USR Lugoj, la prima demisie! Președintele Liviu Brândușoni redevine consilier independent

Consilierul local Liviu Brândușoni nu mai este președinte al organizației lugojene a Uniunii Salvați România. Acesta și-a anunțat public demisia din toate funcțiile deținute.

„Am demisionat din toate funcțiile deținute, dar și din partid. Am spus de la bun început că, în cazul în care îmi vor fi înșelate așteptările, voi fi primul care va lua atitudine și va pleca. Și am făcut-o! Am făcut-o pentru că eu nu mă regăsesc între cei ce își tranzacționează principiile. Astfel, am decis să renunț la politică și să mă ocup strict de problemele cetățenilor, așa cum de altfel m-am ocupat și până acum, fiindcă asta trebuie să facă în primul rând un un om responsabil în fața celor care l-au ales! Principiile mele au fost și vor fi întotdeauna cele legate de corectitudine, de respectarea legilor și de dorința de a sprijini binele general al cetățenilor. Nu funcțiile contează și nici poziția pe care o ai într-un partid sau în societate, ci ceea ce te reprezintă pe tine ca om. Oamenii de calitate nu se bat pentru funcții și avantaje personale, ci se bat pentru idealuri și pentru viitorul copiilor și nepoților lor. Eu nu sunt pregătit pentru politica asta, în care interesul personal sau de partid primează în fața principiilor. Dacă îmi doream asta, mă îndreptam către oricare dintre partidele care au condus România în ultimii 30 de ani. Măcar ei sunt profesioniști în arta minciunii, ipocriziei și oportunismului și în a înșela încrederea cetățenilor! În viață poți pierde multe, dar e important să nu îți pierzi verticalitatea și să nu te abați de la principiile care te-au făcut ceea ce ești. Doar așa îți dai seama că, de fapt, nu tu ești cel care pierde!”, a precizat Liviu Brîndușoni.

De interes:  Ce poti vizita intr-un weekend in Gura Humorului?

Acesta își va continua activitatea ca și consilier local, deoarece la alegerile din 2016 și-a obținut mandatul ca independent și nu ca un candidat din partea vreunei formațiuni politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.