Două aparate pot sta unul lângă altul pe raft, unul vândut ca filtru, celălalt ca purificator, și pot face cu apa exact același lucru. La fel de bine, cel cu numele mai pretențios poate reține mai puțin decât vecinul lui modest. De aceea, eu judec un aparat întâi după fișa tehnică și abia apoi după ce scrie pe cutie.

Un filtru de apă reține particule, clor, gusturi și mirosuri, iar unele modele reduc metale ca plumbul sau compuși organici. Un purificator de apă, în sens strict, elimină în plus microorganismele, adică bacteriile, virusurile și protozoarele, în proporții verificate în laborator. Ca să afli în care categorie intră un aparat, citești rezultatele testelor, fiindcă denumirea comercială o alege producătorul.

Ce face, concret, un filtru de apă?

Un filtru de apă este un dispozitiv care reține o parte din impuritățile apei printr-o barieră fizică sau prin adsorbție, fără să garanteze eliminarea microorganismelor. Cele mai multe filtre casnice combină un strat pentru sedimente, care oprește nisipul și rugina, cu un strat de cărbune activ.

Cărbunele activ este un material foarte poros, obținut de obicei din coji de nucă de cocos sau din cărbune, care fixează pe suprafața lui clorul și mulți compuși organici. Fenomenul se numește adsorbție și explică de ce apa trecută printr-un astfel de cartuș nu mai miroase a piscină. Cu cât stratul e mai compact și contactul cu apa mai lung, cu atât reține mai mult, motiv pentru care blocurile de cărbune presat lucrează de regulă mai bine decât granulele libere.

Filtrele mai elaborate adaugă o rășină schimbătoare de ioni, un material care preia din apă ionii de calciu, magneziu sau plumb și îi înlocuiește cu ioni inofensivi. Efectul se vede mai ales la ibric, care face mai puțină piatră. Cana filtrantă din frigider și sistemul de sub chiuvetă cu câteva trepte de cartușe sunt, în cele mai multe cazuri, filtre în sensul acesta.

Limita lor este microbiologică. Cărbunele activ nu oprește bacteriile, iar un cartuș ținut prea mult poate deveni chiar el un loc unde acestea se înmulțesc, problemă pentru care unii producători adaugă argint în stratul de cărbune. Pentru apa din rețeaua publică, dezinfectată deja la stația de tratare, mie mi se pare că un filtru bun rezolvă exact ce simte omul în pahar, adică gustul de clor și sedimentul care apare după o lucrare pe rețea.

Când are un aparat dreptul să se numească purificator?

Un purificator de apă, în definiția tehnică folosită de industrie, este un aparat testat să reducă toate cele trei clase de microorganisme din apă, chiar și atunci când apa are o calitate necunoscută. Definiția vine din protocolul “Guide Standard and Protocol for Testing Microbiological Water Purifiers”, elaborat de un grup de lucru al Agenției pentru Protecția Mediului din Statele Unite (US EPA), publicat în 1986 și revizuit în 1987.

Cele trei clase sunt bacteriile, virusurile și protozoarele. Protozoarele sunt paraziți microscopici, precum Giardia sau Cryptosporidium, care supraviețuiesc în apă sub forma unor chisturi cu înveliș rezistent.

Pragurile se exprimă în reduceri logaritmice, notate log, care arată ce proporție din microorganisme elimină aparatul. Un log înseamnă 90%, doi log înseamnă 99%, iar fiecare treaptă în plus adaugă încă un 9 după virgulă. Protocolul US EPA cere 6 log la bacterii, 4 log la virusuri și 3 log la chisturile de protozoare, adică 99,9999%, 99,99% și 99,9%.

Testul se face intenționat pe apă murdară, cu multă materie organică și cu turbiditate ridicată, turbiditatea fiind tulbureala dată de particulele aflate în suspensie. Un aparat care merge bine doar pe apă limpede spune prea puțin despre ce se întâmplă cu o fântână după o ploaie torențială. Organizația americană de certificare NSF International a preluat metodologia în protocolul ei P231, iar într-o fișă tehnică serioasă vei găsi trimiteri la una dintre aceste denumiri.

Directiva (UE) 2020/2184 privind calitatea apei destinate consumului uman nu conține o definiție a purificatorului pentru aparatele casnice. La articolele 11 și 12, ea cere ca materialele și mediile filtrante care ating apa să nu o contamineze și să nu favorizeze înmulțirea microbilor, fără să spună ceva despre performanța promisă pe cutie.

Numele de pe cutie poate păcăli, iar testele OMS o arată

Denumirea comercială a unui aparat nu garantează nivelul de protecție, iar evaluările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au găsit produse numite purificator care nu acoperă toate microorganismele. OMS evaluează aparatele de tratare a apei la domiciliu printr-o schemă internațională înființată în 2014, cu trei niveluri de performanță.

Nivelul de trei stele cere eliminarea a cel puțin 4 log de bacterii, 5 log de virusuri și 4 log de protozoare. Nivelul de două stele cere 2 log la bacterii, 3 log la virusuri și 2 log la protozoare. O stea primește aparatul care atinge pragul de două stele doar pentru două dintre cele trei clase.

Lista publică a produselor evaluate este cea mai bună lecție despre etichete pe care o cunosc. Un robinet numit BluAct Drinking Water Faucet, cu mențiunea “All in One Water Purifier”, a primit o singură stea, cu protecție pentru bacterii și protozoare, dar nu și pentru virusuri. Bishan Gari Water Purifier și H2gO Purifier, ambele cu “purifier” în nume, au primit tot câte o stea, de data aceasta fără protecție dovedită la protozoare.

În schimb, Grifaid Family Filter, care se prezintă chiar în nume drept filtru, a obținut două stele, adică protecție pentru toate cele trei clase. Uneori numele spune adevărul, iar producătorul Sydney 905 Filters are în listă un model numit Filter, cu o stea, și unul numit Purifier, cu două. Produsele din schema OMS sunt gândite mai ales pentru gospodării fără apă tratată, deci nu sunt aparatele pe care le compari pentru o bucătărie racordată la rețea. Pentru un aparat cumpărat în România, echivalentul acestor verdicte este raportul de testare emis de un laborator independent, cu reducerile obținute pentru fiecare clasă de microorganisme.

Tehnologiile din spatele celor două denumiri

Tehnologiile de tratare a apei la domiciliu se împart în cele care rețin substanțe chimice și gusturi și cele care opresc sau inactivează microorganismele, iar un aparat bun le combină de obicei. Cărbunele activ și rășina schimbătoare de ioni țin de prima categorie, iar membranele și lampa UV de a doua, deși membrana de osmoză inversă reține și multe substanțe chimice.

Ultrafiltrarea

Ultrafiltrarea folosește o membrană cu pori foarte fini, de obicei sub formă de fibre goale, prin care apa trece împinsă de presiunea rețelei, în timp ce bacteriile și protozoarele rămân pe partea cealaltă. Mineralele dizolvate trec mai departe, iar apa își păstrează gustul. La virusuri, eficiența diferă de la o membrană la alta. Caută în fișa tehnică un rezultat de test separat pentru ele.

Osmoza inversă

Osmoza inversă împinge apa, sub presiune, printr-o membrană semipermeabilă care lasă să treacă aproape numai moleculele de apă și reține majoritatea sărurilor dizolvate, inclusiv nitrații și multe metale. O parte din apă nu trece prin membrană și pleacă la canalizare, cu tot ce a fost reținut. Apa rezultată are foarte puține minerale, motiv pentru care multe sisteme adaugă la final un cartuș de remineralizare, care pune la loc o parte din calciu și magneziu.

Lampa UV

Lampa UV este o sursă de radiație ultravioletă de tip C care afectează materialul genetic al microorganismelor, astfel încât acestea nu se mai pot înmulți, fără să rețină nimic din apă. Funcționează corect doar dacă apa e limpede, fiindcă particulele le fac umbră microbilor, și nu schimbă nimic la clor sau la metale.

Linia de demarcație, așa cum o văd eu, trece pe la bariera microbiologică validată prin teste. Un sistem care are doar sedimente și cărbune activ e un filtru, oricum l-ar numi reclama. Un sistem care adaugă o membrană testată sau o lampă UV poate fi purificator, cu condiția ca fișa tehnică să confirme asta cu cifre.

De ce contează mai mult sursa apei decât eticheta?

Sursa apei decide de ce tip de aparat ai nevoie, pentru că apa din rețeaua publică ajunge la tine tratată și dezinfectată, pe când apa din fântână vine la robinet așa cum iese din pământ. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în 2025 erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă 14,887 milioane de persoane, adică 78,2% din populația rezidentă a României.

Diferențele dintre regiuni sunt mari. În București-Ilfov racordarea ajunge la 98,3%, iar în Nord-Est coboară la 53,3%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre locuitorii regiunii beau apă din alte surse. La nivel național, cam un român din cinci nu e racordat la rețeaua publică și folosește, de regulă, apă din fântână sau din foraj.

Pentru apa din fântână, discuția despre purificator are sens deplin. O fântână aflată aproape de un grajd sau de o fosă septică poate avea bacterii de origine fecală, iar după ploi abundente calitatea apei se poate schimba de la o zi la alta. Înaintea oricărei cumpărături, o analiză microbiologică și chimică la laboratorul unei direcții de sănătate publică sau la un laborator acreditat îți spune exact ce trebuie eliminat.

Ultimii metri de țeavă

Instalația interioară, adică țevile și armăturile dintre rețeaua publică și robinetul tău care nu mai țin de operatorul de apă, este locul unde apa din rețea își poate strica parametrii. Directiva (UE) 2020/2184, transpusă în România prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2023, cere ca apa să respecte valorile de calitate la robinet, dar consideră că statul și-a făcut datoria atunci când problema vine din instalația interioară sau din întreținerea ei.

Plumbul este exemplul clasic. Directiva păstrează limita de 10 micrograme pe litru timp de 15 ani de la intrarea ei în vigoare, adică până la 12 ianuarie 2036, după care valoarea coboară la 5 micrograme pe litru. Textul recunoaște deschis că țevile de plumb din case și clădiri rămân o problemă și că, pentru instalațiile interioare, pragul de 5 micrograme are mai degrabă valoare de țintă.

Într-un bloc vechi, un filtru cu cărbune activ certificat pentru reducerea plumbului atacă exact problema reală, cu mult mai puțină complexitate decât un purificator. Microbiologic, apa din rețea mai poate fi afectată de stagnare, de pildă într-un apartament gol câteva săptămâni sau într-un birou închis peste vacanță, iar acolo un aparat cu barieră microbiologică are un argument în plus.

Mai multă purificare nu înseamnă automat apă mai bună

Purificarea maximă, adică eliminarea aproape completă a mineralelor prin osmoză inversă, nu produce automat apa cea mai sănătoasă. Înțeleg de ce ideea opusă sună convingător, dar nu sunt de acord cu ea în forma aceasta.

Directiva (UE) 2020/2184 spune, în preambulul ei, că apa sigură presupune și prezența unor cantități de minerale naturale și că un consum îndelungat de apă demineralizată sau foarte săracă în calciu și magneziu poate afecta sănătatea. Același text adaugă că mineralele fac apa mai puțin agresivă față de țevi și îi îmbunătățesc gustul. Osmoza inversă scoate tocmai aceste minerale, odată cu contaminanții, așa că un sistem fără remineralizare livrează o apă foarte curată și foarte săracă în același timp.

Osmoza inversă are totuși locul ei. Dacă analiza arată nitrați peste limită într-o fântână din zonă agricolă sau o duritate care distruge orice aparat de cafea, membrana face o treabă pe care cărbunele activ nu o poate face. Pentru apa din rețea, care respectă deja parametrii la ieșirea din stație, alegerea mi se pare de cele mai multe ori exagerată, iar o combinație de cărbune activ și ultrafiltrare păstrează mineralele și oprește ce trebuie oprit.

Contează și risipa, fiindcă o parte din apa care intră într-un sistem de osmoză inversă ajunge direct la canalizare, într-o proporție care diferă mult de la un model la altul și pe care fișa tehnică ar trebui să o declare.

Întreținerea decide mai mult decât tehnologia

Întreținerea este factorul care hotărăște dacă un filtru sau un purificator își mai face treaba după primele luni, indiferent de tehnologie. Organizația Mondială a Sănătății notează, chiar în lista aparatelor evaluate, că beneficiile pentru sănătate apar doar dacă aparatul este folosit corect și constant, iar manipularea greșită îi poate reduce performanța.

Fiecare tehnologie îmbătrânește în felul ei. Cărbunele activ se saturează și nu mai reține clorul. O membrană de ultrafiltrare se colmatează, adică porii i se înfundă treptat cu depuneri, iar o lampă UV își pierde din intensitate cu orele de funcționare, chiar dacă încă luminează. Partea incomodă este că nimic din toate acestea nu se vede în pahar, iar apa poate arăta impecabil și cu un cartuș expirat de jumătate de an.

Din acest motiv, pentru cine caută un filtru apa robinet fără să vrea să țină socoteala termenelor, formula cu abonament are o logică bună, fiindcă furnizorul se ocupă de schimbul cartușelor și de igienizare, iar tu doar bei apa.

Cumpăna, companie din București activă de peste 30 de ani în domeniul hidratării, oferă purificatoare de apă conectate la rețea pentru birouri și locuințe, cu instalarea, mentenanța periodică și înlocuirea cartușelor incluse în abonament.

Înainte de semnătură sau de plată, cere fișa cu rezultatele testelor. Verifică dacă reducerile apar separat pentru fiecare clasă de microorganisme și dacă testul s-a făcut pe apă limpede sau pe apă încărcată cu materie organică, cum cere protocolul US EPA din 1987.

Întrebări frecvente

Pot bea apa de la robinet fără niciun filtru?

Apa din rețeaua publică trebuie să respecte la robinet parametrii stabiliți de Ordonanța Guvernului nr. 7/2023, iar Directiva (UE) 2020/2184 cere ca informațiile actualizate despre calitatea ei să fie disponibile online pentru consumatori. Problemele apar mai ales în instalațiile interioare vechi, unde țevile pot ceda plumb sau apa stagnează. Dacă blocul are țevile originale de câteva decenii, o analiză făcută chiar la robinetul tău lămurește situația.

Fierberea apei poate înlocui un purificator?

Fierberea până la clocot inactivează microorganismele, deci rezolvă partea microbiologică pentru cantități mici de apă. Nu elimină însă plumbul, nitrații sau alte substanțe chimice, iar prin evaporare concentrația lor crește ușor, așa că la o fântână cu probleme chimice fierberea nu ajută.

Cana filtrantă din frigider este filtru sau purificator?

Cana filtrantă este un filtru, fiindcă are de obicei un cartuș cu cărbune activ și rășină schimbătoare de ioni, care reduce clorul și o parte din calcar. Nu este gândită pentru apă contaminată microbiologic, deci nu o folosi pentru apă de fântână netestată. Cartușul se schimbă la intervalul din instrucțiuni, chiar dacă apa pare în regulă.

Ce analize trebuie cerute pentru apa din fântână?

Pentru o fântână, setul minim include indicatori microbiologici, cum sunt Escherichia coli și enterococii, plus parametri chimici precum nitrații și nitriții. Laboratorul unei direcții de sănătate publică sau un laborator acreditat îți poate recomanda pachetul potrivit zonei în care locuiești. Analiza trebuie repetată după inundații sau după lucrări făcute lângă fântână.

De ce presiune are nevoie un sistem de osmoză inversă?

Un sistem de osmoză inversă are nevoie de o presiune suficientă în rețea ca membrana să producă apă la debitul promis. Când presiunea e mică, sistemul produce puțin și trimite mai multă apă la canalizare, iar soluția obișnuită este o pompă de amplificare. Valoarea minimă exactă apare în fișa tehnică a fiecărui model, deci presiunea din casă se verifică înainte de montaj.

Un test drive îți oferă ocazia să vezi cum se comportă o mașină în condiții reale de trafic, dincolo de specificațiile din prezentare. Poți verifica nivelul de confort, vizibilitatea la volan, reacția motorului și ușurința cu care folosești comenzile. Pentru a profita de această experiență și a lua o decizie informată, merită să te pregătești din timp. Iată 12 aspecte pe care să le ai în vedere înainte, în timpul și după testarea mașinii.

1. Alege modelul și configurația pe care vrei să le testezi

Înainte să programezi testul, clarifică ce tip de mașină cauți. Poate ai nevoie de un model compact pentru oraș, de un SUV pentru familie sau de o mașină potrivită pentru naveta zilnică. Dimensiunile, transmisia, sistemul de propulsie și nivelul de echipare influențează experiența de condus.

Încearcă să testezi aceeași versiune pe care ai lua-o în calcul pentru achiziție. O variantă cu roți de 16 inch poate reacționa diferit pe denivelări față de una echipată cu roți de 17 inch. În același timp, o transmisie automată schimbă modul în care gestionezi traficul aglomerat față de o cutie manuală.

Întreabă consultantul dacă mașina de test are:

• aceeași motorizare ca versiunea dorită;
• aceeași transmisie;
• dotările care te interesează;
• camere, senzori sau sisteme de siguranță incluse în prețul variantei analizate.

2. Programează test drive-ul și verifică din timp condițiile

O programare făcută din timp îți oferă șanse mai bune să găsești disponibil modelul dorit. Spune de la început ce versiune cauți și cât de familiarizat ești cu mașinile hibride. Consultantul poate adapta explicațiile și traseul în funcție de experiența ta.

Verifică durata testului. De regulă, 20-30 de minute pot fi suficiente dacă traseul include trafic urban, parcări și o scurtă porțiune cu viteză mai mare. Dacă urmează să compari mai multe modele, notează aceleași informații după fiecare experiență.

Citește acordul de test drive înainte să îl semnezi. Verifică actele necesare, condițiile de asigurare și responsabilitățile șoferului în cazul unui incident. De regulă, ai nevoie de permis de conducere valabil și de actul de identitate.

3. Stabilește ce vrei să verifici înainte să pleci

Cel mai util test drive începe cu problemele pe care vrei să le rezolvi prin schimbarea mașinii. Gândește-te la vehiculul pe care îl conduci acum. Poate consumă 8-9 litri la 100 km în oraș, are portbagaj mic, vizibilitate limitată sau un sistem multimedia greu de folosit.

Transformă aceste observații în întrebări clare. De exemplu: „Pot monta ușor scaunul copilului?”, „Îmi ajunge spațiul pentru cumpărăturile săptămânale?”, „Pot conecta rapid telefonul?”, „Mă simt relaxat după 40 de minute la volan?”.

Alege trei criterii fără de care nu ai cumpăra mașina. Pentru o familie, acestea pot fi spațiul pe bancheta din spate, portbagajul și siguranța. Pentru cine face naveta, pot conta mai mult consumul, confortul scaunului și comportamentul în trafic.

4. Vino pregătit cu obiectele pe care le folosești zilnic

Ia permisul, telefonul și cablul de încărcare, dacă îl folosești frecvent în mașină. Vei putea verifica integrarea Apple CarPlay sau Android Auto, apelurile hands-free și poziționarea telefonului în spațiile de depozitare.

Dacă mașina va fi condusă și de partenerul tău, veniți împreună. Fiecare are altă înălțime, alt stil de condus și alte așteptări legate de confort. Lasă și celălalt șofer să regleze scaunul și volanul.

Poți aduce un obiect relevant pentru rutina ta: un cărucior pliabil, geanta de sport, transportorul animalului de companie sau un bagaj de cabină. Volumul declarat al portbagajului ajută la comparație, însă obiectele tale arată dacă spațiul este practic.

5. Analizează mașina înainte să pornești

Alocă câteva minute pentru exterior și interior. Deschide ușile, urcă pe bancheta din spate și verifică accesul. Observă cât de sus trebuie să ridici bagajele în portbagaj și dacă pragul de încărcare ți se pare comod.

În habitaclu, urmărește lucrurile pe care le vei utiliza zilnic: poziția comenzilor de climatizare, spațiile pentru chei și sticle de apă, vizibilitatea prin oglinzi și dimensiunea lunetei. Un SUV compact cu lungime de aproximativ 4,2 metri poate fi ușor de manevrat în oraș, însă merită să îl raportezi la garajul sau locul tău de parcare.

Așază-te în spate și verifică spațiul la genunchi și la cap. Dacă transporți frecvent adulți pe bancheta din spate, acest detaliu poate cântări mai mult decât un ecran mai mare sau un design exterior atractiv.

6. Reglează poziția de condus ca pentru un drum lung

Nu pleca până nu găsești o poziție corectă. Reglează distanța față de pedale, înălțimea scaunului, spătarul și volanul. Ar trebui să poți apăsa complet pedalele fără să te întinzi, iar brațele să rămână ușor îndoite atunci când ții volanul.

Verifică susținerea lombară, dacă mașina o oferă, și observă cât de bine vezi capătul capotei, semafoarele și instrumentele de bord. Pentru rezultate stabile, păstrează poziția de condus câteva minute înainte să pornești.

Dacă după 15 minute simți că scaunul nu îți susține bine spatele sau că ai nevoie de prea multe ajustări pentru a vedea corect, notează acest aspect. Confortul devine mai important la drumuri frecvente decât pare într-o vizită scurtă.

7. Testează comenzile și explică-ți sistemul hibrid

Pornește climatizarea, reglează oglinzile, activează ștergătoarele și caută funcțiile multimedia. Vezi dacă poți schimba temperatura sau volumul fără să îți iei atenția de la drum prea mult timp. Comenzile clare reduc distragerile în traficul de zi cu zi.

Cere consultantului să îți explice funcționarea sistemului tipic pe care îl au autovehiculele hibrid, precum și diferențele dintre acestea. De exemplu, spre deosebire de un sistem mild hybrid, care asistă motorul termic, un full hybrid poate rula pe distanțe scurte folosind energia electrică, mai ales la viteze mici și în anumite condiții. Bateria se reîncarcă prin motor și prin energia recuperată la frânare, fără încărcare la priză.

8. Cere un traseu apropiat de condusul tău real

Un drum scurt pe un bulevard liber nu îți oferă suficiente informații. Spune dinainte ce fel de deplasări faci: navetă de 30 km, drumuri cu copii la școală, deplasări săptămânale în afara orașului sau multe parcări între blocuri.

Un traseu util poate include:

• o parcare și manevre cu spatele;
• trafic urban cu opriri dese;
• sensuri giratorii și intersecții;
• denivelări, linii de tramvai sau asfalt peticit;
• o porțiune extraurbană, unde este permis legal.

Nu testa limitele mașinii și nu conduce agresiv. Urmărește reacțiile în situații obișnuite, deoarece acestea vor defini experiența ta de zi cu zi.

9. Evaluează confortul, direcția și suspensia

Treci controlat peste limitatoare de viteză și denivelări. Observă dacă suspensia filtrează bine șocurile și dacă auzi zgomote deranjante în habitaclu. O mașină mai fermă poate oferi o senzație mai stabilă în viraje, însă poate transmite mai multe vibrații pe drumurile degradate.

În parcare, verifică ușurința cu care rotești volanul și cât de bine apreciezi colțurile mașinii. Raza de virare contează mult pentru șoferii care parchează zilnic în spații înguste.

La viteze mai mari, urmărește direcția în curbe și reacțiile la schimbarea benzii. Mașina trebuie să îți ofere control previzibil, fără corecții frecvente sau senzația că trebuie să lupți cu volanul.

10. Verifică accelerația, frânarea și transmisia

Testează plecarea de pe loc, reintrarea în trafic și o accelerație moderată, acolo unde condițiile permit. Aceste situații simulează ieșirea dintr-un sens giratoriu sau depășirea unui vehicul lent pe un drum național.

La un full hybrid, motorul electric poate oferi răspuns prompt la viteze mici, iar motorul pe benzină intervine atunci când soliciți mai multă putere. Consumul oficial diferă în funcție de model, echipare și traseu. Pentru unele SUV-uri hibride compacte, valorile combinate WLTP pornesc de la aproximativ 5,2 litri la 100 km. În trafic urban, stilul de condus, temperatura și aglomerația pot modifica rezultatul.

Frânează progresiv de câteva ori într-o zonă sigură. Frânarea regenerativă recuperează energie pentru baterie, iar pedala poate avea o senzație diferită față de cea a unei mașini convenționale. După câteva manevre, vei înțelege dacă răspunsul îți este confortabil.

Imediat după test, notează câteva impresii: confort, spațiu, consum afișat, vizibilitate, zgomot, funcții utile și încrederea pe care ți-a dat-o mașina. Compară cel puțin două modele apropiate ca dimensiuni și preț, apoi verifică oferta, garanția și costurile de întreținere.

Nu trebuie să iei decizia în showroom. Îți place ce ai aflat? Programează-ți acum un test drive și descoperă cum se comportă un model full hybrid pe traseele tale obișnuite.

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca, despre perfecțiune, anii în care s-a simțit prizonieră în propria țară, faima influencerilor și sportul ca un „colac de salvare” pentru tinerii de azi

București, 21 octombrie 2026 – Nadia Comăneci este invitata episodului #160 al podcastului „Pe Drept Cuvânt”, moderat de avocatul Florentin Țuca. Episodul, intitulat „România are mare nevoie de entuziasmul tinerilor”, este disponibil pe canalul de YouTube al podcastului: https://youtu.be/FTOdky_BsgQ.

2026 este „Anul Nadia Comăneci” în România, la inițiativa Elisabetei Lipă, pentru a marca jumătate de secol de la aurul olimpic și primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Prima gimnastă notată cu 10 la Olimpiadă vorbește în podcastul „Pe Drept Cuvânt” despre cele 17 secunde în care „a oprit timpul” la Montreal, despre plecarea din țară în noiembrie 1989 și întoarcerea din 1994, și despre ce crede că le lipsește astăzi tinerilor din România.

Povestea lui „1.00”

Nadia Comăneci dezvăluie culisele celebrului moment din istoria gimnasticii: tabela de marcaj a afișat „1.00” pentru că firma Omega fusese informată de Federația Internațională de Gimnastică să nu prevadă afișarea notei 10, considerată imposibil de obținut.

„Nici nu m-am uitat la tabelă. Eram deja cu gândul la următorul exercițiu. Totul s-a întâmplat într-o clipă.”

Secretul, explică ea, a fost amplitudinea adăugată exercițiilor impuse, ceea ce astăzi se numește „Nadia Touch”: aceleași elemente, dar executate astfel încât să pară „mai mari”.

„Celebritatea nu e o povară, e rezultatul muncii”

Una dintre cele mai directe intervenții din episod privește celebritatea în era rețelelor sociale:

„Faima câștigată prin muncă și performanță rămâne în istorie. Cea construită doar pe imagine și pe bani dispare la fel de repede cum a apărut.”

Nadia povestește și că personalități precum Arnold Schwarzenegger, Sarah Jessica Parker, Salma Hayek și Celine Dion i-au mărturisit că momentul „zecelui perfect” i-a inspirat să muncească pentru excelență în propriile domenii.

Anii în care s-a simțit „prizonieră”

După defectarea lui Béla Károlyi, în 1981, Nadia Comăneci a fost supravegheată și i s-a interzis să călătorească. A fost exclusă din Comitetul Internațional Olimpic sub pretextul că ar fi refuzat să participe.

„Mă simțeam prizonieră în propria țară.”

În noiembrie 1989 a fugit prin Ungaria și Austria și a ajuns în Statele Unite, unde adaptarea a fost dificilă din cauza neîncrederii acumulate în anii regimului. S-a întors în România în 1994, iar din primii bani câștigați în America a făcut o donație importantă Federației Române de Gimnastică.

„Nu regret nimic. Tot ce am trăit m-a făcut mai puternică și mai înțeleaptă.”

De la Praga la Moscova

Nadia rememorează și întâmplările de la Praga și de la Moscova. Despre argintul de la Olimpiada din 1980, își asumă căderea din calificări, care i-a afectat nota finală. Amintește însă și de rivalitatea acerbă cu Uniunea Sovietică și de un concurs întrerupt timp de 28 de minute pe fondul disputelor de arbitraj.

„România are mare nevoie de entuziasmul tinerilor”

Ultima parte a dialogului este dedicată României de azi. Nadia observă schimbările pozitive din societate, de la apariția voluntariatului la recunoașterea internațională a talentului românesc. Critică însă dispariția orelor obligatorii de sport din școli și dependența copiilor de ecrane:

„Sportul nu înseamnă doar medalii. Te învață disciplină, punctualitate, cum să pierzi și cum să te ridici. Copiii au nevoie de mai multe ocazii să facă mișcare.”

Momente personale

Episodul include și detalii mai puțin știute: nunta cu Bart Conner în România a avut o ceremonie tradițională de „furat mireasa”, iar banii de răscumpărare au fost donați bisericii. Fiul lor, Dylan, a aflat abia la grădiniță că părinții lui sunt celebri, pentru că Nadia și Bart au vrut să-l ferească de presiune.

Mesajul final

„Oamenii nu își amintesc doar ce ai realizat. Își amintesc cum i-ai tratat și cum i-ai atins prin ce ai spus și ce ai făcut.”

▶ Episodul complet pe YouTube: https://youtu.be/FTOdky_BsgQ

Podcastul este disponibil și pe Spotify, Apple Podcasts și pe florentintuca.ro.

Episodul a fost realizat cu sprijinul partenerilor Audi și DentalMed Luxury Dental Clinic, cărora echipa „Pe Drept Cuvânt” le mulțumește pentru susținere.

Despre „Pe Drept Cuvânt”

„Pe Drept Cuvânt” este o suită de dezbateri și conversații care merită purtate, concepută din grijă pentru exercițiul și importanța dialogului. Găzduit de avocatul Florentin Țuca, acest podcast săptămânal aduce în prim-plan dialoguri cu miez, introspecții și povești biografice alături de personalități din mediul academic, cultural și social. Proiectul își propune să contribuie activ la revigorarea culturii dezbaterii din spațiul public, punând în discuție teme de mare actualitate care merită cu adevărat analizate.

Contact presă

Alina Pintică

alina.pintica@tuca.ro

0723 526 389