Sute de schelete au fost descoperite la Igriș

Anul acesta a avut loc cea de-a patra campanie arheologică pe care Muzeul Național al Banatului o dezvoltă în parteneriat cu Institutul de Arheologie al Universității Catolice Péter Pázmány din Budapesta, responsabilii științifici fiind dr. Daniela Tănase și dr. Balázs Major.

 

Au fost aduse contribuții importante în ceea ce privește planimetria bisericii mănăstirii Egres, descoperindu-se altarul principal și absida. De asemenea, a continuat cercetarea bisericii din secolul al XI-lea, suprapusă de biserica cisterciană, fiind găsită o porțiune a zidului său nordic. Ca în fiecare an, s-au găsit numeroase schelete din epoca medievală (sf. Sec. XII – prima jumătate a sec. XVI), dintre care unele cu monede în inventar. Între obiectele descoperite, un loc de frunte îl ocupă fragmentele sculpturale din gresie și marmură roșie, frumos decorate, care oferă indicii prețioase cu privire la ornamentarea edificiului bisericesc.

 

Proiectul de cercetare a mănăstirii cisterciene Egres, fondată în anul 1179 și ctitorită de regele Béla al III-lea al Ungariei va continua și în anii următori, dorindu-se ca după finalizarea acestor săpături să se realizeze un punct muzeal. Campania este finanțată de Consiliul Județean Timiș și autoritățile maghiare.

De interes:  Reghe recidivează PENAL! Dosarul medical al Anamariei Prodan, FURAT și făcut public. Mutare josnică în divorțul anului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.