Două dintre comunele de bătrâni din vestul județului Timiș au primit bani pentru funcționarea în următoarea perioadă. Mai precis, Consiliul Județean Timiș a aprobat alocare de bani pentru locațiile de la Jimbolia și Comloșu Mare, care vor primi, însumat, 1,8 milioane de lei.

Aceste finanțări sunt posibile datorită asocierii dintre CJT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș cu cele două localități, mai precis, cu consiliile locale din Jimbolia și Comloșu Mare. În baza unor contracte dintre părți, cofinanțarea se va face în regim bianual.

Nu putem să le întoarcem spatele bătrânilor noștri aflați în dificultate. Am răspuns pozitiv cererilor celor două cămine de a le cofinanța activitatea, întrucât efortul financiar ar fi fost prea mare pentru bugetele locale. Fondurile alocate permit desfășurarea activității în condiții normale. Ignorarea problemei ar fi avut consecințe la care nici nu vreau să mă gândesc, beneficiare ale acestor servicii fiind chiar și persoane vârstnice imobilizate la pat”, a declarat președintele CJT Călin Dobra.

De interes:  Miniștrii Dezvoltării, Transporturilor și Agriculturii îi mint pe cărășeni cu nerușinare! Credibilitatea Guvernului PSD merge vertiginos spre zero!

Căminul de bătrâni de la Jimbolia a primit 1 milion de lei. Acolo sunt asistate 55 de persoane, dintre care jumătate din oraș și ceilalți din alte localități. Capacitatea căminului este de 70 de persoane. Centrul de la Comloșu Mare a primit 800.000 de lei și asigură servicii pentru 90 de persoane. În prezent, 62 sunt asistate, 12 din comună, iar celelalte, din alte localități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.