Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Inspecție Comercială și Protecția Mediului au desfășurat în aceste zile o amplă acțiune pe linie comercială și de protecția mediului pe str. Constantin Brâncoveanu, unde se află mai multe societăți comerciale.

Oamenii liegii au verificat existența  autorizațiilor de funcționare, existând sesizări că se vând diverse produse pe domeniul public fără deținerea documentelor legale, dar și că nu respectă legislația privind colectarea deșeurilor și păstrarea curățeniei.

„Au fost verificate 20 de firme, fiind aplicate în total un număr de 19 sancțiuni conform HCL 139/2011, Legii 252/2003, HCL 371/2007, Legii 211/2011. Au fost aplicate amenzi pentru lipsa acordului de funcționare la firme, comerț stradal neautorizat, lipsa unor documente pe care erau obligați să le dețină, dar și lipsa contractelor încheiate cu societatea de salubrizare a orașului și abandon de deșeuri pe domeniul public, sancțiunile prevăzute de actele normative pentru astfel de fapte fiind între 500 și 2500 lei, în funcție de faptă.”, se arată  într-un comunicat al Poliției Locale.

De interes:  El Nino a lansat videoclipul piesei “Fii a mea” in colaborare cu What’s Up | Official Video – Banat FM

Astfel de acțiuni se desfășoară periodic în zona respectivă pentru a se stabili dacă reprezentanții societăților comerciale respectă legislația și intră în legalitate acolo unde este cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.