Injectoarele sunt componentele responsabile pentru pulverizarea combustibilului fie în galeria de admisie, fie în camera de ardere a motorului. Totodată, acestea reprezintă un element ce face parte din sistemul de injecţie al motorului, sistem ce se afla într-o continuă evoluţie pentru a face faţă cerinţelor tot mai severe referitoare la emisiile poluante.

Din cauza depunerii unor resturi şi impurităţi provenite din combustibil, injectoarele se pot înfunda şi nu vor mai funcţiona corespunzător, iar acest lucru va afecta tot motorul. În acest caz soluţia poate fi una simplă, prin alimentarea cu combustibil peste care este adăugat un aditiv cu rol de curăţare.

În schimb, dacă injectoarele sunt mai afectate se poate impune o curăţare cu ultrasunete ori, dacă sunt degradate, se poate opta pentru recondiţionare injectoare, însă în acest caz este ideal ca procesul să fie realizat numai de personal specializat.

În continuare sunt prezentate câteva situaţii în care injectoarele au diferite grade de uzură şi metodele în care acestea pot fi recondiţionate:

  1. Corpul injectorului este spart
De interes:  Raspunsuri la intrebarile parintilor care urmeaza sa-si inscrie copiii la cursuri de inot

În acest caz este posibil să existe spărturi în corpul injectorului sau arcuri interioare rupte, ceea ce va permite scurgeri de combustibil, determinând astfel un consum crescut al acestuia.

Prin urmare, primul pas ce ar trebui realizat pentru repararea acestuia, după deconectarea bateriei maşinii, este dezasamblarea tuturor injectoarelor, nu doar a celui spart, şi depresurizarea schemei de combustibil. Se inspectează şi se analizează gradul de deteriorare a piesei pentru a se stabili dacă se poate recondiţiona sau va trebui înlocuita.

Se poate opta pentru sudarea crăpaturilor, însă rezultatul să fie o suprafaţă netedă, apoi injectorul poate fi montat la locul lui. Ce este foarte important de reţinut este că fiecare garnitură ar trebui lubrifiata, iar componentele să fie remontate în ordinea inversă în care au fost demontate.

  1. Scurgeri de combustibil

Aceste probleme sunt generate, de obicei, nu de injectoare defecte, ci de garnituri care nu mai sunt eficiente în etanşare. De aceea este important ca la început să se inspecteze maşina atunci când stă pe loc, cu motorul pornit, pentru a se descoperi dacă există scurgeri de combustibil, iar un semn foarte sugestiv în acest moment este detectarea mirosului de carburant.

De interes:  Problema drumului județean Ciuchici-Sasca Montană- Cărbunari și Padina Matei a fost dezbătută de candidatul PNL, Romeo Dunca , dar și de secretarul general , Ovidiu Radoi!

După eliminarea siguranţei pompei, injectorul cu scurgeri ar trebui înfăşurat într-un prosop şi lăsată maşina să stea cu motorul pornit pentru un timp, până se calează. După aceea ar trebui scoase rampa, injectoarele şi garniturile – în această ordine – şi curăţarea injectoarelor prin intermediul unei soluţii speciale în care trebuie să stea câteva ore.

După ce injectoarele sunt clătite şi uscate cu aer comprimat, se inserează noile garnituri, apoi sunt instalate înapoi în rampă şi pe motor.

  1. Injector înfundat

Injectoarele se pot înfunda la valva sau la pastila care împrăştie combustibilul deoarece orificiul este foarte mic. În acest caz poate fi folosit un kit de curăţare, care se conectează la portul de combustibil, după ce pompa de combustibil a fost deconectată de la injectoare. Se ataşează furtunul de aer comprimat la kit şi se ajustează presiunea la nivelurile corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.