Connect with us

Ce trebuie sa stii

4 avantaje pe care le oferă peleții

Publicat

pe

Una dintre metodele de încălzire a locuințelor este reprezentată de centralele pe peleți, popularitatea acesteia fiind într-o continuă creștere. Motivele pentru care tot mai mulți oameni aleg această variantă de încălzire a locuinței sunt numeroasele avantaje pe care peleții le oferă, precum și faptul că reprezintă cea mai avantajoasă alternativă la încălzirea cu gaze.

Astfel că, în ciuda costurilor mari pe care le are achiziționarea și instalarea unei astfel de centrale, din ce în ce mai mulți români aleg să își încălzească locuința cu o centrală care folosește acest tip de combustibil. Principalele avantaje pe care peleții le oferă sunt:

  1. Au o eficiență ridicată

Peleții sunt produși din reziduuri lemnoase, însă diferența dintre aceștia și lemn este umiditatea. Altfel spus, peleții au mai puțină umiditate decât lemnul brut, ceea ce determină o eficiență mai mare a acestora.

Deșeurile lemnoase, provenite adesea de la fabricile de mobilă sau de unde se prelucrează lemn și care în alte situații ar fi fost aruncate, sunt tocate mărunt și presate. astfel încât să se obțină micile bucăți de peleți, care au dimensiuni de aproximativ 6 mm diametru și 30 mm lungime.

  1. Sunt produse ecologice
De interes:  Cum să câștigi la jocurile de cazinou - trucuri și sfaturi de la experți

Faptul că sunt obținuți din deșeuri lemnoase, naturale, și că nu se folosesc substanțe chimice pentru legarea acestora – particulele sunt legate cu ajutorul unei substanțe numite lignină, care se regăsește în compoziția tuturor plantelor și, implicit, în compoziția deșeurilor lemnoase – peleții sunt produse ecologice, care sunt folosite pentru producerea căldurii.

Tocmai de aceea, cenușa rezultată de la arderea peleților poate fi folosită și ca îngrășământ pentru plante, contribuind astfel la o mai bună dezvoltare a acestora.

  1. Specia lemnului nu influențează eficiența peleților

Peleții pot fi obținuți din rumeguș și alte deșeuri lemnoase, din orice fel de lemn, indiferent dacă este unul de esență tare sau unul de esență moale, iar un avantaj important al acestora este că eficiența nu le este influențată de tipul de lemn din care sunt produși. Unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de peleți sunt cei obținuți din rășinoase.

  1. Cel mai potrivit moment din an pentru cumpărarea peleților este primăvara
De interes:  Cum alegi cele mai importante materiale de constructii pentru renovarea casei

În ciuda prețului relativ mic pe care îl au peleții și a faptului că pot fi găsiți pe piață în orice moment al anului, perioada în care se recomandă cumpărarea acestora este primăvara. Motivul? Ca și în cazul lemnelor de foc, timpul de care au nevoie pentru a se usca este mare. Astfel, cum lemnul are nevoie de aproximativ 6 luni să se usuce, la fel se întâmplă și în cazul peleților, deoarece aceștia sunt obținuți din deșeuri lemnoase.

În plus, cei care caută peleți de vânzare se pot bucura de posibilitatea de a alege dintr-o gamă din ce în ce mai variată, pentru că numărul producătorilor de peleți de pe teritoriul țării este în creștere. Acest lucru se datorează cererii, de asemenea, în creștere.

Prin urmare, tot mai mulți români au descoperit beneficiile pe care le oferă soluțiile de încălzire cu peleți, iar faptul că aceștia sunt un combustibil ecologic este un avantaj important și pentru natură.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ce trebuie sa stii

Țigările sunt mai scumpe ca aurul – Verifică și tu calculele!

Publicat

pe

De

În fiecare zi, milioane de oameni din întreaga lume își aprind o țigară fără să se gândească, poate, cât îi costă cu adevărat acest gest aparent banal. Dacă ai întreba un fumător obișnuit cât cheltuie lunar pe țigări, probabil că ar ridica din umeri și ar spune „nu știu exact, dar nu e chiar așa mult”. Adevărul este că fumatul este unul dintre cele mai costisitoare vicii pe termen lung, iar dacă tragi linie, ajungi la sume amețitoare. Într-o comparație provocatoare, dacă ai transforma banii dați pe țigări în investiții în aur sau în economii, ai avea astăzi nu doar o sănătate mai bună, ci și un portofel mai plin.

Să începem cu un calcul simplu. Un pachet de țigări costă în medie 25 de lei. Dacă o persoană fumează un pachet pe zi, suma zilnică este 25 de lei. Lunar, înseamnă 750 de lei. Pe an? 9.125 de lei. Iar pe 10 ani – dacă obiceiul rămâne constant – vorbim de peste 91.000 de lei. Fără dobândă, fără inflație, fără niciun alt calcul economic. Doar banii aruncați, zi de zi, în fum. În paralel, aurul – acel metal prețios care nu se degradează și care își menține valoarea – ar fi putut deveni un aliat financiar de nădejde. Cu acești bani, ai fi putut cumpăra aproape două kilograme de aur în ultimul deceniu. Dar în loc de lingouri, rămâi cu tuse cronică, pete pe dinți și risc crescut de infarct.

De interes:  Te-ai plictisit de telefonul tău? Iată 3 metode prin care poate să fie ca nou

Dincolo de costul financiar, este important să menționăm că foarte mulți fumători caută soluții mai „accesibile” sau „mai sănătoase” prin tranziția către țigările electronice sau alte dispozitive. De aceea, este necesar să precizăm clar poziția unor platforme care oferă informații și sprijin pentru renunțare. De exemplu, site-ul FumeazaOK.ro – în ciuda denumirii sale aparent contradictorii – NU susține consumul de țigări electronice, vape-uri sau orice alt tip de produs care înlocuiește fumatul tradițional. Scopul său este de a informa corect și de a încuraja renunțarea totală, nu înlocuirea unui viciu cu altul ambalat diferit. FumeazaOK.ro își asumă o poziție clară: nu există formă sănătoasă de fumat, indiferent de tehnologie sau miros.

Revenind la dimensiunea economică a problemei, trebuie să înțelegem că banii cheltuiți pe țigări nu dispar doar din buget. Ei lipsesc de fapt din investițiile personale, din concedii, din educația copiilor, din confortul de acasă. Fumatul nu e doar o cheltuială, e o pierdere de oportunitate. Iată câteva comparații concrete care pot pune în perspectivă acest cost:

  • Cu 9.125 lei (valoarea unui an de fumat), ai putea achita un concediu de o săptămână pentru două persoane într-o destinație europeană

  • Cu 27.000 lei (echivalentul a 3 ani de fumat), ai putea face un curs de reconversie profesională sau chiar o școală postliceală

  • Cu 45.000 lei (5 ani de fumat), ai putea da avansul pentru o mașină nouă

  • Cu 91.000 lei (10 ani de fumat), ai putea renova complet o locuință, cu materiale de calitate și mobilier nou

De interes:  Cum să câștigi la jocurile de cazinou - trucuri și sfaturi de la experți

Pe termen lung, suma pierdută poate depăși cu ușurință valoarea unei garsoniere în orașele mici. Practic, fumatul devine un sabotaj financiar lent, dar constant. Și nu doar pentru individ, ci și pentru familie. Copiii cresc într-un mediu unde banii par mereu insuficienți, dar în același timp, câteva sute de lei se duc lunar pe pachete de țigări. Acest paradox transmite un mesaj clar: prioritățile sunt greșite.

Pe lângă costul direct, există și un cost medical. Fumatul este direct responsabil pentru peste 20 de tipuri de cancer, afecțiuni respiratorii severe, boli cardiovasculare, probleme de fertilitate și complicații în sarcină. Iar toate acestea generează alte costuri:

  • Medicație constantă pentru boli cronice

  • Internări, analize, consultații periodice

  • Concedii medicale pierdute

  • Scăderea capacității de muncă și, implicit, a veniturilor

Dacă adaugi și aceste cheltuieli indirecte, suma pierdută pe parcursul vieții devine și mai mare. Estimările internaționale arată că un fumător mediu poate ajunge să piardă echivalentul a peste 100.000 de euro în cursul vieții, doar din cauza acestui obicei. Iar în România, unde veniturile sunt mai mici, procentul raportat la câștig este chiar mai îngrijorător.

Un alt aspect de luat în calcul este inflația prețurilor la țigări. În ultimii 15 ani, costul unui pachet de țigări s-a triplat. Producătorii își recuperează taxele, iar statul încasează accize. Dar cine pierde? Fumătorul, care plătește mai mult pentru un obicei care îl îmbolnăvește, îi afectează familia și îl face dependent de o industrie care se bazează pe recidivă. Chiar și când spun că vor renunța, mulți revin. Iar industria știe asta. De aceea, investiția în prevenție este infinit mai valoroasă decât orice tratament.

De interes:  Timișorenii scapă de tramvaiele vechi... în 2021!

Pentru cei care vor să renunțe, există soluții reale. Nu miracole, ci pași mici, strategii eficiente și susținere autentică. Platforme precum FumeazaOK.ro oferă materiale, planuri de renunțare, articole de sprijin și acces la comunități care înțeleg lupta. Nu este o bătălie ușoară, dar este una care merită dusă. Nu doar pentru sănătate, ci și pentru viitorul financiar.

Gândește-te la fiecare țigară ca la o monedă pe care o arunci într-un foc care nu îți încălzește viața, ci o consumă. Fă calculele. Pune-le pe hârtie. Cât ai cheltuit în ultimul an? În ultimii cinci? Ce ai fi putut face cu acei bani? Ce ți-ai dorit și ai spus că nu îți permiți, dar ai continuat să îți permiți zilnic pachetul de țigări?

Aurul nu se pierde, nu se arde, nu se consumă. Țigările da. Și, în final, nu doar buzunarul suferă, ci și trupul. Alege să investești în tine, nu să te pierzi în fum.

Citeste in continuare

Ce trebuie sa stii

Cureaua bărbătească revine în forță: între eleganță clasică și tendințe moderne

Publicat

pe

De

emodo.ro

De la un simplu obiect funcțional la un detaliu de stil care poate transforma o ținută, cureaua pentru bărbați a redevenit un element-cheie în garderoba masculină. Trendurile din modă confirmă un interes tot mai mare pentru acest accesoriu, în special în rândul tinerilor care caută combinația ideală între utilitate și estetică.

De ce nu mai este „doar o curea”

Pentru mulți, o curea înseamnă doar un mijloc de susținere a pantalonilor. Însă specialiștii în modă atrag atenția că o curea bărbătească bine aleasă poate spune mai multe despre stilul personal decât pare la prima vedere. Fie că este purtată cu un costum sobru, fie cu o ținută casual, cureaua poate evidenția rafinamentul sau poate adăuga o notă modernă și relaxată.

Tendințe actuale: clasice, dar reinterpretate

Cureaua din piele naturală rămâne alegerea de bază, apreciată pentru durabilitate și aspectul sofisticat. Negru și maro continuă să domine, însă în 2025 observăm o deschidere către nuanțe mai îndrăznețe – bleumarin, verde închis sau chiar grena. Texturile mate sau ușor lucioase câștigă teren, iar modelele cu cataramă discretă sunt preferate pentru ținutele office.

De interes:  Timișorenii scapă de tramvaiele vechi... în 2021!

Un element tot mai popular este cureaua cu închidere automată, o soluție practică, fără găuri, ce oferă reglaj fin și un aspect modern. Modelele cu acest sistem sunt din ce în ce mai prezente în garderoba celor care preferă confortul, dar nu vor să renunțe la stil.

Cum alegi cureaua potrivită: sfaturi esențiale

  1. Ocazia dictează modelul. La costum, se recomandă o curea subțire din piele naturală, cu cataramă clasică. Pentru jeans sau pantaloni chino, poți opta pentru o curea mai lată sau cu detalii metalice.
  2. Asortarea e cheia. Cureaua trebuie să se potrivească nu doar cu pantofii, ci și cu ceasul sau alte accesorii din ținută. Un detaliu ignorat adesea, dar care face diferența.
  3. Lungimea corectă. Ideal, cureaua trebuie să se închidă la gaura din mijloc, fără a lăsa un capăt prea lung.
  4. Materialul contează. O curea bărbătească din piele rezistă ani buni și își păstrează forma. Pentru un look relaxat, există și variante textile sau împletite, potrivite pentru sezonul cald.
  5. Catarama face diferența. Modelele simple, metalice, sunt cele mai versatile. Totuși, tinerii preferă din ce în ce mai mult și cataramele decorative sau personalizate, mai ales în combinație cu ținute streetwear.
De interes:  Anvelope all-season sau anvelope de iarnă?

Stil și personalitate – cum le armonizezi

În moda masculină contemporană, accesoriile spun o poveste. Iar cureaua nu mai este aleasă doar pentru utilitate, ci și pentru mesajul pe care îl transmite. Tinerii caută expresivitate și personalitate în alegeri aparent banale, iar o curea cu o cataramă aparte sau o nuanță neconvențională devine un statement.

Pentru cei care preferă stilul clasic, investiția într-o curea din piele naturală pentru bărbați, într-o nuanță neutră și cu finisaje de calitate, rămâne alegerea sigură. În schimb, cei care experimentează cu moda pot combina materiale, culori sau sisteme de închidere moderne, creând un mix între tradițional și avangardist.

Unde găsești modele actuale

Piața online oferă numeroase opțiuni, de la branduri internaționale la magazine locale cu selecții bine alese. Pe emodo.ro, de exemplu, se regăsesc colecții dedicate exclusiv bărbaților, cu accent pe curele realizate din piele naturală, în diverse stiluri și cu finisaje de calitate. Pentru cei în căutarea unei selecții variate, secțiunea curele bărbați propune atât modele clasice, cât și variante moderne cu închidere automată sau catarame speciale.

De interes:  Tone de alimente în coșul de gunoi! Risipa alimentară, un semnal de alarmă pentru întreaga populație | Express de Banat

Mai mult, în categoria pentru bărbați, accesoriile sunt prezentate în contexte de stil, oferind inspirație pentru outfituri de zi, office sau evenimente speciale.

Concluzie: un detaliu mic, un impact mare

Într-o eră în care imaginea personală contează tot mai mult, cureaua a depășit granița funcționalului. Devine o extensie a stilului și un indicator al atenției la detalii. Alegerea unei curele potrivite înseamnă mai mult decât respect pentru reguli vestimentare – înseamnă asumarea unei identități vizuale.

Fie că ești la început de drum în conturarea stilului propriu sau ai deja un dressing atent construit, nu subestima puterea unui accesoriu atât de aparent simplu. Cureaua potrivită poate fi diferența subtilă care transformă un look banal într-unul remarcabil.

 

Citeste in continuare

Ce trebuie sa stii

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului

Publicat

pe

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului

Sursa foto: Pexels.com

Vara este, pentru mulți dintre noi, cel mai așteptat anotimp al anului – o perioadă în care evadăm din rutina zilnică, ne reconectăm cu prietenii, explorăm locuri noi și ne încărcăm bateriile pentru restul anului. Fie că visezi la vacanțe la mare, city break-uri, drumeții montane, festivaluri, picnicuri, renovări prin casă sau activități creative, o vară de poveste este 100% posibilă – chiar și cu un buget limitat.

Secretul? Planificare, flexibilitate, alegeri inteligente și, când este cazul, apelarea la soluții financiare rapide și sigure, precum un credit rapid care te poate ajuta să profiți de cele mai bune oferte exact când ai nevoie.

În acest articol, îți oferim o strategie completă pentru a organiza o vară memorabilă, fără să îți destabilizezi bugetul sau să te încarci cu griji financiare.

1. Stabilește-ți prioritățile: ce înseamnă „vara ideală” pentru tine?

Primul pas pentru o vară reușită este să îți clarifici ce îți dorești cu adevărat. Vrei să:

  • Petreci mai mult timp cu familia?

  • Călătorești în locuri noi?

  • Reamenajezi balconul sau terasa?

  • Participi la evenimente culturale sau muzicale?

  • Te odihnești și să-ți încarci bateriile?

Scrie-ți pe hârtie 3-5 obiective personale de vară și folosește-le ca ghid pentru toate deciziile pe care urmează să le iei.

Exemplu: Dacă ți-ai propus să faci două călătorii, una în țară și una în străinătate, vei ști de la început că trebuie să aloci buget pentru transport, cazare, cheltuieli zilnice – și poți începe să cauți oferte din timp.

2. Planifică bugetul realist – și fii sincer cu tine

Pentru a nu transforma vara într-un festival al cheltuielilor nesustenabile, stabilește un buget total pe care ești dispus să-l aloci în următoarele 2–3 luni. Împarte-l apoi în categorii:

  • Transport (bilete de avion, tren, benzină);

  • Cazare;

  • Mese în oraș;

  • Activități și experiențe (festivaluri, intrări la muzee, sporturi);

  • Cadouri sau cumpărături sezoniere (costume de baie, echipament sportiv, accesorii).

Un plan financiar simplu te ajută să vezi clar ce poți acoperi din veniturile lunare și unde ai nevoie de ajustări.

3. Caută oferte smart – economia vine din informare

Una dintre cele mai eficiente metode de a rămâne în limitele bugetului este vânătoarea de oferte. Dacă ești dispus să fii flexibil cu destinația, datele sau furnizorii, poți economisi sume importante.

Idei utile:

  • Urmărește aplicații de reduceri la zboruri;

  • Caută oferte de tip „early booking” pentru cazări sau city break-uri;

  • Compară prețurile între mai multe platforme;

  • Profită de ofertele de sezon la magazinele de bricolaj sau grădinărit, dacă vrei să îți transformi terasa într-un colț de vacanță;

  • Alege activități gratuite sau low-cost din orașul tău: cinema în aer liber, festivaluri locale, expoziții temporare.

4. Cum te poate ajuta un credit rapid să ai vara pe care o visezi

Poate ai găsit oferta perfectă pentru vacanța din Grecia, un bilet la festivalul tău preferat sau reduceri la mobilierul de grădină pe care îl urmăreai de luni de zile. Dar… salariul întârzie, sau economiile sunt deja alocate altor nevoi. Aici intervine o opțiune care poate face diferența: solicită un credit rapid online de la Hopcredit.ro, accesibil, fără birocrație, ideal pentru achiziții imediate.

Iată avantajele unui credit rapid:

  • Aprobarea este foarte rapidă, uneori în câteva ore;

  • Poți aplica online, direct de pe telefon sau laptop;

  • Nu ai nevoie de garanții, este un credit negarantat;

  • Primești suma direct în cont, fără explicații despre cum o vei folosi;

  • Poți accesa sume mici și medii (1.000–15.000 lei), cu rambursare în câteva luni;

  • Ai posibilitatea de rambursare anticipată fără costuri, dacă primești un bonus sau alt venit neașteptat.

Exemplu: Ai găsit un city break în Italia pentru 1.200 lei de persoană, dar oferta expiră în 24 de ore. Cu un credit rapid, poți rezerva imediat, plătești în rate fixe și te bucuri de experiență fără să-ți golești contul de economii.

5. Reinventează vacanța – experiențe care nu costă mult, dar creează amintiri

O vară memorabilă nu înseamnă neapărat zboruri internaționale sau hoteluri de 5 stele. Uneori, cele mai frumoase amintiri se creează aproape de casă, cu oameni dragi și idei creative.

Propuneri de activități low-cost:

  • Excursii de o zi cu mașina personală sau închiriată, în zone turistice din apropiere;

  • Camping cu prietenii într-un loc retras, dar legal și sigur;

  • Seri tematice acasă: proiecții de film în grădină, BBQ-uri, seri de karaoke;

  • Participarea la ateliere de creație, yoga în parc sau seri de dans în aer liber;

  • Transformarea balconului într-un spațiu boem de relaxare, cu perne, lumini și plante.

O vară de poveste vine din modul în care trăiești momentul, nu din sumele cheltuite.

6. Nu uita de mici reparații sau investiții utile în casă și grădină

Vara este momentul ideal și pentru a face acele mici modificări care îți pot îmbunătăți stilul de viață:

  • Amenajarea unui colț de citit în balcon;

  • Achiziția unui aparat de aer condiționat;

  • Înlocuirea mobilierului vechi de terasă sau grădină;

  • Montarea unei plase anti-insecte sau a unor draperii blackout pentru zilele caniculare.

Dacă bugetul lunar nu îți permite aceste investiții pe loc, poți apela la un credit rapid mic, doar pentru ceea ce ai nevoie. Vei rambursa treptat, fără stres, și te vei bucura imediat de confort.

 

7. Gestionarea responsabilă a creditului – cheia pentru liniște

Un credit rapid este un instrument financiar util, dar trebuie gestionat cu responsabilitate. Asigură-te că:

  • Alegi o sumă pe care știi că o poți rambursa ușor;

  • Verifici toate costurile (dobândă, comisioane, taxe);

  • Nu folosești creditul pentru cheltuieli impulsive sau inutile;

  • Prioritizezi achizițiile care aduc valoare: experiențe, confort, eficiență.

 

Vara perfectă nu este doar un vis, ci un proiect care poate deveni realitate prin alegeri inteligente. Poți avea o vară de poveste, chiar și cu un buget limitat, dacă planifici din timp, profiți de oferte și folosești cu grijă instrumentele financiare moderne.

Un credit rapid îți poate oferi libertatea de a acționa acum – când apar oportunități excelente – și de a-ți transforma vara într-o colecție de momente memorabile. Alege să investești în tine, în confortul tău și în timpul de calitate cu cei dragi.

Până la urmă, cele mai frumoase veri nu sunt cele în care cheltuiești cel mai mult, ci cele în care trăiești cel mai intens!

 

De interes:  Cum alegi cele mai importante materiale de constructii pentru renovarea casei
Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Featuredacum 1 day

Ce se poartă în materie de veselă și accesorii pentru gătit în vara anului 2025

Sezonul cald este, fără urmă de îndoială, despre rețete mai simple, dar savuroase, servite cu stil. Ca atare, bucătăria devine...

Localeacum 2 days

Peste 10.000 de participanți și 80 de mici producători locali, în a treia ediție a festivalului Suflet de România – VIDEO

A treia ediție a festivalului Suflet de România, organizat pe Profi pe Domeniul Regal Săvârșin, a reunit în ultimul weekend...

Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Țigările sunt mai scumpe ca aurul – Verifică și tu calculele!

În fiecare zi, milioane de oameni din întreaga lume își aprind o țigară fără să se gândească, poate, cât îi...

emodo.ro emodo.ro
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Cureaua bărbătească revine în forță: între eleganță clasică și tendințe moderne

De la un simplu obiect funcțional la un detaliu de stil care poate transforma o ținută, cureaua pentru bărbați a...

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului
Ce trebuie sa stiiacum 2 days

Ce planuri ai vara aceasta? Cum să pui la cale o vară de poveste în timp ce rămâi în limitele bugetului

Sursa foto: Pexels.com Vara este, pentru mulți dintre noi, cel mai așteptat anotimp al anului – o perioadă în care...

Localeacum 6 days

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Aflată la a XXI-a ediție în România, Noaptea Muzeelor 2025 este pentru prima dată susținută și de Ministerul Culturii Acces...

Ce trebuie sa stiiacum 6 days

 Tendințe în Bijuteriile de Mireasă: Ce se Poartă Anul Acesta

Ziua nunții este, pentru multe femei, cel mai important moment din viață – iar alegerea bijuteriilor potrivite joacă un rol...

Educatieacum 6 days

Ziua Internațională a Familiei: sfaturi de la Novakid pentru părinții care devin parteneri ai copiilor în învățarea unei limbi străine

Indiferent de vârstă, copiii au nevoie de stabilitate și sprijin emoțional din partea părinților. Rolul de mama și tata nu...

Ce trebuie sa stiiacum 7 days

Cum alegi genele false potrivite în funcție de forma ochilor

Un machiaj nu este complet fără gene bine definite. În loc de mascara, multe femei preferă genele false, care pot...

Localeacum 1 week

Știi pe cineva care se teme de dentist? Trimite-i acest articol

Cum frica de dentist poate fi învinsă cu empatie, tehnologie și experiențe pozitive Frica de dentist este o problemă reală...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro

Copyright © 2025 - BĂNĂȚEANUL.ro Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul www.banateanul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@banateanul.ro