Ce trebuie sa stii
Ucu Dima: 8 miliarde euro irosite în loc să fie folosite în favoarea românilor!

1 ianuarie 2022 nu a marcat doar începutul unui nou an, ci a fost momentul liberalizării pieței de energie. Acest fenomen a avut un impact puternic asupra consumatorilor casnici, ajungând astfel în plină criză energetică. Le-a păsat?
La trei luni distanță, Guvernul a luat măsuri pentru „a sprijini” cele peste 12 milioane de gospodării din România în ceea ce privește plata facturilor la energie pentru încă un an de zile. Guvernul a aprobat un OUG privind plafonarea prețurilor la energie și gaze, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2022 și este valabil până la data de 31 martie 2023.
Alocând din bugetul statului 40 de miliarde de lei, aproximativ 3% din PIB-ul țării, după calculele care se vehiculează prin rândul economiștilor, statul a folosit această sumă pentru a plăti furnizorii de energie electrică, subvenționând plafonarea prețului la energie electrică pentru consumatorul casnic.
Ne-a folosit la ceva această plafonare?
În continuare, costurile facturilor la energie au fost și sunt o povară! 8 miliarde de euro aruncați pe plafonări! Sunt atâtea măsuri infinit mai bune care puteau fi luate decât această compensare, însă statul ne vrea săraci! 40 miliarde de LEI, oameni buni, 8 miliarde de euro!
Dacă mă întrebați pe mine, aș fi procedat altfel. Cum?
1. Sisteme fotovoltaice de 5.4kw, similar cu cel de mai jos.
Pentru fiecare locuință din România, 100% subvenționat de stat.
Statisticile spun că în România sunt aproximativ 12 milioane de locuințe.
În momentul în care scriu acest articol, un sistem fotovoltaic de 5.4kw costă aproximativ 7.038 euro “la cheie”, 100% funcțional, cu dosar de prosumator întocmit, cu transmiterea energiei în rețea, recuperarea acesteia când îți este necesară, compensarea facturilor. Practic, salvarea de la dezastru, salvarea de la a plăti nelimitat facturi abuziv pompate, facturi crescute artificial de șmecheri, samsari de nivel mare.
Bun, să trecem la calcule:
12 milioane de locuințe x 7.038 euro = 84.456.000.000 euro, adică puțin peste 84 miliarde euro.
84.456.000.000 euro: 8 miliarde de euro (cât guvernul urmează să plătească băieților deștepți, traderilor din energie) = 10.55 (multiplicator).
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că în aproape 8 ani (10.55 x 9 luni=7.91 ani), cu o investiție anuală bugetată 100% de stat din PIB, 12 milioane de locuințe ar putea obține independență energetică. Dragilor, în maxim 8 ani, în România, consumatorii casnici ar putea fi independenți energetic!
Dar întrebările sunt, își doresc ei asta? Își doresc cei care ne conduc să trăim în bunăstare? Își doresc cei cărora le-am acordat încrederea noastră să ne protejeze? Sau ne vor slabi, datori, ușor de manipulat?
P.S.1: Măsuri similare precum cea expusă mai sus se pot găsi și pentru marii consumatori de energie, nu doar pentru cei casnici.
-
Cu acești 8 miliarde de euro puneam zdravăn pe picioare termocentrala de la Mintia din Hunedoara. Mai departe nu are sens să vă spun ce rezultate și beneficii am fi obținut noi, românii.
-
ZERO TAXE pentru salariul minim pe economie, ceea ce ar fi însemnat 1.000 lei în plus pentru fiecare român care este angajat cu incadrare a salariului, minim pe economie. Ce spuneți, v-ați fi descurcat cu 1000 lei în plus lunar?
-
Dar până aș fi ajuns acolo, aș fi supra-impozitat toate sumele care depășeau o marjă de adaos de 25% a traderilor, sau mă rog, cât o fi media marjei în domeniu la nivelul UE. Adică da, îi lăsam să câștige, e normal să facă profit, până la urmă înțelegem sistemul, înțelegem capitalismul, dar până la un punct. Aici vorbim de oameni, energia electrică, căldura din case. Nu sunt un moft, nu sunt o fiță! Sunt o necesitate! Statul ar trebuie să intervină incisiv în apărarea cetățenilor români. Așadar supra-impozitarea cu 200-300% a tot ceea ce ar depăși 25% marja de adaos i-ar liniști pe “băieții de băieți” din energie.
Știu că și voi ați face la fel.
Din păcate, nu noi suntem cei care luăm decizii, ce se face, cum se face. Nu suntem acum, dar în 2024, prin votul nostru putem schimba lucrurile!
Aveți încredere că totul va fi bine! Păstrați-vă mindset-ul pozitiv chiar dacă conjunctura vă pune în situații dificile, neplăcute! Trecem noi peste toate, și peste ROBOR, și peste inflația asta nenorocită creată tot de ei și de bănci în perioada de lockdown din pandemie, trecem și de scumpiri la energie, de toate, pentru că noi românii suntem ambițioși și nu ne lăsăm niciodată.
P.S.2: Să nu îi credeți când îi auziți pe la TV că scumpirile la energie, inflația de peste 15%, ROBOR de 8%, sunt toate din cauza lui Putin. Are și Putin vina lui, clar, dar poate în măsură de 30%, restul de 70% e în curtea noastră. Ai noștri conducători au avut grijă încă o dată să demonstreze că interesele politice și jocurile din culise primează în fața protejării românilor.
P.S.3: Cine credeți că plătește aceste 8 miliarde de euro? Vă spun eu… tot noi, prin taxe și impozite mărite!
Ucu Dima, antreprenor
Ce trebuie sa stii
Uși de garaj ecologice pentru un stil de viață sustenabil

În ultimii ani, a existat o cerere tot mai mare de uși de garaj ecologice, deoarece proprietarii de case devin mai conștienți de impactul lor asupra mediului. Aceste opțiuni durabile nu numai că reduc consumul de energie, dar oferă și durabilitate și întreținere redusă. Să explorăm câteva aspecte cheie ale ușilor de garaj ecologice.
Unul dintre principalele considerente atunci când se discută despre ușile de garaj ecologice este alegerea materialelor. Ușile tradiționale din lemn pot oferi o estetică naturală, dar necesită întreținere regulată și contribuie la defrișări. În schimb, proprietarii de case optează acum pentru materiale durabile, cum ar fi oțelul reciclat sau aluminiul, care sunt atât durabile, cât și reciclabile.
Beneficiile unei uși de garaj ecologice
1. Mentenanță redusă
Imaginați-vă povestea unui proprietar care trebuie să aleagă între o ușă de garaj tradițională din lemn și o alternativă ecologică realizată din oțel reciclat. Alegând aceasta din urmă, nu doar că își reduce amprenta de carbon, ci elimină și nevoia de vopsire constantă pentru a menține aspectul ușii.
2. Eficiență energetică
Un alt aspect important al ușilor de garaj ecologice este eficiența energetică. Multe modele moderne încorporează caracteristici de izolație care ajută la reglarea temperaturii interioare.
- Beneficii iarnă: Minimizați pierderile de căldură.
- Beneficii vară: Reduceți intrarea căldurii.
Acest lucru îmbunătățește confortul din interiorul garajului și reduce consumul de energie pentru încălzire sau răcire. În plus, veți observa o scădere considerabilă a facturilor de energie electrică.
3. Tehnologie smart
Producătorii integrează din ce în ce mai mult tehnologia inteligentă în ușile de garaj ecologice. Aceste funcții permit controlul și monitorizarea ușilor de la distanță prin aplicații mobile.
- Funcționalități cheie:
- Notificări în timp real.
- Acces la camere video.
- Deschiderea/închiderea ușii de oriunde.
De exemplu, puteți permite unui curier să livreze un pachet în siguranță chiar dacă sunteți plecat sau puteți primi o alertă dacă cineva încearcă să acceseze ușa. Această tehnologie îmbunătățește confortul și optimizează securitatea casei dumneavoastră.
Concluzie
Ușile de garaj ecologice devin din ce în ce mai populare datorită:
- Durabilității materialelor utilizate.
- Eficienței energetice care reduce costurile.
- Caracteristicilor inteligente care aduc confort și securitate.
Optând pentru o astfel de ușă, contribuiți la protejarea mediului și vă bucurați de beneficii practice și moderne.
Ce trebuie sa stii
Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?

Tipul de deschidere a ferestrelor este un aspect important de luat in considerare atunci cand alegi tamplaria cu profile PVC. Acesta influenteaza eficienta energetica, siguranta, izolarea fonica si, desigur, confortul general al locuintei tale. Fiecare tip de deschidere are avantajele sale, iar alegerea unui anumit tip depinde de stilul casei tale, de dimensiunile ferestrei, dar si de nevoile tale de zi cu zi. In acest articol vom descoperi impreuna cateva dintre cele mai populare tipuri de deschidere a ferestrelor PVC si cum le poti folosi pentru a imbunatati confortul casei tale!
Ferestre oscilobatante – cele mai populare si versatile
Ferestrele oscilobatante sunt, fara indoiala, cele mai intalnite si apreciate tipuri de deschidere a feroneriilor din PVC, mai ales in locuintele moderne. Acestea ofera o combinatie excelenta intre siguranta, functionalitate si design. De ce? Pentru ca feroneriile oscilobatante se pot deschide in doua moduri: fie prin balansare, fie prin rotatie.
Atunci cand feroneria este deschisa in modul batant, aceasta se deschide ca o fereastra clasica, permitand o ventilatie naturala foarte eficienta. Acest mod de deschidere este ideal pentru zilele calduroase de vara, cand vrei sa aerisesti incaperea rapid, fara a fi nevoie sa te ingrijorezi de ploaie sau vant.
In schimb, modul oscilant, in care fereastra se deschide doar putin, creaza o ventilatie delicata, dar constanta, care poate fi de ajutor in timpul sezonului rece. Acest tip de deschidere previne pierderile de caldura, dar iti permite sa aerisesti usor incaperea. De asemenea, datorita mecanismului special de inchidere, feroneriile oscilobatante sunt foarte sigure, iar riscul de accidente este foarte redus. Sunt o alegere excelenta pentru camerele din locuinta ta in care iti doresti atat confort, cat si eficienta energetica.
Ferestre culisante – economisirea spatiului
Ferestrele culisante sunt alegerea ideala pentru persoanele care isi doresc sa economiseasca spatiu si sa aiba lumina naturala constant. Aceste feronerii sunt adesea folosite in apartamente mici sau in camere unde nu este loc pentru feronerii batante, cum ar fi balcoane, terase sau bucatarii.
Cum functioneaza? La fel ca o usa glisanta, acestea se misca pe o sina, deschizandu-se usor pe orizontala.Astfel, nu necesita spatiu suplimentar pentru a permite deschiderea completa a feroneriilor, ceea ce le face perfecte pentru camere inguste sau locuri unde nu vrei sa ocupi mult spatiu cu fereastra deschisa.
Acestea sunt, de asemenea, extrem de eficiente din punct de vedere termic si fonic, mai ales daca sunt dotate cu geamuri termoizolante si profile de calitate. Acest tip de fereastra este usor de intretinut, deoarece se misca lin pe sine si nu se blocheaza la fel de usor cum se poate intampla cu feroneriile batante. Totodata, datorita dimensiunilor mai mari ale geamurilor, feroneriile culisante permit mai multa lumina naturala in incapere, ceea ce contribuie la o atmosfera mai placuta si mai aerisita.
Ferestrele cu deschidere pivotanta – o alegere moderna
Ferestrele cu deschidere pivotanta sunt o optiune mai moderna si mai putin obisnuita, dar cu un impact estetic si functional deosebit. Acestea se deschid pe o axa centrala si permit rotirea intregii feroneri la 180 de grade. Acest tip de deschidere este foarte apreciat in randul celor care isi doresc un stil de viata modern, cu accent pe designul inovativ si maximizarea luminii naturale.
Feroneriile pivotante sunt ideale pentru camerele unde este necesara o ventilatie rapida si eficienta. Avand in vedere deschiderea lor completa, acestea permit o circulatie excelenta a aerului si sunt excelente pentru o aerisire rapida. Un plus pentru acest tip de fereastra este acela ca ofera o curatare foarte usoara, deoarece se poate roti astfel incat partea exterioara a feroneriilor sa fie accesibila chiar si in cazul celor situate la etajele superioare.
Un alt avantaj important este faptul ca ele permit o siguranta sporita in comparatie cu feroneriile batante, datorita mecanismului special de deschidere si inchidere. Cu siguranta, ele pot fi o alegere perfecta pentru birouri sau spatii comerciale, dat fiind aspectului lor modern si aerisit.
Concluzie
Alegerea tipului de deschidere a feroneriilor pentru tamplaria PVC depinde in mare masura de nevoile tale si de caracteristicile casei tale. Daca iti doresti un design versatil si practic, feroneriile oscilobatante sunt alegerea clasica si eficienta. Daca spatiul este limitat si vrei sa economisesti loc, feroneriile culisante pot fi o optiune excelenta. Iar daca iti doresti un design modern si un plus de confort in aerisirea incaperilor, feroneriile pivotante sunt perfecte.
Indiferent de alegerea ta, asigura-te ca profilele PVC sunt de calitate, iar feroneriile sunt montate corect pentru a beneficia de izolatie termica si fonica optima. Alege ce se potriveste cel mai bine stilului tau de viata si incepe sa te bucuri de confortul unei locuinte luminoase si aerisite!
Ce trebuie sa stii
Cum influențează Ashwagandha funcția glandei tiroide?

Sursa foto: pexels.com
Ashwagandha și-a câștigat un loc de cinste în lumea suplimentelor naturale datorită multiplelor sale beneficii pentru sănătate. În acest articol vei descoperi cum această plantă adaptogenă poate influența funcția glandei tiroide, un organ esențial pentru menținerea echilibrului hormonal și a metabolismului.
De la rolul său în reducerea stresului până la posibila îmbunătățire a funcției tiroidiene, vei învăța cum Ashwagandha ar putea fi o opțiune valoroasă în susținerea sănătății tale generale. Află cum îți poate influența starea de bine și ce spun studiile recente despre interacțiunea acestei plante cu glanda tiroidă. Într-un peisaj tot mai populat de remedii naturale, merită să descoperi dacă Ashwagandha este alegerea potrivită pentru tine.
Cuprins
- Introducere în lumea Ashwagandhei
- Funcția glandei tiroide: O privire de ansamblu
- Cum influențează Ashwagandha nivelurile hormonilor tiroidieni
- Ashwagandha și reducerea stresului: Un aliat al glandei tiroide
- Cum să integrezi Ashwagandha în rutina ta zilnică
1. Introducere în lumea Ashwagandhei
Ashwagandha, cunoscută și sub numele de Withania somnifera sau ginseng indian, este o plantă adaptogenă utilizată de secole în medicina tradițională ayurvedică. Renumită pentru capacitatea sa de a ajuta organismul să răspundă la stres, Ashwagandha a devenit tot mai apreciată de persoanele interesate de alternative naturale pentru susținerea sănătății fizice și mintale. Această plantă este apreciată pentru proprietățile sale antioxidante și antiinflamatorii, care pot contribui la susținerea sistemului imunitar și la reglarea hormonilor. Cu o bază bogată de cercetări recente, Ashwagandha este, de asemenea, studiată pentru potențialul său rol în sprijinirea funcției glandei tiroide, făcând-o o alegere interesantă pentru cei interesați de echilibrul hormonal și bunăstarea generală. Explorarea beneficiilor și a posibilelor utilizări te poate ajuta să alegi suplimente pentru glanda tiroidă de pe Nutriland.ro care să conțină nivelul potrivit de Ashwagandha pentru tine. Aceste suplimente îți pot deschide noi perspective asupra modului în care ingredientele naturale pentru glanda tiroidă pot completa un stil de viață sănătos.
2. Funcția glandei tiroide: O privire de ansamblu
Glanda tiroidă este un organ mic, în formă de fluture, localizat la baza gâtului, care joacă un rol crucial în reglarea metabolismului și a echilibrului hormonal. Aceasta produce hormoni precum tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), care controlează viteza cu care funcționează celulele tale, influențând aproape toate procesele corpului, de la rata metabolică la ritmul cardiac și chiar starea mintală. Funcționarea corespunzătoare a glandei tiroide este esențială pentru menținerea nivelurilor de energie, a temperaturii corporale și a greutății optime. Dezechilibrele tiroidiene pot duce la afecțiuni precum hipotiroidismul, caracterizat de reducerea activității glandei, sau hipertiroidismul, în care glanda este hiperactivă. Înțelegerea acestor funcții de bază te poate ajuta să recunoști eventualele probleme tiroidiene și să iei măsuri prompte, consultând un specialist pentru evaluare și tratament adecvat.
3. Cum influențează Ashwagandha nivelurile hormonilor tiroidieni
Ashwagandha a atras atenția cercetătorilor și persoanelor preocupate de sănătatea tiroidei datorită influenței sale potențiale asupra nivelurilor hormonale. Studiile sugerează că această plantă adaptogenă poate sprijini funcția glandei tiroide, în special în cazurile de hipotiroidism. Ashwagandha poate contribui la stimularea producției de hormoni tiroidieni, cum ar fi tiroxina (T4), prin reducerea stresului oxidativ și a inflamației, care pot afecta negativ glanda. Aceste efecte sunt deosebit de valoroase deoarece pot ajuta la restabilirea echilibrului hormonal în organism, promovând un metabolism sănătos și o mai bună funcționare cognitivă. Este important să discuți cu un specialist înainte de a adăuga Ashwagandha la regimul tău, mai ales dacă ai deja diagnosticat un dezechilibru tiroidian sau urmezi un tratament, pentru a asigura compatibilitatea și eficacitatea suplimentelor în rutina ta de sănătate.
4. Ashwagandha și reducerea stresului: Un aliat al glandei tiroide
Ashwagandha este recunoscută ca un adaptogen eficient în combaterea stresului, având un impact pozitiv asupra glandei tiroide. Stresul cronic poate duce la disfuncții tiroidiene, deoarece hormonii de stres precum cortizolul pot interfera cu producția și reglarea hormonilor tiroidieni. Prin reducerea nivelurilor de cortizol, Ashwagandha ajută la menținerea echilibrului hormonal și la îmbunătățirea funcției tiroidiene. Această plantă poate susține, astfel, nu doar sănătatea cognitivă prin ameliorarea stresului și a anxietății, ci și sănătatea fizică, prin promovarea unui mediu hormonal stabil. Persoanele care se confruntă cu stres ridicat sau probleme tiroidiene ar putea găsi în Ashwagandha un aliat natural valoros. Totuși, este recomandat să consulți un medic sau un specialist pentru a te asigura că utilizarea Ashwagandhei este potrivită și sigură în contextul sănătății tale personale.
5. Cum să integrezi Ashwagandha în rutina ta zilnică
Integrarea Ashwagandhei în rutina zilnică poate fi o modalitate eficientă de a sprijini sănătatea generală și funcția glandei tiroide. Poți începe prin a alege forma care se potrivește cel mai bine stilului tău de viață, fie că este vorba de capsule, pulbere sau ceai. Dacă optezi pentru capsule, este recomandat să verifici doza zilnică sugerată pe ambalaj și să începi cu o doză mică, crescând treptat conform recomandărilor producătorului sau ale medicului. În forma de pulbere, Ashwagandha poate fi adăugată în smoothie-uri, sucuri sau chiar în terciul de dimineață, oferindu-ți un start energizant pentru zi. Consumul sub formă de ceai la finalul zilei poate contribui la relaxare și la reducerea stresului acumulat. Este bine să consulți un specialist pentru a stabili doza potrivită în funcție de nevoile tale individuale, mai ales dacă urmezi alte tratamente. În acest fel, poți beneficia pe deplin de proprietățile acestei plante, integrând-o în mod sigur și eficient în rutina ta zilnică.
Ashwagandha se dovedește a fi un aliat valoros în susținerea sănătății glandei tiroide. Prin capacitatea sa de a reduce stresul și de a influența în mod pozitiv nivelurile hormonilor tiroidieni, această plantă adaptogenă poate contribui la reglarea funcțiilor metabolice și la îmbunătățirea stării generale de bine. Integrarea sa în rutina zilnică, fie sub formă de suplimente, pulbere sau ceai, oferă o modalitate naturală de a sprijini echilibrul hormonal. Cu toate acestea, este esențial să consulți un specialist pentru a te asigura de compatibilitatea și siguranța utilizării Ashwagandhei, mai ales dacă există condiții medicale preexistente. Printr-o decizie informată și atentă, poți experimenta potențialele beneficii ale acestei plante în viața ta de zi cu zi. Ești pregătit să explorezi impactul Ashwagandhei asupra sănătății tale?
-
Ce trebuie sa stiiacum 7 days
Cum să ai un machiaj impecabil toată ziua
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 days
Sănătatea Plămânilor și Efectele Fumatului
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 days
De ce Turcia este lider mondial în transplantul de păr?
-
Localeacum 3 days
Factorii economici și impactul lor asupra pieței imobiliare
-
Ce trebuie sa stiiacum 3 days
Căști wireless cu anularea zgomotului: Merită investiția?
-
Ce trebuie sa stiiacum 2 days
Afinele: Micul fruct al marilor câștiguri
-
Ce trebuie sa stiiacum 2 days
Cum să îți menții vitalitatea: sfaturi și rolul suplimentelor naturale
-
Ce trebuie sa stiiacum 1 day
Cum influențează Ashwagandha funcția glandei tiroide?