Vestul țării intră sub cod galben de vreme rea: vânt puternic, ploi torențiale și grindină

Meteorologii au lansat o avertizare cod galben valabilă din17 mai, ora 15:00 și până în 18 mai, ora 06:00. În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și, pe arii restrânse, 35…50 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…60 km/h și în special în zona montană înaltă peste 70…80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Totodată, din  18 mai, ora 06:00  și până la ora 23:00 este cod galben în toată țara, fiind previzionate  intensificări susținute ale vântului, dar și ploi însemnate cantitativ.

Pe parcursul zilei de marți (18 mai) vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze
de peste 50…60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70…80 km/h. La munte, în special în
zona înaltă, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

De interes:  Nouă deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara, confirmaţi pozitiv la o primă testare COVID-19

Zone afectate: Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate

În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare,
Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad,
Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 35…40
l/mp.

Notă: La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.