Turcii nu ne mai iau cu asalt, ne tranzitează !

Astăzi, 26 august 2020, două autovehicule înmatriculate în România, conduse de doi cetăţeni români au fost oprite pe traseul Jitin-Ticvaniul Mare.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat astfel că,  într-un autovehicul condus de un cetăţean român, erau  14 turci, respectiv 11 bărbaţi şi 3 femei, fără documente de identitate asupra lor.
Un al doilea autoturism, în care se aflau alţi trei cetăţeni români, avea rol de antemergător.

Totodată,poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe cei români la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că celălalt autoturism oprit, în care se mai aflau alţi doi cetăţeni români, avea rol de antemergător, iar aceştia intenţionau să îi ajute pe cei paisprezece cetăţeni turci  în încercarea lor de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

De interes:  „Leii” de la SCM Timișoara au mai câștigat un meci de verificare. S-a stabilit programul Cupei Timișoara

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranti pentru şoferul maşinii în care se aflau migranţii, respectiv complicitate la trafic de migranţi pentru ceilalţi cetăţeni români şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei paisprezece cetăţeni turci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.