Connect with us

Locale

CULISELE STATULUI PARALEL. 10 august. Activiștii au dinamitat statul?

Publicat

pe

Pe 10 august 2018, piața Victoriei s-a transformat într-o bombă cu ceas pentru clasa politică. 100.000 de oameni au ieșit în stradă și au cerut o țară normală, fără corupție. Peste 450 au plecat din fața Guvernului necesitând îngrijiri medicale. Jandarmeria a primit ordin să secere tot: bătrâni, mame cu copii mici sau persoane pașnice, forțele de ordine nu au mai făcut diferențe. Nici între protestatarii civilizați și găștile de huligani, nici între democrație sau dictatură.

Trei ani mai târziu, justiția nu a găsit niciun vinovat pentru violențele și haosul de la Protestul Diasporei. Culisele zilei de 10 august sunt în continuare ascunse cu tergiversări și anchete făcute pe jumătate. A fost un protest deturnat sau o lovitură de stat? Sunt politicienii români în stare să-și ducă războaiele de partid cu prețul sângelui vărsat de către omul de rând?

Protestul din 10 august a fost anunțat cu mult înainte pe rețelele sociale, fiind cunoscut ca Mitingul Diasporei. Cei care au confirmat prezența nu intenționau să fie agresivi, chiar dacă pretinși organizatori declarau în mediul online că manifestația va fi una însângerată.
Oamenii au mers încrezători că vor deține controlul protestului prin atitudine calmă, iar ONG-urile, grupurile # (HASHTAG) REZIST, dar și partidele USR, PMP și Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor fondată de Sebastian Burduja, promiteau siguranță și unitate.

Cu o seară înainte, liderul PSD și șef al Camerei Deputaților- Liviu Dragnea anunța prin intermediul presei că manifestația este o creație a președintelui României.
„Klaus Iohannis este în stare de orice să dea guvernul jos, chiar și prin violență”, a spus Dragnea.

După ora 16.00, când piața adunase câteva zeci de mii de oameni, au apărut primele ciocniri cu forțele de ordine.

Potrivit unui raport desecretizat al Jandarmeriei privind ziua de 10 august 2018, forțele de ordine știau de luni bune că manifestația va degenera în violențe.

La ora 19.00, la miting participau deja 50 de mii de persoane. Printre aceștia încep să-și facă simțită prezența mai multe grupuri de agitatori. Jandarmeria aduce primul tun cu apă. Două ore mai târziu, manifestanții le comunică forțelor de ordine că în piață s-au infiltrat huligani. Indivizii indicați aruncau cu bolovani în jandarmi, incendiau și încercau să rupă gardurile. Ultrașii identificați în grupurile nou apărute în piață i-au agresat chiar și pe protestatarii care au încercat să-i împiedice să deturneze adunarea pașnică. Jandarmii au limitat libertatea presei și au răspuns cu gaze la nimereală.

Jurnaliștii Televiziunii Române, Alex Costache și Ramona Avramescu, s-au numărat printre cei gazați, până când pielea feței a început să le sângereze.

Iar publicația Deutsche Welle a atras atenția publicului că un jurnalist de-al lor a fost bătut de jandarmi în fața Guvernului.
Momentul culminant are loc la ora 23. Forțele primesc ordin să evacueze piața. Încep să împrăștie manifestanții, întâi prin intimidare, apoi prin loviri cu bastoane, aruncând grenade tip corp-cauciuc, gazând și folosind tunuri cu apă.

În fruntea grupurilor de jandarmi se zărea un comandant, colonelul Cătălin-Răzvan Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei. Îmbrăcat în haine albe, cu o eșarfă lungă la gât și care gesticula artistic în fața forțelor de ordine, poporul l-a asociat cu un dirijor. Așa i-a rămas și numele, „dirijorul în alb”. Dirijorul a decis ca unele corecții fizice să le aplice chiar el celor care nu doreau să părăsească piața. Jurnaliștilor le-a spart telefoanele și i-a băgat în dubă. Colonelul Paraschiv începe asuprirea zecilor de mii de oameni, după ce a aflat că doi jandarmi, bărbat și femeie, au fost încolțiți de un grup agresiv și bătuți cu sălbăticie.

De interes:  Cum să te îmbraci fashion chiar și când este frig? TOP 4 idei

Unul dintre huligani i-a furar femeii-jandarm pistolul din dotare în timp ce restul au culcat-o la pământ și au lovit-o cu picioarele. Imaginile înfiorătoare au fost surprinse și difuzate în timp real de televiziuni.

Salvarea tinerei jandarmerițe a venit din partea protestatarilor pașnici, care au format un scut uman în jurul eii.

La câteva minute după ce a fost consultată de medicii SMURD, Jandarmeria a comunicat presei că există în cazul ei suspiciunea de fractură de coloană.

Știrea că Ștefania Nistor va rămâne invalidă a inflamat și mai tare spiritele, strada transformându-se într-un uriaș ring de box. Ulterior, informația furnizată de oficialii forțelor de ordine vizavi de rănile femeii s-a dovedit a fi falsă.

Până atunci însă, peste 400 de oameni au necesitat îngrijiri medicale în urma violențelor iscate. Piața Victoriei arăta ca un teatru de război.

Dirijorul în alb a explicat ulterior că a decis să acționeze în forță asupra cetățenilor după ce i s-a comunicat prin stație că doi jandarmi au fost uciși. O dezinformare transformată în tragedie. Președintele Klaus Iohannis, care își consolida șansa la cel de-al doilea mandat, a transmis la scurt timp după pornirea luptelor de stradă, prin intermediul Facebook, că ministrul de Interne Carmen Dan va trebui să dea explicații pentru felul în care au acționat jandarmii.

KLAUS IOHANNIS, REACȚIE PE FACEBOOK

„Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații”, a scris Klaus Iohannis în seara zilei de 10 august 2018.

Mesajul președintelui a alimentat puterea străzii împotriva forțelor de ordine, iar haosul a căpătat o nouă dimensiune. Oamenii pașnici începeau să se alieze cu huliganii în lupta cu jandarmii.

În plus, ministrul Carmen Dan a dat urgentele explicații de la distanță, deoarece evenimentul de stradă a prins-o în concediu. Abia a doua zi ministrul afacerilor interne a preluat realmente frâiele problemei. Printre primele acțiuni, fostul ministru de Interne a mers pe 12 august la spitalul de Urgență Floreasca pentru a o vizita pe jandarmerița bătută. A oferit presei poze în care cele două se îmbrățișează.
Totodată, dintre cei peste 700 de civili care au depus plângeri penale în urma violențelor suferite la protest, Carmen Dan nu a vizitat niciunul, s-au plâns participanții la miting.

Legat de cine a fost șef peste acțiunea forțelor de ordine, în condițiile în care nu doar ea se afla în concediu, ci și premierul Viorica Dăncilă cât și primarul Gabriela Firea, Carmen Dan a declarat că prefectul Capitalei Speranța Cliseru a fost cea care a semnat ordinul de evacuare ale pieței. Pe perioada mini-concediului primarului general, Speranței Cliseru i-au fost delegate toate sarcinile acestuia.

De interes:  Cod portocaliu de căldură - Se vor atinge 41 de grade Celsius - Harta cu zonele unde lovește valul de căldură

Prefectul a negat în fața Parlamentului că ar fi decis intervenția în forță, și l-a indicat pe maiorul Laurențiu Cazan care i-a dat doar un act spre aprobare.

Cliseru a mai susținut în fața anchetatorilor că jandarmeria a acționat în conformitate cu legea, dar că nu a văzut incidentele din piață, decât secvențial, la televizor.

Gabriela Firea a reacționat în urma acuzației ministrului de Interne și și-a apărat protejata. Până să ajungă la Primăria Capitalei, Cliseru a fost administrator public al oraşului Voluntari, care îl are ca primar pe Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.

Speranța Cliseru a fost însă intervievată de un cetățean, acesta spunându-i că ar trebui să recunoască dacă Liviu Dragnea sau Carmen Dan au mințit. Aproape patru luni a mai rezistat Speranța Cliseru în funcția de prefect. În decembrie 2018, Guvernul a decis încetarea mandatului său.

Dintre toate reacțiile doamnelor de fier ascunse după o foaie de concediu pe timp de protest, cea mai surprinzătoare a fost cea a premierului Viorica Dăncilă. La întoarcerea din vacanță, pe care și-a luat-o în perioada 9-12 august, Dăncilă a transmis pe toate canalele că nu i se pot imputa faptele din piață.

În plus, la fel ca și Gabriela Firea, premierul Dăncilă își delegase toate atribuțiile. Firea a repetat schema și în anul care a urmat. I-a delegat toate atribuțiile viceprimarului Aurelian Bădulescu și și-a luat concediu pe data de 10 august.

Procurorii militari au deschis un dosar de cercetare pentru faptele din 10 august chiar în noaptea acelei zile.

În dosar au fost anchetați maiorul Laurențiu Cazan, colonelul Sebastian Cucoș, șef al Jandarmeriei la acel moment, Colonelul Ionuț Sindile, prim adjunct al șefului Jandarmeriei și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Nu în ultimul rând, în dosarul 10 august au fost analizate și deciziile dirijorului în alb, colonelul Cătălin Paraschiv. Toți au fost cercetați pentru abuz în serviciu.

Doi ani mai târziu, românii primesc o veste șoc. După sute de martori audiați, procurorul de caz de la DIICOT decide clasarea dosarului.

Fostul procuror-șef al DIICOT Georgiana Hosu a infirmat ordonanța și a cerut redeschiderea urmăririi penale în speța „10 august”, însă în martie 2021 Tribunalul București a dispus și el clasarea.
Judecătoarea Daria Isabela Miheț respingea definitiv cererea de redeschidere a anchetei cu privire la modul în care a fost coordonată intervenția jandarmilor, însă faptele de purtare abuzivă au rămas în investigație la procurorii militari.

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat indignat de decizia magistraților și a solicitat ministrului Justiției să ofere explicații pentru acest rezultat.

 IOHANNIS: ROMÂNII TREBUIE SĂ ȘTIE CINE SUNT VINOVAȚII
„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”.

De interes:  Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România

Și Florin Cîțu a reacționat dur la aflarea acestei vești. „Am stat de vorba cu ministrul Justiției, vom vedea dacă mai există alte căi de atac, dacă se mai poate ceva sau nu în acest moment. Aștept opinia experților”, a spus Cîțu.

Pe 16 aprilie, Curtea de Apel București a hotărât să redeschidă dosarul „10 august” după ce Ioan Crăciuneanu, un protestatar rănit la picior de o grenadă a jandarmilor, a cerut în instanţă anularea clasării dispuse de DIICOT.

Astfel, Curtea de Apel București a comunicat, în luna iunie a acestui an, motivarea deciziei.

Magistrații consideră că „procurorul DIICOT nu a audiat nicio persoană vătămată, niciun suspect și niciun martor – cu excepția martorilor Dan Carmen Daniela, Cliseru Speranța, Bădulescu Aurelian și Mastan Alin Ionel”.

De partea cealaltă, procurorul DIICOT Doru Stoica a explicat că nu a făcut nicio greșeală în instrumentarea cazului și că nu era nevoie să reaudieze, întrucât toate aceste demersuri procedurale au fost realizate înainte, de către procurorii Secției Parchetelor Militare.

Nici procurorul militar Bogdan Pârlog, cel care a declanșat ancheta în dosarul „10 august” nu se declară optimist. Într-un interviu acordat RFI, magistratul a vorbit despre multe dovezi care nu mai pot fi recuperate, dar și despre anularea altora.

PROBE COMPROMISE DUPĂ CLASAREA DOSARULUI

„Să nu uităm că în momentul în care procurorul de caz (n. Doru Stoica) a dat soluție de clasare a dosarului, a și restituit telefoanele părților implicate fără să facă o percheziție informatică a telefoanelor respective.”, a spus procurorul Pârlog.
Sursa: rfi

Liviu Dragnea, scânteia care a generat protestul din 10 august conform discursului celor care au scos oamenii în stradă, crede cu tărie că incidentele din 10 august au fost o lovitură de stat, finanțată din sursă externă. Cu toate că avea funcția de președinte al Camerei Deputaților, serviciile secrete nu l-au informat despre protestul sau violențele ce urmau să se întâmple în stradă, susține fostul lider PSD. Singura persoană care a primit avertizări de la ofițerii de informații a fost președintele Klaus Iohannis, a declarat Liviu Dragnea presei.

Astăzi, 10 august 2021, singurul om marcant din clasa politică care a ținut să transmită un gând vizavi de turnura evenimentelor din Piața Victoriei petrecute în urmă cu trei ani a fost Ludovic Orban.

LUDOVIC ORBAN, MESAJ TRANȘANT PENTRU JUSTIȚIE

Au trecut 3 ani de la represiunea din 10 August și încă nimeni nu a fost pedepsit pentru agresiunile împotriva celor care au manifestat pașnic. Nu pot accepta faptul că oamenii care au ieșit în stradă pentru a apăra democrația și statul de drept au ajuns batjocura unui regim retrograd și toxic condus de PSD, fără ca nimeni să plătească. (…) Dosarul 10 August, după cel al Revoluției sau al Mineriadei, arată măsura în care partea responsabilă din justiția românească nu este capabilă să facă dreptate oamenilor care au fost victimele represiunii.”, a transmis Ludovic Orban.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Publicat

pe

De

Construcții Erbașu

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România. Proiectul vizează 25,63 kilometri din DJ102I și va deschide o nouă legătură rutieră între județele Prahova și Brașov, pe un traseu care poate prelua o parte din traficul concentrat în prezent pe Valea Prahovei.

Lucrările au început în septembrie 2025, iar în vara anului 2026 stadiul fizic depășise pragul de 20%. Pentru Construcții Erbașu, proiectul reprezintă atât o extindere a portofoliului de infrastructură rutieră, cât și o demonstrație a capacității de a lucra într-un relief dificil, la altitudini care ajung până la 1.285 de metri.

Odată finalizat, sectorul Valea Doftanei-Brădet va face parte dintr-o rută care continuă prin DN1A către Săcele și Brașov. Astfel, șoferii care circulă între sudul și centrul țării vor avea la dispoziție o alternativă la traseul clasic prin Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal.

Un proiect așteptat într-o zonă dependentă de DN1

Traficul de pe DN1, în special între Comarnic și Brașov, reprezintă de ani întregi una dintre cele mai mari probleme de mobilitate din România. În weekenduri și în perioadele aglomerate, deplasarea pe Valea Prahovei este afectată frecvent de coloane și timpi de așteptare ridicați, fiind de ordinul orelor ocazional.

Modernizarea DJ102I nu va avea capacitatea unei autostrăzi și nu va elimina singură blocajele de pe DN1, dar va crea însă o rută suplimentară între Prahova și Brașov, capabilă să distribuie mai bine traficul și să ofere o opțiune pentru șoferii care se deplasează între cele două județe.

De interes:  Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România

Traseul pornește din Valea Doftanei, traversează zona montană și ajunge la Brădet, în județul Brașov. De aici, legătura cu Săcele și Brașov este asigurată prin DN1A. La capătul prahovean, drumul se conectează cu rețeaua care coboară prin Valea Doftanei spre Câmpina.

25 de kilometri de drum montan și 14 poduri

Complexitatea lucrării este determinată în primul rând de relief. Sectorul de 25,63 kilometri traversează o zonă montană în care traseul, diferențele de nivel, cursurile de apă și stabilitatea versanților impun lucrări care depășesc cu mult simpla asfaltare a unui drum existent.

Proiectul include aproximativ 13 kilometri de ziduri de sprijin, 14 poduri, 72 de podețe transversale, peste nouă kilometri de parapete de protecție și 13 parcări de scurtă durată. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, consolidarea terenului și amenajarea acceselor.

Componentele menționate arată dimensiunea reală a proiectului. Într-o zonă montană, durabilitatea drumului depinde de stabilizarea versanților, controlul apelor și protejarea infrastructurii în fața fenomenelor meteo, nu doar de structura carosabilului. Pentru Construcții Erbașu, execuția presupune coordonarea simultană a terasamentelor, consolidărilor, lucrărilor hidrotehnice și structurilor rutiere pe mai multe fronturi. Accesul utilajelor și aprovizionarea trebuie organizate de-a lungul unui traseu îngust, cu spații limitate pentru desfășurarea operațiunilor.

De interes:  Noi hectare de păduri virgine și cvasi-virgine in afara celor 33.000 hectare existente!

Construcții Erbașu a depășit pragul de 20%

Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2023, însă începerea lucrărilor a depins de finalizarea etapelor de proiectare, avizare și pregătire a amplasamentului. Organizarea de șantier a început în august 2025, în zona Brădet-Săcele, iar lucrările efective au fost demarate în luna septembrie.

În iulie 2026, Construcții Erbașu anunța depășirea unui stadiu fizic de 20%. Echipele lucrau la terasamente, consolidări, podețe și poduri, precum și la pregătirea sectoarelor pe care urmează să fie realizată structura rutieră.

Progresul obținut în primul an de execuție este relevant în raport cu dificultatea terenului. În cazul unui drum montan, avansul nu se măsoară doar în kilometri asfaltați. O parte importantă a lucrărilor este concentrată sub nivelul viitorului carosabil sau în afara acestuia: fundații, drenaje, podețe, ziduri de sprijin și intervenții asupra versanților.

De la construcții civile la infrastructură rutieră majoră

Proiectul de pe Valea Doftanei se înscrie într-o etapă de extindere a Construcții Erbașu către infrastructura de transport. Compania, cunoscută pentru proiecte medicale, educaționale, sportive și urbane de mare anvergură, și-a consolidat în ultimii ani capacitatea de a executa lucrări rutiere complexe.

În paralel cu modernizarea DJ102I, Construcții Erbașu lucrează la sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, primul contract de autostradă din portofoliul companiei. Cele două proiecte au condiții diferite, dar confirmă aceeași direcție de dezvoltare care implică utilizarea resurselor proprii, a echipelor specializate și a capacităților de producție pentru investiții majore de transport.

De interes:  Cod portocaliu de căldură - Se vor atinge 41 de grade Celsius - Harta cu zonele unde lovește valul de căldură

Pe Valea Doftanei, dificultatea vine din relieful montan și din numărul mare de lucrări de consolidare și traversare. Capacitatea de a coordona aceste intervenții pe un traseu de peste 25 de kilometri consolidează poziția Construcții Erbașu în rândul antreprenorilor români care pot prelua proiecte rutiere cu cerințe tehnice ridicate.

Valoarea totală actualizată a investiției a fost estimată la aproximativ 431,5 milioane de lei. Beneficiarul este Compania Națională de Investiții, iar proiectul este realizat în parteneriat cu autoritățile județene din Prahova și Brașov.

O investiție care poate schimba mobilitatea și dezvoltarea regiunii

Efectele modernizării DJ102I vor fi resimțite atât la nivel regional, cât și local. Legătura dintre Valea Doftanei și Brădet poate oferi o nouă opțiune de deplasare între Prahova și Brașov, reducând dependența de un singur coridor rutier.

Valea Doftanei are un potențial turistic important, însă accesibilitatea rămâne una dintre limitele dezvoltării sale. O conexiune modernă către Brașov poate atrage noi investiții, poate susține turismul și poate integra mai bine comunitățile montane în circuitul economic regional.

Finalizarea a fost estimată, în funcție de ritmul lucrărilor și de finanțare, pentru perioada 2027-2028. Până atunci, Construcții Erbașu are de executat una dintre cele mai complexe intervenții rutiere din portofoliul său care presupune transformarea unui traseu montan dificil într-o legătură funcțională între două județe.

Citeste in continuare

Locale

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții

Publicat

pe

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții

Sursa foto: pexels.com

Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum trebuie. În oglindă, genunchii par prea sus sau panoul prea lat, iar reglajul pe care tocmai l-ai făcut nu mai pare sigur. La început, chiar și o cataramă mică pare să schimbe tot.

Litera M oferă un reper util, dar multe explicații se opresc la forma picioarelor. Poziția nu poate fi judecată separat de susținerea spatelui, felul în care stă capul și, mai ales, respirația. Niciun sistem declarat ergonomic nu se potrivește automat oricărui bebeluș sau fiecărei etape.

Contează ca materialul să sprijine coapsele fără să forțeze deschiderea șoldurilor, iar fața copilului să rămână vizibilă. Câteva verificări simple te ajută să observi potrivirea și să știi când să oprești purtarea.

Litera M arată doar o parte din potrivire

Forma picioarelor e un indiciu; restul corpului îți arată cum stă bebelușul în sistem. În poziția în M, genunchii sunt îndoiți și, de regulă, puțin mai sus decât șezutul, iar materialul susține coapsele până în dreptul genunchilor. Șoldurile se depărtează natural, fără să fie împinse cu forța.

Privește și trunchiul. La un bebeluș mic, spatele poate avea o curbă ușoară spre exterior, fără să fie apăsat într-o poziție rigidă. În oglindă, uneori pare altfel. Contează ca bebelușul să fie susținut, nu ca fotografia să arate ca un desen.

Un nou-născut care își ține încă genunchii aproape de abdomen poate părea diferit de copilul mai mare din fotografiile de pe internet, iar asta nu înseamnă că trebuie să-i deschizi picioarele până obții un M perfect, fiindcă trupul copilului dictează câtă flexie îi este confortabilă. Nu forța. M-ul nu e riglă.

Institutul Internațional pentru Displazia de Șold descrie poziția recomandată prin coapse susținute, șolduri și genunchi îndoiți, cu genunchii puțin mai sus decât șezutul. Recomandarea privește modul de susținere; nu promite că purtarea previne sau tratează displazia de șold.

Când verifici poziția, urmărește împreună câteva repere:

  • coapsele sunt susținute până în dreptul genunchilor;
  • genunchii sunt îndoiți și stau puțin mai sus decât șezutul;
  • șoldurile se depărtează atât cât permite corpul copilului.

Unii bebeluși își țin picioarele mai strâns, alții le deschid mai ușor. Dacă pare că îl doare sau observi o asimetrie care te îngrijorează, scoate-l cu grijă din sistem și cere sfatul unui medic.

Panoul trebuie să urmeze corpul copilului

Centura și lățimea panoului schimbă locul în care se așază copilul. Strângerea tuturor curelelor nu repară o bază prea lată; potrivirea începe de la centură și de la sprijinul coapselor.

Înainte să strângi orice curea, fixează centura în locul indicat pentru vârsta și mărimea copilului, așază-l cu abdomenul spre tine și sprijină-i spatele cu mâna, ca să nu alunece în jos când închizi cataramele laterale. Pe rând. Verifică apoi dacă panoul susține coapsele fără să apese în spatele genunchilor.

Dacă alegi un marsupiu ergonomic Manduca XT, consultă indicațiile producătorului pentru reglarea bazei și a panoului. Un model cu mai multe setări tot trebuie potrivit după lungimea copilului din momentul purtării. Și aici e ușor să te încurci.

La un bebeluș de o lună și 5 kg, reglajul pentru nou-născut lăsa totuși prea mult spațiu într-o versiune mai veche de sistem folosită de un părinte; acesta spunea că, atunci când strângea curelele laterale, spatele copilului nu mai păstra curbura dorită. E o experiență legată de un singur model, nu o regulă pentru toate sistemele. (@Ocudavidimvideooo, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).

În altă experiență, un părinte aprecia că putea prelua ușor purtarea după un prieten și că sistemul îi susținea spatele când mergea la cumpărături. Experiența arată și o diferență practică: fiecare adult trebuie să-și potrivească bretelele pentru propriul corp, nu să preia pur și simplu reglajele celuilalt. (@quoctrung6106, YouTube, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023).

În oglindă, caută aceste semne:

  • centura stă fixă și nu alunecă;
  • panoul susține coapsele până în zona genunchilor, fără să apese pe gambe;
  • genunchii rămân îndoiți, fără să fie împinși spre lateral;
  • bretelele sunt reglate egal, iar copilul nu se lasă într-o parte.

Mai strâns nu înseamnă automat mai potrivit. Dacă nu poți obține simultan susținerea coapselor și o poziție confortabilă a spatelui, oprește-te și cere ajutor pentru reglaj.

Fața vizibilă contează mai mult decât un M perfect

O poziție frumoasă a picioarelor nu ajută dacă fața copilului este acoperită sau bărbia îi cade spre piept. Când îl porți, urmărește să stea vertical și suficient de aproape încât să-i poți săruta creștetul fără să te apleci mult. Nasul și gura trebuie să rămână libere.

Mai ales la un nou-născut, care nu își ține încă singur capul, o glugă prinsă prea strâns ori o poziție lăsată să alunece poate apropia bărbia de piept și poate ascunde fața, chiar dacă sistemul părea bine strâns când l-ai pus. Fața la vedere. Bărbia liberă.

NHS recomandă ca bebelușul să fie ținut strâns, vizibil, aproape de adult, cu bărbia departe de piept și spatele susținut. Verifică aceste lucruri și după ce te așezi sau te ridici. Corpul se poate deplasa în sistem, chiar dacă la început totul părea în regulă.

La fiecare verificare, uită-te la:

  • fața copilului, care trebuie să rămână vizibilă;
  • bărbie, care nu trebuie să stea lipită de piept;
  • nas și gură, care nu trebuie acoperite de material;
  • spate și trunchi, care trebuie să rămână susținute.

Dacă bebelușul trebuie hrănit, scoate-l mai întâi din sistem și așază-l într-o poziție potrivită pentru masă. Nu încerca să-l hrănești în timp ce este purtat. După ce îl pui la loc, verifică din nou fața și postura capului; reglajul de dinainte poate să nu mai fie potrivit.

Potrivirea se verifică de fiecare dată

Un reglaj bun la plecare nu rămâne automat bun după ce scoți copilul și îl așezi din nou, schimbi poziția sau îi pasezi sistemul altui adult. Verificarea se repetă înainte de ieșire și după fiecare ajustare. Începe cu manualul. Nu te grăbi.

Poți începe lângă o oglindă, dar după ce copilul e așezat, verifică și cu mâna dacă materialul stă neted sub coapse, apoi uită-te din nou la față, fiindcă unghiul din oglindă nu arată întotdeauna dacă bărbia cade spre piept.

De exemplu, înainte să ieși din casă, fixează centura, așază copilul cu abdomenul spre tine și închide bretelele ținându-i spatele sprijinit. Privește-l din față și din profil. Dacă panoul ajunge prea sus, acoperă fața sau apasă în spatele genunchilor, oprește-te și schimbă reglajul conform manualului.

Înainte să pleci, verifică:

  • dacă bretelele și centura sunt bine prinse;
  • dacă bebelușul stă aproape de corpul tău și nu alunecă;
  • dacă panoul sprijină coapsele fără să apese pe genunchi;
  • dacă fața este vizibilă și bărbia nu cade spre piept;
  • dacă poți verifica respirația fără să schimbi poziția copilului.

Plânsul, singur, nu arată întotdeauna că sistemul este reglat greșit. Copilului îi poate fi foame, somn sau pur și simplu poate să nu-i placă momentul. Uită-te la potrivire și la semnele de presiune; dacă pare că îl doare, scoate-l din sistem și verifică înainte să încerci din nou.

Dacă bebelușul a fost prematur, are o problemă cunoscută la șolduri sau dificultăți de respirație ori de tonus muscular, cere sfatul medicului înainte să alegi modul de purtare. Pentru o potrivire pe care nu reușești să o obții acasă, un specialist în purtare poate verifica reglajul împreună cu tine.

Un semn util al potrivirii este cât de ușor poți reface reglajul după o schimbare: copilul crește, alt adult îl poartă sau îl scoți și îl așezi din nou. Corpul lui îți oferă repere mai utile decât o fotografie standard, iar respirația rămâne prioritară chiar când picioarele par așezate perfect. Dacă nu poți păstra susținerea și libertatea respirației, oprește purtarea și cere ajutor. Nu e un test de pricepere. E o rutină atentă, repetată.

Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.

Surse și experiențe din comunitate:

De interes:  Guvernul își va asuma răspunderea pe pachetul de reformă fiscală

– YouTube, @Ocudavidimvideooo, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.

– YouTube, @quoctrung6106, [Cum ajustez dimensiunea sistemului de purtare?](https://www.youtube.com/watch?v=e5U3oqeENy0), 2023.

Citeste in continuare

Locale

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice

Publicat

pe

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice

Sursa foto: all-audio.ro

O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă ochelarii, alunecă la mers ori te izolează de colegi. Un utilizator a povestit că niște căști intraauriculare îi fuseseră comode, dar un model cu cupe îi apăsa brațele ochelarilor și devenise greu de folosit (@chiks7306, YouTube, [Ghid de cumpărare a căștilor], 2025).

Ghidurile de cumpărare compară tipurile de căști, autonomia, izolarea fonică și funcțiile. Pentru rutina ta, însă, contează și traseul, orele petrecute la birou sau momentele când vrei să auzi ce se întâmplă în jur.

Felul în care alegi căștile potrivite pentru stilul de viață zilnic pornește de la locurile și activitățile în care le porți. Forma și funcțiile vin după.

Începe cu programul tău real, nu cu lista de funcții

Începe cu traseul. Nu cu lista. Gândește-te când pui căștile, cât timp le porți fără pauză și dacă treci des dintr-un spațiu liniștit într-unul aglomerat. Dacă ieși dimineața cu ele, lucrezi apoi la birou și le pui iar pe drumul spre casă, uită-te la schimbările dintre aceste momente, fiindcă o singură funcție nu se potrivește la fel peste tot în rutina ta.

Notează ce contează cel mai mult în locurile unde le folosești:

– în transportul public, izolarea fonică și fixarea pot conta mai mult;

– la birou, presiunea după câteva ore și claritatea microfonului pot cântări mai mult decât accentul pe bas;

– la plimbare, să auzi sunetele din jur poate fi o prioritate;

– la sală, verifică fixarea la mișcare și rezistența la transpirație în descrierea modelului;

– pentru cursuri sau jocuri, ține cont de microfon, stabilitatea conexiunii și întârzierea sunetului.

Autonomia merită verificată în raport cu programul tău, nu cu o zi ideală în care nu uiți niciodată să încarci nimic. La unele modele, cifra totală include încărcările oferite de carcasă; verifică dacă descrierea se referă la o singură încărcare sau la folosirea căștilor împreună cu carcasa. Dacă le folosești doar pe drum, contează și cât de ușor le iei cu tine.

Forma căștilor se simte înaintea sunetului

Ochelarii schimbă proba. Presiunea se simte. Nu întotdeauna imediat. Căștile care par confortabile când stai nemișcat pot deveni deranjante după ce te deplasezi, vorbești sau le porți o perioadă mai lungă. O pereche ușoară poate totuși să apese într-un singur punct, iar una mai grea să se simtă mai comodă dacă pernițele distribuie contactul diferit și nu împing brațele ramei spre tâmple după câteva ore de purtare, în care vorbești și te miști.

Fiecare formă vine cu propriul compromis.

Cu ochelarii pe tine, probează căștile exact așa cum le-ai purta în mod obișnuit. Mișcă ușor capul și vezi dacă se deplasează. La cele intraauriculare, verifică dacă se fixează fără să simți că trebuie să le împingi mereu la loc. La modelele cu cupe, fii atent la punctele de presiune de lângă tâmple. Aici, un detaliu mic se poate face simțit după o zi de lucru.

Dacă nu poți să le probezi înainte de cumpărare, citește cu atenție descrierea formei și condițiile de retur. Greutatea, materialul pernițelor și felul în care se așază pe ureche pot orienta alegerea, dar nu prezic perfect cum se vor simți după câteva ore. Tocmai de aceea, experiența altei persoane te ajută să formulezi întrebări; nu îți spune singură ce pereche să cumperi.

Izolarea nu se potrivește tuturor momentelor

Anularea activă a zgomotului și designul cu urechea liberă se potrivesc unor momente diferite. În metrou, reducerea sunetelor constante de fond poate fi binevenită; la birou, unde colegii îți vorbesc des, aceeași izolare te poate face să scoți căștile de fiecare dată. Depinde de loc. Nu e o regulă.

Înainte să alegi, gândește-te la compromisurile fiecărui context:

– pentru tren sau autobuz, poți căuta izolare mai bună, mai ales dacă zgomotul constant te deranjează;

– pentru plimbări, căștile cu urechea liberă îți pot permite să auzi mai ușor sunetele din jur;

– la un birou comun, contează cât de des vorbești cu oamenii din apropiere;

– într-o încăpere gălăgioasă, sunetul din căștile fără dopuri se poate pierde mai ușor în zgomot.

Nici căștile cu urechea liberă nu te scutesc de atenție când traversezi sau mergi prin zone aglomerate. Ele schimbă cât de mult auzi din jur, nu înlocuiesc grija față de trafic și de oamenii din apropiere. Într-o zi cu multe drumuri pe jos, poate fi un compromis pe placul tău; într-un autobuz zgomotos, s-ar putea să preferi mai multă izolare.

Dacă vrei să explorezi această categorie, castile Bose Ultra Open Earbuds Lunar Blue sunt listate pe all-audio.ro, distribuitorul autorizat Bose în România. Modelul are un design cu urechea liberă și poate interesa dacă preferi să nu introduci căștile în canalul urechii și vrei să auzi mai ușor sunetele din jur. Pentru un drum zgomotos, alegerea s-ar putea să fie alta. 

Căștile potrivite nu sunt neapărat cele cu cele mai multe funcții, ci cele pe care poți să le porți fără să te gândești constant la presiune, izolare sau încărcare. Iar confortul nu arată la fel în autobuz și la birou: o funcție plăcută într-un loc poate deveni stânjenitoare în altul. Înainte să alegi, gândește-te la momentul zilei în care le porți cel mai des și probează-le cu ochelarii, dacă îi folosești.

Surse și experiențe din comunitate:

– YouTube, @chiks7306, [Ghid de cumpărare a căștilor](https://www.youtube.com/watch?v=2X6XNuFXnjU), 2025.

De interes:  Ministrul Apărării: "România nu va intra în niciun război de tip militar"
Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

acum 3 hours

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Localeacum 13 hours

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Ce trebuie sa stiiacum 13 hours

Hyundai își consolidează poziția în România și pregătește noi oportunități de dezvoltare

Hyundai continuă să își adapteze strategia la schimbările din industria auto, mizând pe diversificarea modelelor, tehnologii electrificate și servicii care...

Ce înseamnă "not financial advice" și de ce nu te protejează pe tine Ce înseamnă "not financial advice" și de ce nu te protejează pe tine
Ce trebuie sa stiiacum 17 hours

Ce înseamnă “not financial advice” și de ce nu te protejează pe tine?

Trei cuvinte în engleză, lipite la coada unei postări despre o monedă digitală care “sigur face de zece ori”, țin...

Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend? Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend?
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Când devine pasiunea pentru automobile mai mult decât un hobby de weekend?

Sâmbătă dimineața, două mașini spălate cu aceeași grijă arată la fel în orice curte. Diferența dintre proprietarii lor se vede...

De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

De ce economiile pe termen lung sunt cele mai vulnerabile la scumpiri?

O sută de lei puși într-un plic în vara lui 2005, imediat după denominare, când leul a pierdut patru zerouri,...

acum 3 days

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții
Localeacum 3 days

Poziția corectă a bebelușului într-un sistem de purtare: ce trebuie să știe părinții

Sursa foto: pexels.com Îți așezi bebelușul în sistem, strângi bretelele și tot rămâi cu îndoiala că picioarele nu stau cum...

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice
Localeacum 3 days

Ochelarii și naveta schimbă alegerea căștilor înaintea fișei tehnice

Sursa foto: all-audio.ro O pereche poate suna bine în primele minute și totuși să ajungă în sertar dacă îți apasă...

Rinoplastie în Turcia Rinoplastie în Turcia
Ce trebuie sa stiiacum 4 days

Rinoplastie în Turcia: preț, tehnici și ce compari de fapt în 2026

Istanbulul a devenit una dintre capitalele mondiale ale rinoplastiei. Se operează acolo un număr de nasuri pe care puține orașe...

Heathrow to Gatwick

Otel Beton Bucuresti

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2026 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro - Acest site face parte din reteaua CityPress.ro