Fostul ministru PSD al Muncii și Protecției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a declarat în exclusivitate la Culisele Statului Paralel că PSD nu va intra la guvernare dacă 2 proiecte cu impact social uriaș nu sunt acceptate în forma propusă. Este vorba de Legea Pensiilor și cea a Salarizării. Actualul edil al Craiovei a precizat că s-a guvernat atât de prost încât dacă social-democrații amână intrarea la guvernare, la primăvară există riscul să nu mai aibă ce guverna.

„Lucrăm la programul de guvernare, cu fostul ministru Budăi și cu alții și cred că am stabilit niște principii de la care nu vom abdica, iar dacă nu sunt acceptate aceste propuneri, NU INTRĂM LA GUVERNARE. Legea pensiilor și Legea Salarizării nu sunt negociabile și dacă nu se acceptă din start, nu intrăm la guvernare,” a declarat fostul ministru.

 

Am auzit atâtea variante, ca nu avem program de guvernare, că așteptăm ca PNL să-și rupă gâtul, că ne interesează doar partidul. Acum am spus „bine, venim la guvernare”, dacă nici asta nu se vrea, nicio problemă.

De interes:  Cele mai periculoase alimente din lume! Majoritatea sunt interzise! (V) – Băuturile energizante – Banat FM

 

Problema este că dacă lăsam să treacă și iarna asta, nu știu ce se va alege de țara asta. Pentru noi ar fi mult mai confortabil să așteptăm, dar problema este ce mai guvernăm după aceea?

 

Sunt probleme cu explozia prețurilor energie, cu încălzirea, cu plata prestațiilor sociale. Ce era să facem, să așteptăm să se întâmple ceva și mai rău sau să venim și să spunem haideți să găsim soluții, ca trecem de iarna asta. Deja foarte târziu, s-a guvernat atât de prost din punct de vedere economic, datoria publică a atins un nivel de neimaginat,”  a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Culisele Statului Paralel.

 

PSD a anunțat, chiar prin liderul Marcel Ciolacu, faptul că va intra alături de PNL la guvernare dacă se vor respecta următoarele condiții: 

– creșterea alocațiilor pentru copii cu 40,5%;

– creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru studii superioare

De interes:  7 august – Banat FM

– creșterea punctului de pensie de la 1.442 de lei la 1.600 de lei, precum;

– creșterea indemnizației sociale minime, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.