Școala duală înscrie încă o victorie!
La sfârșitul lunii Iulie, Primăria Reșița a fost acceptată in European Alliance for Apprenticeships in care sunt prezente patru comunități din Italia , Spania și Portugalia, trei țări europene care au pus accent pe formarea profesională a elevilor beneficiari ai școlii duale.
Odată cu această reușită, oportunitățile au început să apăra. Primăria Reșița în parteneriat cu Autoritatea Metropolitană Roma, a depus o cerere de finanțare pentru organizarea unui workshop la Reșița. Tema workshopului va fi Conectivitatea, iar de expertiza formatorilor europeni vor beneficia specialiștii din Primărie, școlile din municipiu, precum și societățile comerciale partenere ale școlii duale.
In același timp, Primăria Reșița a fost actor activ pentru lansarea învățământului profesional dual imediat după apariția cadrului legislativ, din 2017, iar acum are primii 18 absolvenți angajați la 12 companii locale.
“ A inițiat și derulat acțiuni de informare și încurajare a angajatorilor locali, pentru a investi în formarea profesională a elevilor, astfel încât în acest an avem primii absolvenți angajați la companiile locale! – peste 50 de companii partenere! Revitalizarea învățământului în general, și a formării profesionale în special este o reală prioritate a municipalității, cu un rol de catalizator al cooperării dintre școli și angajatori, având deja experiența concretă a acestor ani, de o formă de parteneriat cu trei actori – școala-angajatorul-autoritatea locală, iar lecțiile învățate ne place să le denumim „de la dual la trial” – spune Primaria Municipiului Reșița.
Acest sistem dual pentru formarea profesională urmărește ca până in Decembrie 2023 să atingă numărul de 500 de elevi pentru a pregăti forța de muncă cu , competențele necesare economiei locale.
In ceea ce privește creșterea formării profesionale, s-a demarat deja dezvoltarea și implementarea unor instrumente pentru identificarea nevoilor reale ale angajatorilor locali, și pentru a răspunde la aceste cerințe în timp real, acordând sprijin financiar pentru organizarea formării, cu un buget anual de 40 000 euro.
In cadrul acestui sistem dual, elevii se mai pot bucura și de oportunitatea de mobilitate europeană. In afară de faptul că se desfășoară in fiecare an deplasări de minim 115 elevi in spațiul european, primăria își propune să atragă cel puțin 50 de elevi pe an către oportunitățile de formare la nivelul local al municipiului și județului.
Lista este deschisă pentru toți cei care doresc să ia parte in acest sistem!
Fiecare entitate, instituție, organizație, personalități care cred în acest demers și doresc să se alăture sunt așteptați!