Celebritati
Cătălina Trupșor, antreprenoarea care a reușit să crească business-ul Color Smart Distribution la afaceri de milioane de euro
Cătălina Trupșor a fondat Color Smart Distribution în 2005, iar astăzi compania este unic importator și distribuitor în România și Republica Moldova al brandurilor premium Novacolor, Color Smart și Pittsburgh Paints. Ideea business-ului a pornit în urma dorinței sale de a-și reamenaja apartamentul de la acea vreme. În căutarea unor anumite nuanțe de vopseluri și unui anumit tip de finisaj, s-a lovit de o carență în piață, astfel că s-a gândit să aducă produse premium din afară și pentru alți români care întâmpină această problemă. Cu o investiție inițială de 80.000 de euro din fonduri proprii, Cătălina Trupșor a pornit la drum și a adus primul import.
Începutul nu a fost simplu, antreprenoarea povestește că a vândut mai puțin pe tot parcursul anului 2005, decât facturează astăzi într-o singură zi.
„În anul 2006 am început cât de cât să înțeleg canalele de distribuție, să dezvolt infrastructura, să clădesc o echipă performantă şi astfel au apărut creșteri de 300%, de 400%. Bineînțeles, de la ceva mic e mult mai ușor să crești”, mărturisește Cătălina Trupșor.
Afacerea și-a continuat drumul ascendent, iar în 2021 business-ul a închis anul cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro, iar pentru anul în curs se așteaptă la o majorare de 50% a cifrei de afaceri. Acestă creștere are la bază proiectele și investițiile planificate pentru 2022 de către companie.
„Color Smart este în plină dezvoltare, iar pentru 2022 ne așteptăm să înregistrăm o cifră de afaceri cu 50% mai mare față de anul trecut. Această estimare se sprijină pe inițiativele strategice pe care le derulăm – extinderea rețelei de showroomuri proprii și partenere, întărirea sistemului de distribuție la nivel național, aducerea unor portofolii noi de produse, consolidarea relațiilor cu furnizorii externi, îmbunătățirea legăturilor cu comunitatea de specialiști, vizibilitatea mult mai mare în mediu online, dezvoltarea unei comunități interesate de amenajări excepționale”, subliniază Cătălina Trupșor.
În plus, Color Smart alocă 3-5% din veniturile anuale pentru materiale de suport vânzare, iar o parte semnificativă din buget se duce și către organizarea cursurilor Academiei Novacolor, unde crește aplicatori pentru materiale decorative diferite.
Lansarea Academiei Novacolor este un semn al implicării companiei în piața din țara noastră și o investiție în educație. Color Smart își propune să investească în formarea, evaluarea și dezvoltarea mai multor echipe de aplicatori, pentru ca proiectele clienților companiei să fie la nivelul de calitate dorit și cât mai simplu de efectuat. Prin acest tip de programe de pregătire Color Smart formează profesioniștii cu care ulterior colaborează.
Planurile de dezvoltare ale companiei nu se opresc aici, cu o investiție de peste jumătate de milion de euro bugetată pentru 2022, Cătălina Trupșor privește încrezătoare către viitor.
„Color Smart este în plină dezvoltare. Pentru anul 2022 ne-am propus să deschidem un flagship showroom în Timișoara și ulterior să ne relocăm magazinul din Constanța. Ne vom extinde sistemul de distribuție cu showroom-uri dedicate în orașe unde nu suntem încă prezenți cu gamele de materiale premium și premium plus. De asemenea, vom extinde vânzările spre depozitele de materiale de construcții cu o gamă de produse dedicată acestui canal de distribuție”, a declarat Cătălina Trupșor, fondator și CEO Color Smart Distribution.
Extinderea companiei vine ca un pas firesc în evoluția Color Smart, dar și ca urmare a cererii tot mai mari din piață. Industria de vopseluri a cunoscut o creștere organică de 5-7% anual, mai ales în ultimul timp când relația oamenilor cu spațiul în care locuiesc s-a schimbat. În perioada pandemiei, preocuparea acestora pentru casele în care trăiesc sau muncesc a fost mult mai mare decât înainte. Astfel, în ultimii doi ani solicitările clienților pentru produsele și serviciile premium oferite de Color Smart au continuat să crească mult peste media pieței, ba chiar spre 35-40% anual.
În prezent, Color Smart are locații proprii, în București, Constanța și din 16 iunie și în Timișoara, precum și o rețea formată din 12 distribuitori la nivel național: Cluj, Oradea, Craiova, Arad, Sibiu, Alba-Iulia, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Brașov. De asemenea, compania este prezentă în 9 depozite de profil din țară.
Pentru 2022 compania și-a propus să acopere și alte zone importante ale țării precum Buzău, Galați-Brăila, Suceava- Botoșani, Iași, Hunedoara, Târgu-Jiu și Petroșani.
Compania este prezentă și în mediul online, cu două noi magazine virtuale.
În portofoliul Color Smart se regăsește o gamă largă de servicii ce pot fi achiziționate de către clienți, de la materiale și accesorii, la servicii de consultanță sau la proiecte la cheie realizate cu echipele sale de aplicatori.

Celebritati
Lansarea oficială a Academiei NBI marchează un nou standard în formarea intensivă a profesioniștilor din real estate
North Bucharest Investments anunță lansarea Academiei North Bucharest Investments, o platformă educațională dedicată dezvoltării competențelor profesionale în domeniul imobiliar, adresată atât celor aflați la început de drum, cât și consultanților care doresc să avanseze în carieră.
Academia este structurată pe programe adaptate nivelului de experiență al participanților și este concepută ca un parcurs complet de învățare, cu accent pe aplicabilitate imediată în piață. Fiecare grupă este formată din maximum 15 participanți, selectați în urma unei evaluări preliminare a nivelului de pregătire și a cunoștințelor existente.
Fiecare program are o durată de o săptămână și este construit ca un workshop intensiv, care îmbină teoria cu experiența directă în teren și în birourile operaționale ale companiei. Parcursul include familiarizarea cu procesele reale de vânzare, tururi de proiecte în mai multe zone relevante ale Bucureștiului, role-play-uri alături de consultanți seniori, sesiuni de ascultare apeluri, training CRM, noțiuni juridice și fiscale, precum și componente dedicate marketingului, creditării, intermedierilor și gestionării portofoliului.
Curricula acoperă, de asemenea, identificarea competențelor individuale, coaching de personal branding, time management și orientare profesională, astfel încât fiecare participant să își poată construi un traseu clar de dezvoltare.
La finalul programului, cursanții susțin o evaluare și primesc o certificare de competență, alături de acces complet la materialele de curs. Primul program începe în data de 2 martie.
Trainingurile sunt susținute de consultanții seniori din cadrul companiei, alături de traineri externi specializați, sub coordonarea lui Vlad Musteață.

„Academia North Bucharest Investments este un cadru real de formare profesională, construit pe practică și pe dezvoltarea competențelor concrete de piață. Ne dorim ca fiecare participant să plece, după o săptămână intensivă, cu instrumente clare de lucru, cu o direcție profesională definită și cu o înțelegere solidă a standardelor de performanță din real estate”, declară Andra Cornescu, HR Manager | Recruiting, Onboarding & Talent Evaluation
Înscrierile sunt deschise prin e-mail la Hr@northbucharestinvestments.ro sau telefonic la +40 790 926 248.
Prin lansarea Academiei, compania își propune să contribuie activ la profesionalizarea pieței imobiliare și la formarea unei noi generații de consultanți pregătiți să performeze într-un mediu competitiv.
North Bucharest Investments se află într-o etapă accelerată de creștere, concentrată pe extinderea echipei și dezvoltarea infrastructurii operaționale, care include trei sedii de vânzări și un headquarters central. Compania investește constant în oameni prin programe dedicate de învățare, management și leadership, urmărind formarea unor specialiști cu know-how real de piață. Pentru North Bucharest Investments, capitalul uman rămâne principalul activ și motorul performanței pe termen lung.
Celebritati
Ghid practic: cum să alegi producătorul potrivit de fose septice ecologice
Alegerea unei fose septice ecologice reprezintă o investiție importantă, care influențează nu doar confortul unei gospodării, ci și siguranța mediului înconjurător. Pentru ca această investiție să fie una durabilă și eficientă, alegerea producătorului potrivit joacă un rol decisiv. Piața oferă numeroase opțiuni, însă nu toate produsele sunt la același nivel de calitate. De aceea, un ghid practic pentru selectarea furnizorului ideal este esențial.
1. Reputația și experiența producătorului
Primul criteriu care trebuie analizat este experiența companiei pe piață. Un producător cu tradiție are deja un portofoliu bogat și numeroși clienți mulțumiți. Reputația pozitivă și recenziile favorabile confirmă calitatea produselor și seriozitatea serviciilor.
Este recomandat să alegi o companie care activează de mai mulți ani și care oferă garanție pentru produsele sale. Aceasta dovedește încredere și profesionalism.
2. Diversitatea gamei de produse
Un producător serios oferă mai multe variante de fose septice, adaptate nevoilor diferite ale clienților.
-
Pentru gospodării mici sau medii, soluția recomandată este o fosa septica 2000 litri.
-
Pentru familii numeroase sau pensiuni, este potrivită o fosa septica 3000 litri.
-
Pentru unități mari sau consum ridicat de apă, cea mai bună alegere o reprezintă o fosa septica 4000 litri.
Un producător cu o gamă diversă demonstrează că are capacitatea de a răspunde tuturor cerințelor, de la gospodării izolate până la unități de cazare extinse.
3. Calitatea materialelor și a tehnologiei
Un alt aspect esențial este calitatea materialelor folosite. Fosele septice ecologice moderne sunt fabricate din polietilenă de înaltă densitate sau fibră de sticlă, materiale rezistente la coroziune și la presiunea solului.
De asemenea, este important ca producătorul să utilizeze tehnologii testate, care asigură etanșeitate și eficiență ridicată în procesul de epurare.
4. Servicii de consultanță și suport
Un producător de încredere nu oferă doar produsul, ci și servicii conexe. Consultanța în alegerea modelului potrivit, suportul tehnic în timpul instalării și recomandările de întreținere sunt aspecte care fac diferența.
De exemplu, unele companii pun la dispoziție specialiști care vin pe teren, analizează tipul de sol și consumul gospodăriei, pentru a recomanda varianta optimă.
5. Garanția și politica post-vânzare
Un criteriu decisiv este existența garanției și a unui serviciu de asistență post-vânzare. O fosă septică ecologică este o investiție pe termen lung, iar garanția oferă siguranța că eventualele probleme vor fi rezolvate.
Un producător care asigură service și mentenanță arată că își respectă clienții și că are încredere în calitatea produselor sale.
6. Raportul calitate-preț
Prețul este un factor important, dar nu trebuie să fie singurul criteriu. O fosă mai ieftină la achiziție poate genera costuri ridicate de întreținere. În schimb, o investiție într-un produs de calitate, chiar dacă presupune un efort financiar inițial mai mare, se dovedește mult mai avantajoasă pe termen lung.
Concluzie
Alegerea producătorului potrivit de fose septice ecologice înseamnă mai mult decât cumpărarea unui produs – este o investiție într-un sistem fiabil, sigur și durabil. Reputația, diversitatea gamei, calitatea materialelor, serviciile de consultanță și politica post-vânzare sunt criterii care fac diferența.
Un producător serios nu oferă doar un produs, ci și garanția liniștii că gospodăria ta va beneficia de un sistem modern și eficient, adaptat nevoilor tale.
Pentru mai multe detalii și oferte personalizate, sună la 0791420914.
Celebritati
Descoperă MondenMedia.ro – Destinația Ta pentru Știri Mondene de Top!
Îți place să fii la curent cu cele mai recente noutăți din lumea celebrităților, evenimentelor și tendințelor? Atunci MondenMedia.ro este site-ul perfect pentru tine! Fie că ești pasionat de gossip, modă, filme sau povești exclusive din viețile vedetelor, MondenMedia.ro îți aduce tot ce ai nevoie pentru a rămâne conectat la pulsul lumii mondene.
De ce să alegi MondenMedia.ro?
-
Știri în timp real: Află primii cele mai fierbinți noutăți despre vedetele tale preferate, de la relații și despărțiri la apariții spectaculoase pe covorul roșu.
-
Exclusivități de top: Interviuri unice, reportaje detaliate și dezvăluiri din culisele showbiz-ului, toate la un click distanță.
-
Conținut variat: De la articole despre stil și frumusețe la știri despre filme, seriale și evenimente mondene, MondenMedia.ro acoperă tot ce contează.
-
Ușor de navigat: Designul modern și intuitiv îți permite să găsești rapid subiectele care te interesează.
Ce găsești pe MondenMedia.ro?
Pe MondenMedia.ro, te așteaptă o gamă largă de subiecte captivante:
-
Gossip fierbinte: Află ce se întâmplă în viețile personale ale celebrităților din România și de peste hotare.
-
Tendințe în modă: Inspiră-te din ținutele vedetelor și descoperă sfaturi de stil pentru a străluci și tu.
-
Evenimente de neratat: Fii la curent cu lansări de filme, concerte și gale care definesc lumea mondenă.
-
Povești care te inspiră: Citește despre parcursul vedetelor și momentele care le-au marcat cariera.
De ce să ne urmărești?
La MondenMedia.ro, misiunea noastră este să-ți oferim conținut de calitate, actualizat constant, care să te țină captivat și informat. Fie că accesezi site-ul de pe telefon, tabletă sau laptop, experiența ta va fi mereu impecabilă. În plus, ne poți urmări și pe rețelele sociale pentru a primi notificări instant despre cele mai tari știri!
Vizitează-ne acum!
Nu mai aștepta! Intră pe MondenMedia.ro și alătură-te comunității pasionaților de monden! Descoperă, citește, bucură-te – lumea celebrităților e la doar un click distanță. MondenMedia.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce e nou și incitant în showbiz!



-
acum 6 daysMadridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
-
Ce trebuie sa stiiacum 6 daysCe factori influențează prețul unei nacele de închiriat?
-
Economieacum 5 daysCe modificări poți face la un proiect de casă după obținerea autorizației de construire?
-
Sportacum 4 daysPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysRinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026
-
Ce trebuie sa stiiacum 5 daysTâmplăria și aerul din casă – ce respiri când ferestrele sunt de calitate
-
Ce trebuie sa stiiacum 4 daysCâte zile de concediu poate avea un angajat într-un an?
-
acum 3 daysParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată



