La fix o săptămână distanță după explozia de pe Aleea Narcisei din Reșița, un alt apartament este distrus, de această dată, la Moldova Nouă. Nu a fost vorba despre o explozie, ci despre un incendiu izbucnit în bucătăria locuinței. Și în acest caz, o persoană a ajuns la spital cu arsuri.

Pompierii din Moldova Nouă s-au luptat cu flăcări serioase, în această seară, izbucnite într-un apartament de pe Aleea Liliacului. Incendiul a izbucnit în bucătăria locuinței. Persoana aflată în interior, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a reușit să se autoevacueze, dar a suferit mai multe arsuri la nivelul feței și a brațelor, fiind transportată la spital.

„În această seară, în jurul orei 20.20, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament pe Aleea Liliacului din orașul Moldova Noua. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, în bucătăria apartamentului și degaja mult fum care a pătruns și în casa scării imobilului. Nu s-a impus evacuarea celorlalți locatari. La fața locului s-au deplasat și echipaje ale Poliției”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, Magdalena Tocmelea.

De interes:  Noul corp al Spitalului de Copii, gata până la sfârșitul acestui an? Robu promite că da!

Deznodământul putea fi unul mult mai grav, având în vedere că pompierii militari au scos din apartament o butelie pentru e evita producerea unei explozii. Deocamdată, nu s-a stabilit o cauză a producerii incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.