A început sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2023. Mii de elevi care nu au trecut probele din vară sau din anii precedenți au acum șansa să își „ia revanșa”. Iată care este programul complet al acestui examen.

A început sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2023. Aceasta o să dureaze aproximativ 3 săptămâni, până pe 29 august. De astăzi şi până pe 11 august va avea loc echivalarea competenţelor de comunicare în limba română, într-o limbă străină, dar şi a competenţelor digitale.

În timp ce, pe 16 august se va susţine proba scrisă la limba şi literatura română.

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023 o să continue pe 17 august cu proba scrisă la proba obligatorie a profilului, iar pe 18 august va avea loc proba scrisă la proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba scrisă la limba şi literatura maternă este programată pe 21 august.

Când se vor afișa rezultatele 

Pe 25 august, până în ora 12:00, se vor afișa rezultatelor la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023. Apoi, este bine de știut că, în intervalul ora 12.00 – ora 18.00 se pot depune contestaţii la centrul unde s-a susţinut examenul. Profesorii au la dispoziţie 3 zile pentru a le rezolva, mai exact între 26-28 august 2023. Iar pe 29 august o să fie afişate rezultatele finale ale sesiunii.

De interes:  Carla’s Dreams lansează ultimul act din “Nocturn” – “Anxietate” în colaborare cu Antonia | Official Video – Banat FM

Programul complet al Bacalaureatului de toamnă

Acesta este programul complet al Bacalaureatului de toamnă 2023: 

  • 7–11 august 2023: Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și într-o limbă străină, precum și a competențelor digitale.
  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26–28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale.

Această sesiune se adresează celor care au picat examenul de Bacalaureat la sesiunile precedente, inclusiv din anii precedenţi, dar şi candidaţilor care nu s-au putut prezenta la examen. În plus, tot acum vor putea participa și elevii care au fost eliminaţi sau nu au putut încheia clasa a XII-a în timp util pentru a susţine examenul în prima sesiune din 2023, precum și acelor candidaţi care au avut corigenţe.

De interes:  Stare de urgență, în România. Ministrul de Interne, ANUNȚ de ultimă oră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.