Pe lângă Sfintele Taine, în cultul sfintei noastre Biserici se regăsesc și ierurgiile, adică acele slujbe și rugăciuni pentru binecuvântarea și sfințirea omului și a diferitelor momente și împrejurări din viața sa, cât și pentru luminarea și sfințirea naturii înconjurătoare și a diverselor lucruri și obiecte de folos omului. Scopul acestor ierurgii este de a curăța și sfinți omul credincios și firea înconjurătoare, de a revărsa peste întreaga creație harul Sfântului Duh.

Din rândul acestor rânduieli fac parte și rugăciunile pentru binecuvântarea ogoarelor la începutul semănatului și cele de binecuvântare a țarinilor și a roadelor pământului, așa cum se obișnuiește, în parohii, a doua zi după Rusalii, de praznicul Preasfintei Treimi.

Așadar, potrivit rânduielilor liturgice, în ziua a doua a Rusaliilor, închinată cinstirii Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi, îndemnăm preoții și ieromonahii eparhiei noastre să oficieze, după Sfânta Liturghie, la troițele ridicate în hotarele satelor sau la capătul holdelor, slujba de sfințire a apei și să binecuvânteze țarinile, viile, grădinile, livezile, rostindu-se rugăciunile speciale din Molitfelnic, pentru ca bunul Dumnezeu să ocrotească toate culturile și roadele de grindină, dăunători, inundații și vijelii.

De interes:  OFICIAL. Primul caz de coronavirus CONFIRMAT în România

De asemenea, vor fi citite și rugăciunile rânduite de Biserică pentru vreme de secetă sau neplouare, cerând lui Dumnezeu să reverse ploi liniștite și aducătoare de roadă peste pământul lovit de seceta din acest an. Prin aceasta noi arătăm că recunoaștem în mod direct că toate darurile care întrețin viața omului pe pământ sunt de la Dumnezeu. Seceta aceasta trebuie să fie înțeleasă ca un îndemn la mai multă credință, la mai multă rugăciune și la mai multă milostivire față de cei săraci, de cei singuri, de cei neajutorați și, astfel făcând, noi devenim mâinile iubirii milostive ale lui Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru semenii noștri.

† IOAN

Arhiepiscopul Timișoarei și
Mitropolitul Banatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.