurilor e o problemă serioasă, dar ea poate fi discutată decent. Am fost și sunt dispus tot timpul la dialog, inclusiv cu partidul din opoziție, dar ținînd cont de ideea năstrușnică a dumnealui, pe care am citit-o în acele stenograme, de a pune bannere prin Caransebeș, sincer, aceste atacuri nu mă mai miră. Pentru binele cetățenilor cred că e mai bine să discutăm constructiv și să renunțăm la atacurile la persoană. Asta e o problemă care ne privește pe toți și nu e o problemă apărută din cauza mea. Nu m-a sunat niciodată, nu s-a implicat în niciun fel, am primit doar întrebări stereotip de la consilierii PNL, dar nu am văzut nimic constructiv. Nu sunt probleme apărute din cauza administrației actuale, le-am preluat. Nu dau vina pe greaua moștenire, dar nici nu e firesc să apară astfel de atacuri la persoană. Probabil că pentru domnul Marcel Vela a început campania electorală pentru alegerile locale din 2020!”, a concluzionat Hurduzeu.