Ediţia din 2020 a Campionatelor Naţionale de Culturism şi Fitness pentru cadeţi, juniori, seniori şi masters a reunit la Sibiu elita românească a acestui sport; 450 de concurenţi sosiţi din întreaga ţară au luptat, în perioada 27-30 august, pentru medaliile naţionale puse în joc. Între participanţi s-a numărat şi caransebeşeanul Dorian Armaş, un pasionat al culturismului, aflat mereu în căutarea perfecţiunii musculare. Pentru Naţionalele din acest an, Dorian Armaş s-a pregătit în propria sală de fitness, Cobra Gym, dar a concurat sub culorile clubului Dumi Fitness Cluj-Napoca, întrucât în zona Caransebeşului nu există vreo grupare sportivă afiliată Federaţiei de Culturism şi Fitness. Iar munca asiduă, priceperea şi ambiţia i-au fost răsplătite: Dorian Armaş a cucerit titlul de campion naţional la categoria Masters (peste 40 de ani), şi un titlu de vicecampion la seniori – Clasic Fizic. Două trofee care i-au adus şi o altă mare bucurie, anunţată chiar de campionul caransebeşean pe pagina sa de facebook:

De interes:  Prejudiciu de peste 400.000 euro cauzat prin ne declararea veniturilor obținute din vânzarea OneCoin 

Dacă am luptat cu tărie pentru Caransebeş și pentru toți de la sala noastră, Cobra Gym Caransebeş, vă anunț că am avut marea onoare să fiu selecționat pentru lotul național al României și îmi voi reprezenta ţara săptămâna viitoare la Campionatele Balcanice. Vă iubesc și vă mulțumesc tuturor pentru suport!, este vestea bună pe care Dorian Armaş a transmis-o fanilor săi.

Marea competiţie balcanică la care va participa şi caransebeşeanul Dorian Armaş este organizată anul acesta chiar de ţara noastră. Evenimentul sportiv va avea loc între 4 şi 6 septembrie, la Drobeta Turnu Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.