25 iunie este a 176-a zi a calendarului gregorian și a 177-a zi în anii bisecți.

Evenimente

1441: Prima mențiune a Adunării Țării în Moldova; în Țara Românească va fi menționată pentru prima dată în 1522
1795: S-a înființat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.
1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc” al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.
1923: S-a înființat Clubul Rapid București (atunci CFR București)
1950: Începutul războiului coreean, încheiat prin semnarea la Panmunjon, la 27 iulie 1953 a armistițiului dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea.
1955: A fost înființată, la București, Bibioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Națională
1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București
1998: Instituirea Ordinului „Steaua României”, cu șase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofițer, Comandor, Ofițer, Cavaler), cel mai înalt ordin național românesc, pentru a recompensa serviciile excepționale, civile și militare aduse statului și poporului român.

De interes:  Accicent grav în Olt între trei autoturisme şi un TIR. Trei persoane au fost rănite

Nașteri

1843: Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (d. 1904)
1852: Antonio Gaudí, arhitect catalan (d. 1926)
1884: Împărăteasa Teimei, soția împăratului Taishō al Japoniei (d. 1951)
1894: Hermann Oberth, fizician și inventator sas (d. 1989)
1903: George Orwell, jurnalist, eseist și romancier britanic (d. 1950)
1907: Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1973)
1908: W.V. Quine, filosof american (d. 2000)
1928: Șerban Papacostea, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2018)
1928: Alexei Abrikosov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2017)
1940: A. J. Quinnell, scriitor britanic (d. 2005)
1943: Bill Moggridge, designer britanic, autor și educator (d. 2012)
1950: Doru Stănculescu, interpret și compozitor român de muzică folk
1952: Octavian Știreanu, jurnalist român
1952: Radka Toneff, cântăreață de muzică jazz norvegiană (d. 1982)
1957: Rodica Nassar, politician român
1958: Gigi Becali, om de afaceri si politician român
1963: Yann Martel, scriitor canadian
1963: George Michael, cântăreț englez de origine greacă (d. 2016)
1968: Dorinel Munteanu, fotbalist și antrenor român

De interes:  Sonja lansează clipul piesei „Panama” – o melodie cu influențe spaniole și vibe exotic | Official Video – Banat FM

Decese

1134: Niels, rege al Danemarcei (n. 1065)
1533: Maria Tudor, a treia soție a regelui Ludovic al XII-lea al Franței (n. 1496)
1767: Georg Philipp Telemann, compozitor și organist (n. 1681)
1842: Simonde de Sismondi, istoric și economist (n. 1773)
1864: Regele Wilhelm I de Württemberg (n. 1781)
1901: Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist și general român (n. 1841)
1912: Lawrence Alma-Tadema, pictor britanic de origine olandeză (n. 1836)
1913: Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (n. 1871)
1929: Georges Courteline, autor dramatic
1988: Șerban Cioculescu, critic și istoric literar român, membru al Academiei Române (n. 1902)
1988: Tudor Bugnariu, sociolog român, membru al Academiei Române (n. 1909)
1995: Ernest Walton, fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1903)
1997: Jacques-Yves Cousteau, oceanograf francez (n. 1910)
2007: Chris Benoit, wrestler canadian (n. 1967)
2009: Farrah Fawcett, actriță americană (n. 1947)
2009: Michael Jackson, interpret și compozitor american de muzică pop (n. 1958)

De interes:  „Trebuia să-mi fac un rost, dar eu tot în colț la bloc”. Paraziții – Lacrimi de ceară | Explicit – BANAT

Sărbători

Sf. Mare Mc. Fevronia; Cuv. Dionisie și Dometie; Cuv. Mc. Livia (calendar ortodox)
Sf. Wilhelm, abate (calendar romano-catolic)
Mozambic: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței – 1975
Croația:Ziua națională – Aniversarea proclamării statalității – 1991
Slovenia:Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței – 1991

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.