Reșița este zilele acestea gazda Campionatului Național de Înot Masters, la care vor participa aproape 100 de sportivi de la 23 cluburi din țară. Municipiul se poate mândri astfel cu a treia ediție organizată aici, din totalul de 9.

Cea de-a noua ediție a Campionatului Național de Înot Masters, cea mai importantă competiție de acest gen din România, se desfășoară în 8 și 9 iunie în bazinul olimpic din Complexul municipal de sport și sănătate „Ioan Schuster” din Reșița. Vor participa în total 98 de sportivi de la 23 de cluburi din țară, afiliate la „Federația română de natație și pentatlon modern”, reprezentând 13 localități: Arad, Bacău, Brașov, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Galați, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Timișoara și Reșița.

Participanții au vârste cuprinse între 25 și 90 de ani, cel mai vârstnic participant fiind Emil Dan Stoenescu de la „Bluemarin Sport Club” din București.

Vor fi prezenți în bazinul de la Reșița și campioni ai României, care au făcut cinste țării în competițiile la care au participat.

De interes:  În Arad, cina se ia la înălțime. O experiență spațială de neuitat!

„Concursul de la acest sfârșit de săptămână este o bună ocazie de a îndeplini baremurile pentru participarea la Campionatele mondiale din Coreea 2019, iar clubul reșițean de înot masters este reprezentat de 25 de înotători care vor lupta în cele 32 de probe individuale și 4 ștafete”, transmit reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Reșița, parteneri ai evenimentului național.

Ineditul ediției este introducerea probelor de 200 m în cele 4 procedee și proba de 800 m liber.

Competiția se va desfășura în 3 reuniuni, iar programul este următorul:

  • Reuniunea 1: sâmbătă, începând cu ora 10.00
  • Reuniunea 2: sâmbătă, începând cu ora 14.00
  • Reuniunea 3: duminică, începând cu ora 10.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.