Rugbiștii de la Timișoara Saracens au pierdut cu 28-24 meciul jucat pe terenul rivalei din Baia Mare, deși bănățenii puteau să câștige lejer. Formația timișoreană a dovedit însă imaturitate și indisciplină în repriza a doua, când le-a permis adversarilor să reintre în joc, deși erau conduși cu 8-24.

În meciul din Maramureș, gazdele au deschis scorul, după o lovitură de pedeapsă transformată de Taniela Ratu. A urmat eseul timișorenilor, marcat de Zaharia și transformat de Samoa. Gazdele au revenit scurt timp la conducere, după un eseu netransformat marcat de Fakaosilea. Baia Mare l-a avut pe Taniela Ratu eliminat, iar cu superioritate numerică, timișorenii au profitat. Mai întâi, au transformat o lovitură de pedeapsă, prin Samoa, pentru ca apoi Shennan să dea eseu și același Samoa să mai aducă 2 puncte, pentru 8-17 la pauză.

La reluarea jocului, sarazinii au mai dat un eseu, reușit și transformat tot de Samoa. De la 8-24, totul s-a năruit însă. Tomane a dat un eseu în contul gazdelor, transformat de Manole, care ulterior a transformat o altă lovitură de pedeapsă și diferența s-a redus la 18-24. Timișorenii au început să joace indisciplinat și pe rând au fost eliminați Lungu, Strătilă și Mureșan. În acest context, Manole a mai dat un eseu pentru gazde, transformat tot de el, și a mai transformat o lovitură de pedeapsă. Timișorenii s-au ales doar cu bonusul defensiv din acest meci.

De interes:  Primar nou la Păltiniș! Șansă de normalitate pentru comuna cărășeană

Săptămâna viitoare, Timișoara va juca acasă, cu CSA Steaua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.