Sindicaliști timișeni din învățământ participă la mitingul din Capitală

Cadrele didactice se pregătesc să protesteze din nou în stradă. Sindicaliștii acuză Executivul că nu a prezentat o soluție concretă pentru a rezolva problemele revendicate.

Conform legii, memorandumul propus de Guvern are doar valoare internă, nu și putere juridică. Prin urmare, nu există nicio garanție că promisiunile vor fi respectate.
În acest context, sindicaliștii au anunțat că vineri va avea loc un nou protest de amploare în București, unde sunt așteptați peste 20.000 de protestatari, inclusiv din vestul țării, spune Virgil Popescu, liderul Federației “Spiru Haret” Timiș.

“Eu cred că acest memorandum este o înșiruire de vorbe goale. Sigur că da, este mai mult decât nimic, dar noi nu mai avem încredere în ceea ce spune Guvernul. De altfel, nu numai acest Guvern, toată clasa politică ne-a mințit și ne mint în continuare. Sperăm totuși, să se țină de cuvânt, însă până una alta, noi continuăm pero până vom reuși să obținem tot ceea ce ne-am propus pentru colegii noștri”, spune Virgil Popescu, pentru radiotimisoara.ro

De interes:  Șase, vine Rapidul! Cristian Bobar: „Nu ne temem de nimeni. Oricine vine în Valea Domanului, e greu să plece cu puncte” – Banat FM

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.