Se lucrează la drumul Oravița-Ciclova Montană
Au început lucrările de reabilitare a drumului ce leagă Oravița de Ciclova Montană. Avem plăcerea de a vă anunța că au început lucrările de reabilitare a drumului ce leagă Oravița de Ciclova Montană (Vodari). Investiția, în valoare de 6.3 milioane de lei, cuprinde lucrări de amenajare, reparații și asfaltare a drumului ce leagă Oravița de Ciclova Montană (Vodari), precum și a străzilor laterale din localitatea Ciclova Montană. Finanțarea este obținută de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca urmare a depunerii de către Primărie a proiectului „Reabilitare drumuri sat Ciclova Montană”. Tot legat de Ciclova Montană, s-a demarat procedura de a prelua porțiunea de drum județean de la Consiliul Județean ce străbate localitatea, în paralel lucrând la un proiect ce vizează și asfaltarea acestei portiuni de șosea.
Primarul din Oravița, Dumitru Ursu a precizat:” Mulțumim pe această cale sprijinului oferit de Guvernul României, condus de premierul Viorica Dăncilă, dar și deputatului Luminița Jivan.”