Soluții de creditare de la distanță

credite nebancare card nebancar

Cum poți să împrumuți bani fără să trebuiască să te deplasezi la sediul unei instituții financiare?

În contextul actual, multe persoane sunt interesate de împrumuturile la distanță.

Chiar dacă ultimii ani au simplificat foare mult procedurile de accesare, atât pentru creditele nebancare cât și pentru cele bancare, există încă potențial în această direcție.

Unele bănci au trecut la a permite accesarea online, însă procesul este încă în stare incipientă, condițiile fiind destul de restrictive deocamdată.

Care sunt societățile la care poți apela pentru un credit la distanță?

Principala opțiune pe care o au cei interesați de obținerea unui credit la distanță într-un timp scurt rămân soluțiile oferite de IFN-uri.

IFN-urile sunt societățile financiare ce oferă credite nebancare.

Aceste societăți sunt autorizate de BNR, fiind de asemenea monitorizate și verificate periodic de banca natională.

Pe lângă aceste facilități de accesare rapidă, IFN-urile oferă și alte avantaje. Spre exemplu, condițiile de eligibilitate sunt mult mai permisive decât cele impuse de bănci.

Dezavantajele acestor oferte de la IFN sunt legate în special de costuri și de valorile și perioadele reduse de creditare.

Obținerea unui împrumut digital nu este difierită față de unul contractat de la sediul unei instituții financiare. Cerințele sunt similare, costurile la fel.

De la IFN-uri pot fi contractate mai multe tipuri de produse: de nevoi, pe termen scurt, pe termen lung, fără garanții, cu garanții, cu ipotecă, carduri, descoperiri de conturi, linii de creditare etc.

Unul dintre cele mai facile instrumente de plată ramâne cardul. Pentru un credit la distanță, un card nebancar poate fi soluția optimă, atunci când ai o urgență și vrei să faci rost de o sumă de bani.

Chiar dacă nu este ceva obișnuit, există IFN-uri care oferă și astfel de instrumente financiare flexibile precum sunt cardurile de credit.

Persoanele interesate de contractarea unui card nebancar trebuie să știe că regulile de accesare sunt similare creditelor de nevoi.

În piața din România există oferte de astfel de carduri, multe dintre ele emise în co-branded. Astfel de carduri sunt menite să fidelizeze clientii. Cardul co-branded este un instrument financiar născut dintr-un parteneriat dintre un furnizor de servicii și o instituție financiară, bancă ori IFN.

Astăzi, mai toți furnizorii de servicii și produse oferă posibiliăți de plată în rată prin intermediul unor carduri de credit datorită parteneriatelor încheiate cu diverși creditori.

Contextul legislativ ce permite încheierea contractelor online

Incepând din 2019 când ÎCCJ s-a pronunțat cu privire la contractul de credit în Dosarul nr 3162/1/2018, a început să fie permisă creditarea online extinsă. Cu alte cuvinte, contractul electronic a căpătat valabilitate în acest context. Astfel că, astăzi, ”Contractul de credit, contractul privind serviciile financiare, încheiat la distanță, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004, constituie titlu executoriu, în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepția situației în care părțile impun semnătura drept condiție de validitate a contractului”.

De interes:  Invitatii de nunta ieftine: tot ce trebuie sa stii despre ele!

Iată de ce, contractul de credit încheiat la distanta are titlu executoriu, chiar dacă îi lipsește semnătura olografă ori electronică, atâta timp cât părțile nu au condiționat valabilitatea contractului de semnătură.

Așadar, există și bază legală pentru incheierea contractelor de la distanță, deci semnarea unui contract altfel decât prin prezență fizică este posibilă.

Având în vedere cele anterior menționate, băncile își vor dezvolta cu siguranță portofoliul de credite acordate online, simplificându-și și mai mult produsele.

Care sunt cerințele pentru accesarea unui credit la distanță?

Chiar dacă sună ciudat, băncile sunt mai permisive când vine vorba de accesările online, asta pentru ca majoritatea lor acceptă doar clienții deja existenți.

Astfel, de la bănci poți solicita un credit de la distanță, dacă:

  • ai un venit minim (fiecare bancă are impunerile ei în această privință) – aici intervine și gradul de îndatorare care nu poate fi depășit;
  • ai o vechime minimă în muncă la locul actual și în total;
  • ai un istoric bun de creditare;
  • ai o vârstă ce se încadrează într-un interval admis de fiecare instituție în parte, conform rigorilor practicate.

IFN-urile acceptă la creditarea online persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

  • venituri stabile, unele IFN-uri merg pe venit minim, altele doar pe limita gradului de îndatorare;
  • vechime în muncă minimă (nu toate IFN-urile sunt interesate de vechimea în muncă a clienților, în general cele care acordă credite de nevoi în cuantum mai mare pe perioade mai lungi de timp);
  • vârsta este un parametru limitat prezentat la toate societățile nebancare;
  • cetățenia de asemenea este impusă de majoritatea IFN-urilor.

Băncile care acordă credite 100% online nu solicită acte, decât în cazuri speciale. Ele vor de la clienți doar acordul de verificare la ANAF și cel de consultare în Biroul de Credit.

IFN-urile au început și ele sa urmeze calea băncilor, solicitând pentru verificarea veniturilor, acordul de verificare la ANAF (semnătură electronică).

Soluții de împrumut fără deplasare

1. Creditul online de la bănci

Sunt câteva bănci în piață care oferă clienților o astfel de facilitate.

De interes:  Profita de oferta promotionala pentru foraj apa

Și pentru acordarea online a creditelor, băncile se asigură că ai bonitatea necesară rambursării în bune condiții a banilor împrumutați.

Iată care sunt ofertele concrete din zona bancară:

  • Felxicreditul de la Raiffeisen este un credit disponibil online pentru clienții deja existenți ai băncii. Acest credit bancar online acordat fara solicitări suplimentare de acte este unul fara ipoteca. Completarea actelor se realizează în mai puțin de 10 minute. Este nevoie de un venit minim de 1.250 lei, vârstă între 21 și 65 de ani și o vechime de cel puțin trei luni la locul de muncă prezent. Flexicreditul are o valoare între 500 și 20.000 euro, dar se acordă în lei, pe perioade între 18 și 60 de luni.
  • BCR are în oferta George Credit – un produs ce poate fi accesat 100% online. Poți să accesezi acest credit direct de pe telefon. Suma maximă ce poate fi accesată este de 110.000 lei pe o perioadă de maxim 5 ani. Pentru a contracta George Credit trebuie să ai venituri înregistrate la ANAF, să nu ai restanțe active ori propriri pe conturi, să nu fi avut mari restanțe în trecut, să ai între 18 și 65 de ani.
  • Ing Bank oferă clienților existenți posibilitatea de a solicita un împrumut 100% online, fără deplasare la bancă. Pentru aceasta le pune la dispoziție o aplicație ”Home’Bank”. Creditul de nevoi al acestei bănci este de maxim 125.000 lei și se acordă pentru maxim 60 de luni. Costurile sunt personalizate în funcție de mai mulți parametri (dacă îți încasezi venituri prin această bancă, dacă ai asigurare, în funcție de suma dorită și de gradul de îndatorare).
  • Libra Bank acordă și ea un credit online ale cărui documente pot fi semnate electronic, de oriunde te-ai afla. Nu este nevoie de drumuri la bancă. Această soluție exclusiv digitală oferită de Libra Bank poate fi deosebit de utilă celor ce vor să ia un credit de la distanță fara drumuri la bancă. Sumele ce pot fi împrumutate variază între 2.000 și 50.000 de lei, iar perioada de contractare între 6 și 60 de luni. Condițiile de eligibilitate pentru creditul online de la Libra Bank: să ai un venit mai mare de 1.500 lei, să ai un contract de muncă activ, să nu ai restanțe active, să fii cetățean român, să ai vârsta între 18 și 65 de ani și o vechime minimă la locul actual de muncă între 6 și 18 luni.
De interes:  Trei motive comune pentru care oamenii se apucă de vapat

2. Ofertele online ale IFN-urilor

În cazul IFN-urilor lucrurile sunt mai simple în privința accesărilor online. Acest lucru se întâmplă pentru că ofertele de credite nebancare acordate online sunt mult mai numeroase decât ceea ce am identificat la bănci. E adevărat că IFN-urile sunt mult mai numeroase decât băncile (26 de bănci plus 7 sucursale ale unor institutii de credit străine, pe când IFN-uri sunt peste 170).

De principiu, creditele online de la IFN-uri nu au cuantum ridicat, iar perioadele de acordare sunt reduse.

Iată câteva dintre cele mai vizibile produse acordate online de IFN-uri:

  • Simplu Credit – acordă un credit rapid în cuantum maxim de 20.000 de lei pe o perioadă de maxim 48 de luni. Venitul minim solicitat de acest IFN pentru clienți este de 650 de lei, iar vârsta trebuie să fie între 18 și 75 de ani.
  • Mobilo Credit – este un IFN care permite accesarea imprumutului pe care îl are în portofoliu prin intermediul unei aplicații ce poate fi descărcate din Google Play. Cei de la Mobilo Credit ofera împrumuturi de până la 4.000 de lei pentru o perioada de maxim 31 de zile. Salariul minim solicitat este de 900 de lei, iar vârsta trebuie să fie între 18 și 75 de ani.
  • Ocean Credit care acordă un credit în valoare de maxim 3.500 de lei sub forma unei descoperiri de cont. Acest produs se acordă pentru o perioadă de maxim 3 luni.
  • Axi Card – este un card nebancar aflat în portofoliul celor de la Axi Finance IFN SA. Acest împrumut pe card are o valoare maximă de 3.000 de lei și o valabilitate de 2 ani de la data emiterii. Contractul de împrumut se semnează pe 5 ani. Axi Card se poate accesa online ori prin telefon dacă ești client existent. Pentru a-l primi, trebuie să ai peste 18 ani, să ai contract de muncă, istoric bun de creditare și să fii cetățean român.
  • Ferratum oferă un credit online de până la 1.400 de lei pentru cei ce sunt la prima accesare (se acordă pentru perioade de 15, 30 ori 45 de zile) și de până la 10.000 de lei pentru clienții existenți (se acordă pentru maxim un an). Acest împrumut se acordă cetățenilor ce dețin venituri. Trebuie să furnizezi o dovadă a acestor venituri, ea însă poate fi încărcată pe internet, nu este nevoie de deplasări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.