Cea mai tare galerie vine la meci şi când n-are voie în tribune! Guardia Ultra a impresionat o ţară întreagă

Temuta pandemie n-a reuşit să-i ţină departe de stadion, la primul meci disputat de CSM Reşiţa în noul sezon! Reuniţi sub steagul Guardiei Ultra, cei mai înfocaţi suporteri ai rosso-nerilor au “driblat” regulile şi şi-au încurajat favoriţii de pe dealul din spatele tribunei a doua. “Din pădure cântăm pentru voi” au scris suporterii pe bannerul adus la meci, şi s-au ţinut de cuvânt. Au aprins torţe, au cântat şi şi-au aplaudat echipa, chiar şi în cele mai grele momente ale rosso-nerilor.

Din păcate, echipa n-a fost ieri pe măsura galeriei. Pe propriul teren, CSM Reşiţa a pierdut primul meci al sezonului, 0-4 contra Petrolului din Ploieşti. Antrenorul Alex Pelici a cerut scuze suporterilor şi a promis că rosso-nerii vor face totul pentru a recupera chiar la proxima deplasare punctele pierdute. În ceea ce-i priveşte pe membrii Guardiei, aceştia au trecut greu peste dezamăgirea eşecului, dar au declarat că rămân cu sufletul alături de echipă.

“Mingea e rotundă, ne-am bucurat când am bătut Rapidul, ne-am întristat că ne-a bătut Petrolul. Cum mingea e rotundă, vom mai avea parte de multe astfel de episoade, sezoane întregi. Văd sutele de comment-uri, majoritatea critice. Bravo, băieţi! Mesajele voastre arată că vă pasă, că sunteti alături de club. Înainte, CSM!”,  a scris astăzi, pe pagina sa de socializare, Marcel Guşcă, liderul Guardiei Ultra 1995.

De interes:  Tezele școlare ar putea fi eliminate în anul școlar 2020-2021

foto: facebook Guşcă Marcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.