Locale
Culisele statului paralel. Cum a devenit România ȚARA SPIONILOR – mineriadele și jocurile piramidale de după ’89
Decembrie 1989. România renaște. În ziua de Crăciun, țara devine una democrată. Comunismul s-a stins odată cu dictatorul Nicolae Ceaușescu. Dictatura s-a stins odată cu Securitatea, serviciul care înlănțuia într-un mod inuman orice libertate a omului.
Totodată, imediat după momentul cheie din 89, vidul lăsat în puterea informațională a dat liber spionilor să se inflitreze în România. Din acest motiv, la doar trei luni de eliberarea românilor din dictatură, unui nou serviciu s-a născut: Serviciul Român de Informații.
Intrarea României în rândul statelor moderne ale Europei a presupus și crearea instituţiilor specifice acestui tip de statalitate. Printre acestea se situau şi serviciile secrete.
În cazul României, serviciile secrete de informaţii au fost croite iniţial, la fel ca multe alte componente ale edificiului statal, după model francez. Ulterior, în funcţie de evoluţiile politice şi militare înregistrate pe continentul european, au fost integrate şi modele de organizare şi acţiune oferite de structurile similare germane sau britanice.
Culegerea de informații militare în România a fost legiferată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 12 noiembrie 1859, atunci când a înfiintat Statul Major General al Armatei, prin Înalt Ordin de Zi nr. 83, în cadrul căruia funcționa Secția I.
În timpul Primului Război Mondial, între 1914 și 1918, activitatea informativă a fost practicată atât de Marele Cartier General, prin Biroul 2 Informații din cadrul Secției I Operații, cât și de Biroul 5 Informații, subordonat Marelui Stat Major.
După încheierea războiului, în urmă reorganizărilor, MStM a avut în subordine Diviziunea a II-a, în cadrul căreia funcționau Secția a V-a Informații și Secția a X-a Contrainformații.
În anul 1927, o nouă restructurare a MStM a definitivat titulatura de Secția a II-a pentru serviciul de informații și contrainformații al armatei române.
Obiectivele Secției a II-a au fost: cunoașterea evoluției fenomenului militar internațional, sesizarea tuturor pericolelor care pot afecta, într-o formă sau altă, independența, suveranitatea și integritatea teritorială a României, precum și analize care să prevină orice surprize.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, noul context politic în care s-a aflat statul român a dus la restructurare radicală.
SMERȘ, o divizie a NKVD, a creat Securitatea, numită Brigada Mobilă și a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski.
Primul director al Securității a fost generalul Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa, pe numele său real Panteleimon Bodnarenko.
În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.
Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat. Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.
După moartea lui Gheorghe-Gheorgiu Dej, venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea PCR a marcat o nouă reorganizare a Securității. Astfel, din 22 iulie 1967, în urma Decretului nr. 710, a fost înființat Departamentul Securității Statului (DSS), condus de Consiliul Securității Statului (CSS), având în frunte un președinte cu rang de ministru.
În 30 decembrie, Securitatea a fost desființată.
Serviciul Român de Informații, noul sistem de culegere și prelucrare a informațiilor privind siguranța națională a fost înființat, la 26 martie 1990, prin decret semnat de Ion Iliescu.
La doar 10 zile de la violențele interetnice de la Târgu Mureș. SRI nu a putut fi creat fără vechii oameni ai securității, cu vechiile lor deprinderi.
„S-a ridicat pe scheletul fostului serviciu care a sovietizat România”, scria presa vremii, iar Frontul Salvării Naționale acuza noii lideri că încurajează reinstaurarea vechilor cadre ale Securității în fruntea statului.
Dar, președintele României Ion Iliescu asigura poporul că abuzurile au luat sfârșit pentru totdeauna.
„A construi o asemenea instituţie, care trebuia să înfrunte şi foarte multe suspiciuni, sechele ale unor amintiri, în ciuda acestor amintiri, zic eu nefavorabile, şi a unei anumite ostilităţi alimentate sistematic de anumite cercuri ale opiniei publice şi ale mass-media, este meritul acestor oameni că s-au străduit să demonstreze şi buna credinţă, şi legitimitatea, şi necesitatea unei asemenea instituţii pentru securitatea ţării”, spunea Ion Iliescu.
Înainte să fie înființat SRI, în martie 1990, România avea deja două servicii secrete: fosta Direcţie de Informaţii Externe a Securităţii devenise Serviciul de Informații Externe, iar majoritatea ofiţerilor de la Securitatea Bucureşti fuseseră cooptaţi în unitatea militară 0215, numită „Doi ş-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne.
Virgil Măgureanu, primul director al SRI, a explicat ani mai târziu că întârzierea constituirii SRI a avut motive politice, printre altele.
Ion Iliescu îi încredinţase lui Virgil Măgureanu misiunea de a crea un nou serviciu secret, însă în acelaşi timp, Gelu Voican Voiculescu primise o sarcină de la Guvern: să restructureze activitatea informativă.
„A avea un singur om care ajunge cu informațiile la urechea președintelui mi se pare riscant”, spune Gelu Voican Voiculescu, vicepremier în perioada decembrie 1989 – iunie 1990.
Astfel, după decretul înființării SRI, au apărut și Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Departamentul de Informații și Protecție Internă și Direcția Generală de Informații a Apărării, iar activitatea acestora era coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Poporul era îndreptățit să fie circumspect vizavi de noile servicii, deoarece apăreau dovezi clare că acestea sunt conduse de aceeași oameni ai Securității. Totodată, cei ieșiți din vechiul sistem reprezentau o breșă în siguranța țării, foștii securiști având un portofoliu bogat în informații sensibile care puteau fi scăpate în medii nefavorabile țării. Cumva, aceste persoane trebuiau reintroduse sub contractul tăcerii, susțin istoricii.
Spiritele s-au inflamat, totodată, în urma informațiilor care apăreau în spațiul public. De exemplu, directorul noului SRI, Virgil Măgureanu, i-a propus un post de conducere în Serviciul Român de Informații lui Filip Teodorescu, acuzat de complicitate la genocid.
Filip Teodorescu, fost locţiitor al şefului Direcţei de Contraspionaj, se afla în arest când a fost abordat de Măgureanu. Directorul SRI i-a promis că îl scoate din detenție imediat dacă acceptă să vină să lucreze în noul serviciu. Ceea ce s-a și întâmplat. La fel a fost și cu Serviciul de Informații Externe, în fruntea căruia a fost pus Mihai Caraman, un cunoscut spion dedicat Moscovei.
În primii ani postdecembriști s-au pus întrebări cheie, însă românii abia se obișnuiau cu libertatea expresiei, nu și cu insistența necesară pentru a obține răspunsuri pe teme sensibile.
Una dintre aceste întrebări a fost legată de incidentele etnice de la Târgu Mureș, care se dădeau exemplu în discuțiile despre necesitatea urgentă de a înființa noi servicii secrete pe teritoriul țării. Virgil Măgureanu susținea că au fost provocate de spioni, însă presa liberă întreba dacă acestea au fost provocate de vechea structură, ca motiv pentru înființarea noii autorități. Înființarea era o necesitate, spuneau membri FSN, dar structura a fost decisă la cald, de cei care au făcut poliție politică.
Alte incidente precum cel de la Târgu Mureș nu au întârziat să apară. Deși țara intrase într-o etapă a civilizației, au apărut mineriade și jocuri piramidale. Diversiuni, spun istoricii, pentru a da rost buchetului de servicii secrete din România.
Și nu o spun doar ei, ci și foști ofițeri din Doi ș-un sfert, care au declarat în fața procurorilor implicarea celor care ar fi trebuit să protejeze țara.
Vergil Andronache, fostul director adjunct al UM 0215, a oferit detalii jurnaliștilor EVZ despre „ofiţerii-golani” infiltraţi printre manifestanţi şi creionează un scenariu paralel: Piaţa Universităţii a fost teatrul de luptă unde s-au ciocnit interesele serviciului secret al armatei şi cele ale unităţii de spionaj a Ministerului de Interne.
În 1995, liderul ţărănist Corneliu Coposu a expus problema numărului exagerat de servicii.
„Pot să adresez multe reproşuri zecilor de servicii de securitate clandestine sau oficiale care există. Nu mai ştii unde să te întorci, că tot de servicii de securitate dai. Are şi domnul Tărăcilă unul, are şi domnul procuror una, are şi Statul Major, are Armata… În fine, fiecare pune vina unul pe celălalt. Domnul Măgureanu – toate reproşurile le respinge cum respingi mingea de ping-pong, punându-le în sarcina altor servicii de securitate, nu ştiu care din ele”, spunea Corneliu Coposu.
Un aspect subliniat, discret, de Corneliu Coposu la acea vreme, dar și de presa românească și internațională de-a lungul timpului, este și numărul mare al românilor angajați în aceste servicii.
Confrom unei analize bazate pe informații din rapoarte oficiale, România deține mai mulți agenți secreți socotiți la numărul populației decât oricare dintre cele mai mari țări NATO, fiind devansată doar de Statele Unite ale Americii, adică de FBI.
Din analiză reiese că:
– România avea, în 2014, 12.000 de agenţi secreţi, ceea ce înseamnă că mai mult de 15% din totalul agenților secreți din întreaga Alianță Nord Atlantică sunt români.
– Există 60 de angajaţi în serviciile interne la suta de mii de locuitori. Următorul clasat, Polonia, are 13 angajaţi. Media este de 7, iar ultimul clasat este Italia, cu 2,7.
– Bugetul SRI are cea mai mare pondere în cheltuielile publice: jumătate de procent, de cinci ori mai mult decât media celor 10 state este de o zecime de procent. FBI se descurcă cu doar o şeptime de procent din cheltuielile publice totale ale SUA.
– SRI reuşeşte să cheltuiască mai mult decât serviciile omoloage din Germania, Franţa, Italia sau Polonia.
– SRI este singurul serviciu care ţine numărul de angajaţi la secret.
Numărul bogat al agenților iese în relief și în Serviciul de Informații Externe, iar subiectul a fost abordat și de presa italiană și preluat de Deutsche Welle, prezentând o imagine defavorabilă serviciilor secrete româneşti.
„Instituţii supradimensionate, finanţate pantagruelic, pentru activităţi oculte şi opacizate, din banii contribuabililor.”, scriau ziarele străine în 2010. În contraatac, fostul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că veniturile obţinute de membrii serviciului special sunt de 2500 lei salariul mediu, în timp ce pensia medie este de aproximativ 1500 lei. Ungureanu nu a vrut să spună câți angajați are SIE, însă a spus că sunt mai puțini de 3.000, așa cum a fost prezentat în presă.
Deci, și puțini, și prost plătiți, pretindea fostul șef Ungureanu.
Reprezintă aceste declaraţii o încercare de diferenţiere a SIE de celelalte servicii secrete româneşti?, se întreba Deutsche Welle.
Se pare că da, răspunde publicația, care prezintă și frustrările celor de la SIE.
Acestea se referă la legislaţia învechită după care funcţionează serviciul. Legea SIE provine din 1998, dată anterioară intrării României în NATO şi UE.
Oamenii din cadrul SIE, spunea Ungureanu într-un interviu acordat României Libere, “înţeleg să fie patrioţi şi din punct de vedere moral, nu doar retoric”.
Locale
O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România. Proiectul vizează 25,63 kilometri din DJ102I și va deschide o nouă legătură rutieră între județele Prahova și Brașov, pe un traseu care poate prelua o parte din traficul concentrat în prezent pe Valea Prahovei.
Lucrările au început în septembrie 2025, iar în vara anului 2026 stadiul fizic depășise pragul de 20%. Pentru Construcții Erbașu, proiectul reprezintă atât o extindere a portofoliului de infrastructură rutieră, cât și o demonstrație a capacității de a lucra într-un relief dificil, la altitudini care ajung până la 1.285 de metri.
Odată finalizat, sectorul Valea Doftanei-Brădet va face parte dintr-o rută care continuă prin DN1A către Săcele și Brașov. Astfel, șoferii care circulă între sudul și centrul țării vor avea la dispoziție o alternativă la traseul clasic prin Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal.
Un proiect așteptat într-o zonă dependentă de DN1
Traficul de pe DN1, în special între Comarnic și Brașov, reprezintă de ani întregi una dintre cele mai mari probleme de mobilitate din România. În weekenduri și în perioadele aglomerate, deplasarea pe Valea Prahovei este afectată frecvent de coloane și timpi de așteptare ridicați, fiind de ordinul orelor ocazional.
Modernizarea DJ102I nu va avea capacitatea unei autostrăzi și nu va elimina singură blocajele de pe DN1, dar va crea însă o rută suplimentară între Prahova și Brașov, capabilă să distribuie mai bine traficul și să ofere o opțiune pentru șoferii care se deplasează între cele două județe.
Traseul pornește din Valea Doftanei, traversează zona montană și ajunge la Brădet, în județul Brașov. De aici, legătura cu Săcele și Brașov este asigurată prin DN1A. La capătul prahovean, drumul se conectează cu rețeaua care coboară prin Valea Doftanei spre Câmpina.
25 de kilometri de drum montan și 14 poduri
Complexitatea lucrării este determinată în primul rând de relief. Sectorul de 25,63 kilometri traversează o zonă montană în care traseul, diferențele de nivel, cursurile de apă și stabilitatea versanților impun lucrări care depășesc cu mult simpla asfaltare a unui drum existent.
Proiectul include aproximativ 13 kilometri de ziduri de sprijin, 14 poduri, 72 de podețe transversale, peste nouă kilometri de parapete de protecție și 13 parcări de scurtă durată. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, consolidarea terenului și amenajarea acceselor.
Componentele menționate arată dimensiunea reală a proiectului. Într-o zonă montană, durabilitatea drumului depinde de stabilizarea versanților, controlul apelor și protejarea infrastructurii în fața fenomenelor meteo, nu doar de structura carosabilului. Pentru Construcții Erbașu, execuția presupune coordonarea simultană a terasamentelor, consolidărilor, lucrărilor hidrotehnice și structurilor rutiere pe mai multe fronturi. Accesul utilajelor și aprovizionarea trebuie organizate de-a lungul unui traseu îngust, cu spații limitate pentru desfășurarea operațiunilor.
Construcții Erbașu a depășit pragul de 20%
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2023, însă începerea lucrărilor a depins de finalizarea etapelor de proiectare, avizare și pregătire a amplasamentului. Organizarea de șantier a început în august 2025, în zona Brădet-Săcele, iar lucrările efective au fost demarate în luna septembrie.
În iulie 2026, Construcții Erbașu anunța depășirea unui stadiu fizic de 20%. Echipele lucrau la terasamente, consolidări, podețe și poduri, precum și la pregătirea sectoarelor pe care urmează să fie realizată structura rutieră.
Progresul obținut în primul an de execuție este relevant în raport cu dificultatea terenului. În cazul unui drum montan, avansul nu se măsoară doar în kilometri asfaltați. O parte importantă a lucrărilor este concentrată sub nivelul viitorului carosabil sau în afara acestuia: fundații, drenaje, podețe, ziduri de sprijin și intervenții asupra versanților.
De la construcții civile la infrastructură rutieră majoră
Proiectul de pe Valea Doftanei se înscrie într-o etapă de extindere a Construcții Erbașu către infrastructura de transport. Compania, cunoscută pentru proiecte medicale, educaționale, sportive și urbane de mare anvergură, și-a consolidat în ultimii ani capacitatea de a executa lucrări rutiere complexe.
În paralel cu modernizarea DJ102I, Construcții Erbașu lucrează la sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, primul contract de autostradă din portofoliul companiei. Cele două proiecte au condiții diferite, dar confirmă aceeași direcție de dezvoltare care implică utilizarea resurselor proprii, a echipelor specializate și a capacităților de producție pentru investiții majore de transport.
Pe Valea Doftanei, dificultatea vine din relieful montan și din numărul mare de lucrări de consolidare și traversare. Capacitatea de a coordona aceste intervenții pe un traseu de peste 25 de kilometri consolidează poziția Construcții Erbașu în rândul antreprenorilor români care pot prelua proiecte rutiere cu cerințe tehnice ridicate.
Valoarea totală actualizată a investiției a fost estimată la aproximativ 431,5 milioane de lei. Beneficiarul este Compania Națională de Investiții, iar proiectul este realizat în parteneriat cu autoritățile județene din Prahova și Brașov.
O investiție care poate schimba mobilitatea și dezvoltarea regiunii
Efectele modernizării DJ102I vor fi resimțite atât la nivel regional, cât și local. Legătura dintre Valea Doftanei și Brădet poate oferi o nouă opțiune de deplasare între Prahova și Brașov, reducând dependența de un singur coridor rutier.
Valea Doftanei are un potențial turistic important, însă accesibilitatea rămâne una dintre limitele dezvoltării sale. O conexiune modernă către Brașov poate atrage noi investiții, poate susține turismul și poate integra mai bine comunitățile montane în circuitul economic regional.
Finalizarea a fost estimată, în funcție de ritmul lucrărilor și de finanțare, pentru perioada 2027-2028. Până atunci, Construcții Erbașu are de executat una dintre cele mai complexe intervenții rutiere din portofoliul său care presupune transformarea unui traseu montan dificil într-o legătură funcțională între două județe.
Sursa foto: pexels.com
Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum trebuie. În oglindă, genunchii par prea sus sau panoul prea lat, iar reglajul pe care tocmai l-ai făcut nu mai pare sigur. La început, chiar și o cataramă mică pare să schimbe tot.
Litera M oferă un reper util, dar multe explicații se opresc la forma picioarelor. Poziția nu poate fi judecată separat de susținerea spatelui, felul în care stă capul și, mai ales, respirația. Niciun sistem declarat ergonomic nu se potrivește automat oricărui bebeluș sau fiecărei etape.
Contează ca materialul să sprijine coapsele fără să forțeze deschiderea șoldurilor, iar fața copilului să rămână vizibilă. Câteva verificări simple te ajută să observi potrivirea și să știi când să oprești purtarea.
Litera M arată doar o parte din potrivire
Forma picioarelor e un indiciu; restul corpului îți arată cum stă bebelușul în sistem. În poziția în M, genunchii sunt îndoiți și, de regulă, puțin mai sus decât șezutul, iar materialul susține coapsele până în dreptul genunchilor. Șoldurile se depărtează natural, fără să fie împinse cu forța.
Privește și trunchiul. La un bebeluș mic, spatele poate avea o curbă ușoară spre exterior, fără să fie apăsat într-o poziție rigidă. În oglindă, uneori pare altfel. Contează ca bebelușul să fie susținut, nu ca fotografia să arate ca un desen.
Un nou-născut care își ține încă genunchii aproape de abdomen poate părea diferit de copilul mai mare din fotografiile de pe internet, iar asta nu înseamnă că trebuie să-i deschizi picioarele până obții un M perfect, fiindcă trupul copilului dictează câtă flexie îi este confortabilă. Nu forța. M-ul nu e riglă.
Institutul Internațional pentru Displazia de Șold descrie poziția recomandată prin coapse susținute, șolduri și genunchi îndoiți, cu genunchii puțin mai sus decât șezutul. Recomandarea privește modul de susținere; nu promite că purtarea previne sau tratează displazia de șold.
Când verifici poziția, urmărește împreună câteva repere:
- coapsele sunt susținute până în dreptul genunchilor;
- genunchii sunt îndoiți și stau puțin mai sus decât șezutul;
- șoldurile se depărtează atât cât permite corpul copilului.
Unii bebeluși își țin picioarele mai strâns, alții le deschid mai ușor. Dacă pare că îl doare sau observi o asimetrie care te îngrijorează, scoate-l cu grijă din sistem și cere sfatul unui medic.
Panoul trebuie să urmeze corpul copilului
Centura și lățimea panoului schimbă locul în care se așază copilul. Strângerea tuturor curelelor nu repară o bază prea lată; potrivirea începe de la centură și de la sprijinul coapselor.
Înainte să strângi orice curea, fixează centura în locul indicat pentru vârsta și mărimea copilului, așază-l cu abdomenul spre tine și sprijină-i spatele cu mâna, ca să nu alunece în jos când închizi cataramele laterale. Pe rând. Verifică apoi dacă panoul susține coapsele fără să apese în spatele genunchilor.
Dacă alegi un marsupiu ergonomic Manduca XT, consultă indicațiile producătorului pentru reglarea bazei și a panoului. Un model cu mai multe setări tot trebuie potrivit după lungimea copilului din momentul purtării. Și aici e ușor să te încurci.
La un bebeluș de o lună și 5 kg, reglajul pentru nou-născut lăsa totuși prea mult spațiu într-o versiune mai veche de sistem folosită de un părinte; acesta spunea că, atunci când strângea curelele laterale, spatele copilului nu mai păstra curbura dorită. E o experiență legată de un singur model, nu o regulă pentru toate sistemele. (@Ocudavidimvideooo, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În altă experiență, un părinte aprecia că putea prelua ușor purtarea după un prieten și că sistemul îi susținea spatele când mergea la cumpărături. Experiența arată și o diferență practică: fiecare adult trebuie să-și potrivească bretelele pentru propriul corp, nu să preia pur și simplu reglajele celuilalt. (@quoctrung6106, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).
În oglindă, caută aceste semne:
- centura stă fixă și nu alunecă;
- panoul susține coapsele până în zona genunchilor, fără să apese pe gambe;
- genunchii rămân îndoiți, fără să fie împinși spre lateral;
- bretelele sunt reglate egal, iar copilul nu se lasă într-o parte.
Mai strâns nu înseamnă automat mai potrivit. Dacă nu poți obține simultan susținerea coapselor și o poziție confortabilă a spatelui, oprește-te și cere ajutor pentru reglaj.
Fața vizibilă contează mai mult decât un M perfect
O poziție frumoasă a picioarelor nu ajută dacă fața copilului este acoperită sau bărbia îi cade spre piept. Când îl porți, urmărește să stea vertical și suficient de aproape încât să-i poți săruta creștetul fără să te apleci mult. Nasul și gura trebuie să rămână libere.
Mai ales la un nou-născut, care nu își ține încă singur capul, o glugă prinsă prea strâns ori o poziție lăsată să alunece poate apropia bărbia de piept și poate ascunde fața, chiar dacă sistemul părea bine strâns când l-ai pus. Fața la vedere. Bărbia liberă.
NHS recomandă ca bebelușul să fie ținut strâns, vizibil, aproape de adult, cu bărbia departe de piept și spatele susținut. Verifică aceste lucruri și după ce te așezi sau te ridici. Corpul se poate deplasa în sistem, chiar dacă la început totul părea în regulă.
La fiecare verificare, uită-te la:
- fața copilului, care trebuie să rămână vizibilă;
- bărbie, care nu trebuie să stea lipită de piept;
- nas și gură, care nu trebuie acoperite de material;
- spate și trunchi, care trebuie să rămână susținute.
Dacă bebelușul trebuie hrănit, scoate-l mai întâi din sistem și așază-l într-o poziție potrivită pentru masă. Nu încerca să-l hrănești în timp ce este purtat. După ce îl pui la loc, verifică din nou fața și postura capului; reglajul de dinainte poate să nu mai fie potrivit.
Potrivirea se verifică de fiecare dată
Un reglaj bun la plecare nu rămâne automat bun după ce scoți copilul și îl așezi din nou, schimbi poziția sau îi pasezi sistemul altui adult. Verificarea se repetă înainte de ieșire și după fiecare ajustare. Începe cu manualul. Nu te grăbi.
Poți începe lângă o oglindă, dar după ce copilul e așezat, verifică și cu mâna dacă materialul stă neted sub coapse, apoi uită-te din nou la față, fiindcă unghiul din oglindă nu arată întotdeauna dacă bărbia cade spre piept.
De exemplu, înainte să ieși din casă, fixează centura, așază copilul cu abdomenul spre tine și închide bretelele ținându-i spatele sprijinit. Privește-l din față și din profil. Dacă panoul ajunge prea sus, acoperă fața sau apasă în spatele genunchilor, oprește-te și schimbă reglajul conform manualului.
Înainte să pleci, verifică:
- dacă bretelele și centura sunt bine prinse;
- dacă bebelușul stă aproape de corpul tău și nu alunecă;
- dacă panoul sprijină coapsele fără să apese pe genunchi;
- dacă fața este vizibilă și bărbia nu cade spre piept;
- dacă poți verifica respirația fără să schimbi poziția copilului.
Plânsul, singur, nu arată întotdeauna că sistemul este reglat greșit. Copilului îi poate fi foame, somn sau pur și simplu poate să nu-i placă momentul. Uită-te la potrivire și la semnele de presiune; dacă pare că îl doare, scoate-l din sistem și verifică înainte să încerci din nou.
Dacă bebelușul a fost prematur, are o problemă cunoscută la șolduri sau dificultăți de respirație ori de tonus muscular, cere sfatul medicului înainte să alegi modul de purtare. Pentru o potrivire pe care nu reușești să o obții acasă, un specialist în purtare poate verifica reglajul împreună cu tine.
Un semn util al potrivirii este cât de ușor poți reface reglajul după o schimbare: copilul crește, alt adult îl poartă sau îl scoți și îl așezi din nou. Corpul lui îți oferă repere mai utile decât o fotografie standard, iar respirația rămâne prioritară chiar când picioarele par așezate perfect. Dacă nu poți păstra susținerea și libertatea respirației, oprește purtarea și cere ajutor. Nu e un test de pricepere. E o rutină atentă, repetată.
Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @Ocudavidimvideooo, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
– YouTube, @quoctrung6106, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.
Sursa foto: all-audio.ro
O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă ochelarii, alunecă la mers ori te izolează de colegi. Un utilizator a povestit că niște căști intraauriculare îi fuseseră comode, dar un model cu cupe îi apăsa brațele ochelarilor și devenise greu de folosit (@chiks7306, YouTube, [Ghid de cumpărare a căștilor], 2025).
Ghidurile de cumpărare compară tipurile de căști, autonomia, izolarea fonică și funcțiile. Pentru rutina ta, însă, contează și traseul, orele petrecute la birou sau momentele când vrei să auzi ce se întâmplă în jur.
Felul în care alegi căștile potrivite pentru stilul de viață zilnic pornește de la locurile și activitățile în care le porți. Forma și funcțiile vin după.
Începe cu programul tău real, nu cu lista de funcții
Începe cu traseul. Nu cu lista. Gândește-te când pui căștile, cât timp le porți fără pauză și dacă treci des dintr-un spațiu liniștit într-unul aglomerat. Dacă ieși dimineața cu ele, lucrezi apoi la birou și le pui iar pe drumul spre casă, uită-te la schimbările dintre aceste momente, fiindcă o singură funcție nu se potrivește la fel peste tot în rutina ta.
Notează ce contează cel mai mult în locurile unde le folosești:
– în transportul public, izolarea fonică și fixarea pot conta mai mult;
– la birou, presiunea după câteva ore și claritatea microfonului pot cântări mai mult decât accentul pe bas;
– la plimbare, să auzi sunetele din jur poate fi o prioritate;
– la sală, verifică fixarea la mișcare și rezistența la transpirație în descrierea modelului;
– pentru cursuri sau jocuri, ține cont de microfon, stabilitatea conexiunii și întârzierea sunetului.
Autonomia merită verificată în raport cu programul tău, nu cu o zi ideală în care nu uiți niciodată să încarci nimic. La unele modele, cifra totală include încărcările oferite de carcasă; verifică dacă descrierea se referă la o singură încărcare sau la folosirea căștilor împreună cu carcasa. Dacă le folosești doar pe drum, contează și cât de ușor le iei cu tine.
Forma căștilor se simte înaintea sunetului
Ochelarii schimbă proba. Presiunea se simte. Nu întotdeauna imediat. Căștile care par confortabile când stai nemișcat pot deveni deranjante după ce te deplasezi, vorbești sau le porți o perioadă mai lungă. O pereche ușoară poate totuși să apese într-un singur punct, iar una mai grea să se simtă mai comodă dacă pernițele distribuie contactul diferit și nu împing brațele ramei spre tâmple după câteva ore de purtare, în care vorbești și te miști.
Fiecare formă vine cu propriul compromis.
Cu ochelarii pe tine, probează căștile exact așa cum le-ai purta în mod obișnuit. Mișcă ușor capul și vezi dacă se deplasează. La cele intraauriculare, verifică dacă se fixează fără să simți că trebuie să le împingi mereu la loc. La modelele cu cupe, fii atent la punctele de presiune de lângă tâmple. Aici, un detaliu mic se poate face simțit după o zi de lucru.
Dacă nu poți să le probezi înainte de cumpărare, citește cu atenție descrierea formei și condițiile de retur. Greutatea, materialul pernițelor și felul în care se așază pe ureche pot orienta alegerea, dar nu prezic perfect cum se vor simți după câteva ore. Tocmai de aceea, experiența altei persoane te ajută să formulezi întrebări; nu îți spune singură ce pereche să cumperi.
Izolarea nu se potrivește tuturor momentelor
Anularea activă a zgomotului și designul cu urechea liberă se potrivesc unor momente diferite. În metrou, reducerea sunetelor constante de fond poate fi binevenită; la birou, unde colegii îți vorbesc des, aceeași izolare te poate face să scoți căștile de fiecare dată. Depinde de loc. Nu e o regulă.
Înainte să alegi, gândește-te la compromisurile fiecărui context:
– pentru tren sau autobuz, poți căuta izolare mai bună, mai ales dacă zgomotul constant te deranjează;
– pentru plimbări, căștile cu urechea liberă îți pot permite să auzi mai ușor sunetele din jur;
– la un birou comun, contează cât de des vorbești cu oamenii din apropiere;
– într-o încăpere gălăgioasă, sunetul din căștile fără dopuri se poate pierde mai ușor în zgomot.
Nici căștile cu urechea liberă nu te scutesc de atenție când traversezi sau mergi prin zone aglomerate. Ele schimbă cât de mult auzi din jur, nu înlocuiesc grija față de trafic și de oamenii din apropiere. Într-o zi cu multe drumuri pe jos, poate fi un compromis pe placul tău; într-un autobuz zgomotos, s-ar putea să preferi mai multă izolare.
Dacă vrei să explorezi această categorie, castile Bose Ultra Open Earbuds Lunar Blue sunt listate pe all-audio.ro, distribuitorul autorizat Bose în România. Modelul are un design cu urechea liberă și poate interesa dacă preferi să nu introduci căștile în canalul urechii și vrei să auzi mai ușor sunetele din jur. Pentru un drum zgomotos, alegerea s-ar putea să fie alta.
Căștile potrivite nu sunt neapărat cele cu cele mai multe funcții, ci cele pe care poți să le porți fără să te gândești constant la presiune, izolare sau încărcare. Iar confortul nu arată la fel în autobuz și la birou: o funcție plăcută într-un loc poate deveni stânjenitoare în altul. Înainte să alegi, gândește-te la momentul zilei în care le porți cel mai des și probează-le cu ochelarii, dacă îi folosești.
Surse și experiențe din comunitate:
– YouTube, @chiks7306, [Ghid de cumpărare a căștilor](https://www.youtube.com/watch?v=2X6XNuFXnjU), 2025.
FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului
Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...
O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....
Hyundai își consolidează poziția în România și pregătește noi oportunități de dezvoltare
Hyundai continuă să își adapteze strategia la schimbările din industria auto, mizând pe diversificarea modelelor, tehnologii electrificate și servicii care...
Ce înseamnă “not financial advice” și de ce nu te protejează pe tine?
Trei cuvinte în engleză, lipite la coada unei postări despre o monedă digitală care “sigur face de zece ori”, țin...
Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend?
Sâmbătă dimineața, două mașini spălate cu aceeași grijă arată la fel în orice curte. Diferența dintre proprietarii lor se vede...
De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri?
O sută de lei puși într-un plic în vara lui 2005, imediat după denominare, când leul a pierdut patru zerouri,...
Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată
Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...
Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții
Sursa foto: pexels.com Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum...
Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice
Sursa foto: all-audio.ro O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă...
Rinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026
Istanbulul a devenit una dintre capitalele mondiale ale rinoplastiei. Se operează acolo un număr de nasuri pe care puține orașe...
-
acum 6 daysMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCe factori influențează prețul unei nacele de închiriat?
-
Economieacum 5 daysCe modificări poți face la un proiect de casă după obținerea autorizației de construire?
-
Sportacum 4 daysPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 days
Rinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysTâmplăria și aerul din casă – ce respiri când ferestrele sunt de calitate
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysCâte zile de concediu poate avea un angajat într-un an?
-
acum 4 daysHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România