Posibili suspecți în cazul crimei dintre migranți, depistați de Poliția Locală

Patru din cei şase suspecţi în cazul crimei din zona Gării de Nord din Timişoara au fost depistaţi  de poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale şi poliţiştii locali, într-o pensiune din municipiu, a anunţat Poliţia Locală Timişoara.

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă au fost solicitaţi, miercuri după-amiază, de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş să-i sprijine în acţiunea de identificare a suspecţilor în cazul crimei din data de 19 aprilie, din zona Gării de Nord Timişoara, existând date că aceştia ar fi cazaţi la Pensiunea Diamond Residence de pe str. Miron Costin.

Astfel, în locaţia respectivă au fost identificaţi patru din cei şase suspecţi şi încă patru persoane, tot din categoria migranţilor, care nu deţineau documente şi care au fost predate la IGI.

Totodată poliţiştii locali au predat Poliţiei Timiş alţi 27 de cetăţeni afgani pentru audieri în acelaşi caz.

Luni după-amiază, doi afgani au fost înjunghiaţi, ulterior unul decedând, într-o încăierare între mai mulţi migranţi. 

De interes:  Cutremur în județul Timiș. În ce zonă a fost epicentrul

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.