ASU Politehnica va avea un nou antrenor principal, după ce Cosmin Petruescu și-a dat demisia! Anunțul a venit după meciul dintre Poli și Concordia Chiajna, terminat cu scorul de 0-0, iar echipa susținută de galeria CVUCS are deja pe „țeavă” un nou tehnician!

Petruescu a precizat că s-a gândit la demisie după victoria cu Pandurii, din urmă cu trei etape. Conducerii a comunicat-o după meciul pierdut cu Daco-Getica, iar decizia a devenit irevocabilă după înfrângerea suferită cu Rapid. Înainte de partida din Giulești, conducerea i-a spus antrenorului să mai aștepte câteva etape, să vadă și ce rezultate se obțin. În seara de dinaintea jocului cu Chiajna, Petruescu le-a spus jucătorilor cu experiență ce a decis. După meci, a și făcut anunțul oficial, la conferința de presă.

Zilele acestea, clubul a negociat cu câțiva antrenori. Fostul tehnician al echipei, Bogdan Andone, ex-FCSB, s-a aflat și el pe listă, dar discuțiile nu s-au concretizat. Din informațiile noastre, Mugur Gușatu, fostul jucător al lui Poli, e alesul! Gușatu a antrenat ultima dată pe ACSO Filiași, în Liga 3, club de care s-a despărțit vara aceasta. Anterior, a lucrat la Universitatea Craiova, la juniori. „De unde știți? Nu pot să confirm până nu e nimic sigur. Sunt pe o listă scurtă. Vom vedea zilele următoare”, ne-a declarat Gușatu, contactat telefonic.

De interes:  ACS Poli are un nou administrator special. Asigurări că echipa autorităților va continua în Liga a III-a!

ASU Politehnica va face anunțul duminică.

Vom reveni cu amănunte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.