7.000 de timișoreni din Calea Lipovei au rămas fără curent încă de duminică după-amiază. Conform reprezentanților Enel, au fost două defecțiuni majore la linia de medie tensiune, în subteran, la unul dintre garajele din zonă. Cetățenii nemulțumiți au ieșit ieri în stradă.

După aproape 27 de ore fără curent, peste 200 de locuitori din zona Lipovei au protestat în stradă și au blocat intersecția Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La fața locului au intervenit echipajele de Poliție și Jandarmerie, pentru a calma spiritele încinse.

Cei de la Enel au restabilit alimentarea cu energie, însă doar pentru o parte a zonei. Pentru ca problema să fie complet remediată, aceștia au intervenit cu săpături.

 „Echipele E-Distribuție Banat lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a tuturor clienților afectați de defectele apărute pe o linie subterană de medie tensiune în zona Lipovei din municipiul Timișoara. Unul dintre defecte a fost deja remediat, iar pentru cel de-al doilea sunt în curs de desfășurare lucrările de săpături și reparații, pentru a realimenta zona Ion Ionescu de la Brad. Regretăm neplăcerile provocate clienților.”, au transmis cei de la Enel România.

De interes:  Șanse pentru resuscitarea spitalului! Felix Borcean nu se lasă, vrea ambulatoriu!

Pentru a asigura furnizarea cu energie electrică, ISU Timiș a trimis în zonă patru generatoare electrice. În cartier s-au deplasat și prefectul Eva Andreaș, respectiv city-managerul Robert Kristof.

 „Având în vedere situația nealimentării cu energie electrică în municipiul Timișoara, zona cartierul Lipovei, au fost dislocate și sunt pe drum un număr de 4 containere de tip generatoare de mare capacitate din cadrul ISU Timiș, ISU Arad, ISU Hunedoara și ISU Caraș-Severin. Containerele de tip generatoare de mare capacitate vor asigura alimentarea cu energie electrică până la remedierea problemelor”, a transmis ISU Timiș.

Aseară, în jurul orei 22.00, după aproape 30 de ore fără curent, furnizarea de energie electrică a fost reluată. Cu toate acestea, generatoarele au rămas să asigure zona în cazul în care furnizarea energiei electrice va fi din nou întreruptă.

Tot spre seară, primarul orașului, Nicolae Robu, a reacționat pe pagina sa de Facebook:

„ENEL, ÎNCETAȚI SĂ VĂ MAI BATEȚI JOC DE NOI! Aflu cu indignare că cetățenii din Calea Lipovei sunt fără curent de două zile (de duminică după-amiază – n.r.)! Este inadmisibil așa ceva! Explicația e clară: privatizarea în batjocura poporului român a avuției noastre, a tuturor românilor, în termeni de distribuție a energiei electrice. Cum? Nu numai pe nimic, nu numai fără obligații clare de retehnologizare permanentă, pt a se ține pasul cu dinamica cerințelor și fără sancțiuni pt neîndeplinirea și a minimului de obligații stabilite mai mult de formă, să nu fie vidă secțiunea respectivă din contract, dar ÎN CONDIȚII DE MONOPOL! Iar în atari condiții, bieții cetățeni și noi, administrațiile publice locale, nu putem face nimic, fiind 100% la cheremul ENEL! Atât eu, cât și ceilalți colegi primari, sunt convins, am încuraja concurența pe raza unităților noastre administrativ-teritoriale, convinși că doar ea ar conduce la servicii de calitate! Dar… nu putem, pt că monopolul este garantat de statul român! Să le fie rușine tuturor celor care au avut indolența / incompetența de a ține un cartier întreg două zile (de duminică după-amiază – n.r.) fără curent, în 2019! Și când spun tuturor, îl am în vedere și pe proprietarul de garaj care am înțeles că nu și-a dat acceptul să se sape pe sub garajul său (oricum, însă, eu consider că ar fi trebuit să se recurgă, în câteva ore, nu după două zile, la soluții alternative!)”, a scris Nicolae Robu.

De interes:  Autobuze și microbuze electrice pe noile străzi ale Oraviței!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.