Reşiţeanul Doru Dinu Glăvan rămâne în fruntea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Desfăşurată în weekend la Grădina de vară a Teatrului „Constantin Tănase” din București, Adunarea Generală UZPR a decis, printr-un vot în unanimitate, ca preşedintele din ultimii opt ani să rămână în funcţie pentru încă un mandat. „UZPR a avut realizări remarcabile în acești ultimi ani, și de aceea considerăm că este oportun să continuăm în aceeași formulă”, a apreciat George Coandă, senior al Ordinului Ziariștilor, președinte al Juriului de onoare, disciplină și arbitraj al UZPR.

Potrivit site-ului oficial al Uniunii, în cadrul aceleiaşi adunări au fost alese şi celelalte organisme de conducere ale organizaţiei: Consiliul Director, Comisia de atestare profesională şi Comisia de cenzori. Membrii noului Consiliu Director sunt Nicolae Băciuţ, Mădălina Corina Diaconu, Claudius Dociu, Daniela Gîfu, Iuliana Gorea Costin, Roxana Istudor, Miron Manega, Răzvan Onesa, Sorin Stanciu, Gheorghe Văduva, Cornel Cepariu, Mihai Milca şi Mircea Pospai.

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a mai aprobat în unanimitate ca filialele să organizeze alegeri pentru conducere la fiecare patru ani. Alte priorităţi aduse în discuţie vizează continuarea eforturilor pentru legiferarea datei de 28 iunie ca Zi a Ziaristului Român sau inițierea unor site-uri de profil, sub egida UZPR, care să conecteze Uniunea cu presa din America Latină şi Orientul îndepărtat.

De interes:  Tehnică medicală de peste 1 milion de euro la Spitalul din Oravița – Banat FM

sursa foto: uzp.org.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.