Președintele PSD Caraș-Severin și-a exprimat public susținerea față de actualul premier pentru funcția de șef al social-democraților după condamnarea lui Liviu Dragnea!
Luminița Jivan a dat cărțile pe față înainte de congresul PSD, din 29 iunie, dar chiar dacă și-ar dori un vot în bloc pentru Viorica Dăncilă al tuturor delegaților filialei Caraș-Severin nu va putea impune asta. Nu prea mai rămâne timp pentru convocarea altui Comitet Executiv Județean! Singura candidatură depusă pentru șefia PSD este deocamdată cea a Vioricăi Dăncilă, dar în mod categoric și tabăra anti-Dragnea va avansa un nume. Iar asta complică lucrurile și în teritoriu. „Organizației județene din Caraș-Severin i-au revenit un număr de 68 de locuri ca și delegați. Astăzi am avut și noi un CEx pentru a stabili delegații. PSD Caraș-Severin o va susține pe doamna Dăncilă!”, a precizat Luminița Jivan.
În mod categoric, a forțat mâna colegilor. Apoi, a revenit. „Nu am supus votului astăzi dacă o susținem pe doamna Dăncilă sau nu. Dacă apucăm, o să supunem votului. Astăzi nu am avut ce să supunem votului pentru că nu și-a depus nimeni candidatura. Eu, personal, Luminița Jivan, o susțin pe Viorica Dăncilă”, a mai spus șefa PSD Caraș-Severin.
Senatorul Ionuț Chisăliță a prezentat din start altă variantă. Fiecare votează cum și pentru cine crede. „Oricine este liber să candideze și oricine poate să voteze după cum doreșete, noi nu ptem impune pe cine să votăm. În cazul în care vom putea face un Comitet Executiv să vedem dacă putem să mergem cu opinia PSD Caraș-Severin e ok, dacă nu, delegații vor vota în funcție de candidaturi. Eu cred că informal vom avea o discuție cu toți cei 68 de delegați înainte de congres pentru a vedea cum mergem, în funcție de candidaturile care se vor anunța la vremea respectivă”, a explicat Chisăliță.