Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” (UMPMV), condusă de Gabriel Oprea, fost vicepremier pentru securitate națională și fost ministru al Apărării, a anunțat că „respinge si condamnă orice acțiune de natură extremistă, indiferent de entitatea care o emite, fie că vorbim despre partide politice, instituții sau persoane publice”.

„In acest context, consideram neavenita si respingem total pozitia oficiala a unui partid parlamentar referitor la Holocaust.

Holocaustul a fost un genocid care s-a extins pe un întreg continent, care a distrus nu doar indivizi și familii, prin persecutare sistematică și ucidere organizată, ci și comunități și culturi dezvoltate de-a lungul secolelor.

Minimizarea acelor tragedii, care au marcat istoria lumii, catalogarea Holocaustului drept o “temă minoră” de catre un partid care face parte din Parlamentul Romaniei, denota o totala lipsa de respect fata de realitate, fata de un stat prieten statului roman, dar si fata de copiii Romaniei, care trebuie sa cunoasca adevarul despre lumea in care traiesc si despre istoria ei.

De interes:  Măști de protecție defecte la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara: pericol pentru medici

Educatia presupune in primul rand informare, cunostere, iar copiii romani au dreptul sa stie adevarul istoric si cu partile sale negre, si cu momentele dramatice, pentru a intelege cum a ajuns omenirea sa arate asa cum arata astazi.

Dintotdeauna, ne luptam pentru libertate, pentru democratie, pentru egalitate, ne luptam pentru dreptul la libera exprimare, iar lumea a ajuns sa atinga aceste deziderate prin evolutie, prin conlucrare, dar si prin sacrificiu.

Holocaustul este durere. Nu putem merge inainte si nu ne putem bucura de libertatile de astazi fara sa cunoastem si sa intelegem in profunzime acest adevar dureros al istoriei omenirii”, se arată în poziția transmisă marți de UMPMV în urma declarațiilor controversate pe tema Holocaustului transmise oficial de AUR în care se susține că Holocaustul este „o temă minoră” și „o simplă lecție” pentru a fi studiat într-o disciplină separată în școală.

După poziția transmisă de AUR dar și după protestul din 21 decembrie 2021 din curtea Parlamentului, deputatul PNL Alexandru Muraru, Reprezentantul Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului, a cerut scoaterea AUR în afara legii.

De interes:  Cod galben de furtuni – Banat FM sound factory

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.