Luptătorii reșițeni, de trei ori pe podium la Naționalele Under 15 pe plajă

Finalele campionatului național de lupte pe plajă pentru sportivi Under 15 ani și juniori IV au avut loc anul acesta la Limanu – 2 Mai , în perioada 4-7 iulie. Între sportivii de top prezenți la competiție s-au numărat și 12 tinere speranțe ale luptelor reșițene, luptători pregătiți și însoțiți de antrenorii Florin Dință și Adam Babaioana. Delegația Reșiței a adus acasă trei medalii, una de argint și două de bronz.

„Aici vreau să-i remarc pe Gabriel Radu, medaliat cu bronz la categoria 70 de kg, Giovanni Ciopragă, cu aceeași performanță la categoria 40 de kg, și Tania Adam, care a devenit vicecampioană națională la categoria 60 de kg. Mă bucură îndeosebi medalia Taniei Adam, pentru că ea vine după o accidentare, și și-a demonstrat valoarea anul acesta, reușind să aducă două medalii naționale clubului CSS Reșița. Ceilalți doi medaliați de la Limanu – 2 Mai sunt sportivi ai grupării CSM Reșița”, a precizat Florin Dință.

De interes:  Un deliciu vizual – artificiile – Banat FM

Luptele pe plajă vor lua o amploare deosebită în următorii ani, întrucât există intenția includerii acestei ramuri în categoria sporturilor olimpice, precizează antrenorul Florin Dință. Școala reșițeană de lupte are deja tradiție în luptele pe plajă. Avem campioni mondiali și europeni, și sperăm ca tinerii medaliați acum la naționalele juniorilor să le calce pe urme, a mai spus președintele Asociației Județene de Lupte CS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.