Rata de pozitivare la coronavirus s-a triplat în ultimele două săptămâni, față de luna august, arată datele unui studiu realizat de unul din operatorii de servicii medicale de pe piața românească. O altă concluzie alarmantă se desprinde din raportul prezentat: numărul real al infectărilor zilnice din România ar fi de 5 ori mai mare, adică de peste 25.000 de cazuri pe zi, principala cauză fiind testarea redusă de la nivel național.

Rezultatele evaluării cu privire la testele RT-PCR efectuate de la începutul lunii arată o creștere abruptă a numărului de persoane care s-au pozitivat, arată studiul. Testele efectuate în ultimele două săptămâni au arătat că rata de pozitivare s-a triplat față de luna august. Este recomandată, de aceea, creșterea capacității de testare, în special a celor care revin din concediu, unde rata de infectare este foarte ridicată.

Cauzele creșterii fulminante de cazuri COVID-19 sunt date în primul rând de contagiozitatea mai ridicată a tulpinii Delta, precum și de revenirea di nconcediu a multor români după 31 august. Un număr mare dintre cei pozitivi este dat de persoane întoarse din concediu sau din weekend-uri prelungite, mai arată studiul. În același timp, au fost identificate focare după ce mai multe persoane  au declarat că au fost în contact cu o persoană pozitivă timp de câteva minute și ca urmare s-au infectat, ceea ce arată infecțiozitatea mult crescută a noii variante Delta.

De interes:  Care sunt elementele definitorii ale unui trusou de fete?

Studiul menționează că cifrele oficiale de infectare din România date publicității de autorități ar fi de 5-7 ori mai mici decât cele reale, din cauza testării mult reduse la nivel național. Astfel, pri n extrapolare, pentru un număr zilnic de 4.000-5.000 de cazuri COVID-19, numărul total pe zi ar fi de fapt peste valoarea de 25.000 cazuri noi.

În același timp, studiul arată că pacienții vaccinați confirmați cu COVID-19 sunt complet asimptomatici sau cu simptome foarte ușoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.