Rugbyștii de la Timișoara Saracens nu vor mai fi campioni începând de săptămâna viitoare, după ce au pierdut la scorul de 35-30 semifinala de pe teren propriu cu CSM Știința Baia Mare. Astfel, după aproape un deceniu de hegemonie bănățeană a sportului cu balonul oval din România, formația timișoreană a bifat un sezon nesatisfăcător, în care a pierdut Cupa Regelui, Cupa României, titlul, dar și barajul de accedere în grupele Challenge Cup.

Meciul a început bine pentru timișoreni, care au condus în primele 20 de minute, cu două lovituri de pedeapsă transformate de Luke Samoa. După jumătatea reprizei, Baia Mare a dat primul eseu, prin Apostol, transformat de Manole. Maramureșenii au speculat greșelile gazdelor și au mai dat două eseuri, ceea ce le-a asigurat un avans considerabil. Taliauli și Dănilă au ajuns în terenul de țintă al bănățenilor, iar Manole a transformat fiecare încercare. Până la pauză, timișorenii au reușit și ei un eseu, prin Luke Samoa, și tot el a transformat pentru 13-21 scorul la jumătatea partidei.

Timișoara a început bine repriza secundă, cu eseu dat de Zaharia și transformat de același Samoa. Scorul a fost 2021 doar patru minute, deoarece băimărenii au speculat altă eroare a timișorenilor și Apostol a bifat un nou eseu, tot transformat de Manole. Luke Samoa a redus diferența dintr-o lovitură de pedeapsă. Timișorenii au greșit din nou, Apostol a interceptat balonul și a reușit un eseu care, coroborat cu transformare, a dus scorul la 23-35. Gazdele au bifat un eseu prin Popîrlan, transformat, dar în ciuda insistențelor din final, bănățenii nu au mai ajuns în terenul de țintă al vizitatorilor.

De interes:  Cele mai bune plaje din insulele grecești, la doar câteva ore de zbor din Timișoara

Antrenorul Timișoarei a recunoscut că echipa a jucat slab. „Sunt foarte dezamăgit. Baia Mare a jucat foarte bine, a profitat de toate oportunitățile. Am fost foarte slabi în apărare. Am discutat toată săptămâna despre acest aspect și în totuși, le-am permis să dea patru eseuri foarte ușor. Baia Mare și-a făcut temele cu noi. Arbitrajul cred că a fost corect. Noi am pierdut jocul de la începutul său, le-am permis să dea patru eseuri foarte ușoare. Baia Mare a jucat inteligent pe final și noi nu am mai putut reveni. Am făcut aceleași greșeli ca în meciurile trecute. Aveam nevoie de un eseu și nu am reușit. Samoa a avut un procentaj de 100% la transformări. Sunt foarte dezamăgit. A fost un an foarte greu. Am pierdut finala Cupei României, am ratat calificarea în Challenge Cup și acum asta. Trebuie să ne uităm pe analiza video. Nu vrem să renunțăm. Vom juca săptămâna viitoare pentru locul 3”, a precizat Sosene Anesi.

De interes:  „Timișoara a fost mereu un club și un oraș la care să vreau să mă întorc”. Dragan Petricevic, din nou acasă! | Express de Banat

Căpitanul Eugen Căpățînă a fost ceva mai ponderat. „Până la urmă, astea sunt ciclurile sportului. Cobori ca să ai de unde să urci. E o dezamăgire pentru noi că ne-am învățat tot timpul să jucăm finala și să o câștigăm. Dar trebuie să facem o analiză a meciului și să vedem unde am greșit și unde trebuie să muncim. A fost un meci deschis. Au câștigat ei, dar puteam la fel de bine să câștigăm și noi. Felicitări celor de la Baia Mare în finală. Ne rămâne să ne concentrăm doar pe finala mică, unde nu avem nimic de pierdut. Doar vom câștiga ceva. Cred că am pierdut meciul la jocul deschis și am suferit puțin în apărare. Ei când au intrat la noi în teren au concretizat, iar noi, deși am ajuns mult mai des ca ei, nu am dat puncte de fiecare dată. A fost o decizie greșită la eseul lui Apostul, pentru că nu trebuia să jucăm în terenul nostru. Dar, până la urmă, suntem o echipă, ne-o asumăm toți. Singurul lucru de care îmi pare rău e că am obișnuit fanii Timișoarei pe primul loc și acum am creat această decepție. Dar în sport e frumos că în fiecare săptămână e o nouă șansă. Probabil vor fi schimbări în vară, dar echipa e destul de puternică și putea să câștige. Au fost mici detalii, până la urmă. Nu caut o scuză, dar avem foarte mulți jucători de calibru accidentați: Fercu, Simionescu, Conache”, a precizat Căpățînă.

De interes:  Conducerea UEM a picat examenele la Management și Implementarea fondurilor europene și a băgat universitatea într-o gaură de milioane de euro!

Tehnicianul celor de la Baia Mare a lăudat Timișoara. „Timișoara e o echipă mare, pe care o respectăm foarte mult. Știam că ne pot face o viață grea cu pachetul de înaintare. Planul nostru era să mișcăm mult balonul și să jucăm la mână. Am respectat planul de joc și sunt foarte fericit. Noi am plimbat mult balonul, ei ne-au așteptat mereu, dar i-am surprins. Finala va fi foarte grea. CSM București, Steaua sau Timișoara sunt cam toate echipe de același nivel. Trebuie să ne recuperăm jucătorii. Avem mulți jucători obosiți și accidentați”, a precizat Mario Canale.

Timișoara va juca săptămâna viitoare finala mică, cu învinsa dintre Steaua și CSM București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.