Pentru că se apropie sezonul estival, Primăria Caransebeș lucrează prin Serviciul Public de Întreținere și Reparații la reabilitarea Ștrandului Municipal.

Dacă anul trecut complexul a fost deschis la 1 mai, anul acesta vremea nu a permis, astfel că, cel mai probabil, acum ziua deschiderii va fi de în jurul datei de 1 iunie.

Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, ne-a declarat că banii strânși anul trecut din biletele de intrare la ștrand au fost investiți în lucrări de reparații: „Se fac lucrări de reparații la băi, la acoperișul clădirii care adăpostește băile, la dușurile exterioare, iar, după ce va fi deschis, se va monta și instalația de filtrare pentru bazinul mic destinat copiilor”.

O altă noutate pentru cei care aleg Ștrandul Municipal pe timpul verii este că se vor amenaja terenurile sportive de fotbal și volei pe nisip: „Vom amenaja un teren sintetic pentru fotbal și tenis cu piciorul, iar acolo unde se organizau Serbările Verii, adică în groapă, cum este cunoscută zona, va fi amenajat un teren de volei pe nisip. În acest fel vom delimita zonele de recreere prin sport de zona de bazine”, ne-a mai menționat primarul Caransebeșului.

De interes:  Încă n-ai pus murături? Se deschide o nouă piață volantă în Timișoara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.