Liderul Sindicatului Liber al Angajaţilor (SLA) din Primăria Municipiului Timişoara, Tiberiu Negrei, a anunţat, luni, că 33 de angajaţi au acţionat în instanţă instituţia, care a adoptat luna trecută o nouă organigramă prin care vor fi desfiinţate 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere.

Tribunalul Timiş a acceptat acţiunea de contencios administrativ şi fiscal a sindicatului, pentru „suspendare executare act administrativ”, şi a fixat termenul pe data de 9 august.

Noua organigramă a intrat în vigoare de luni şi, potrivit acesteia, apar funcţii noi, precum cele de grădinar-şef sau manager de cartier. De asemenea, conducerea instituţiei a anunţat, în luna iunie, că se vor face şi peste 100 de noi angajări, cu predilecţie pentru „profesionişti, la început de drum”, după cum afirma primarul Dominic Fritz.

Sindicatul a cerut dezbatere publică înaintea adoptării noii organigrame, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Consilieri locali, alţii decât cei de la USR PLUS, au comentat în şedinţa în care s-a votat noua organigramă că „primăria nu are nevoie de debutanţi, ci de profesionişti”, dar proiectul primarului a fost votat.

De interes:  Good Boys (Băieți buni)

„Ofer personalului din cadrul primăriei o şansă unică în ultimii 30 de ani, de a demonstra că ştiu, că pot, că vor să servească timişorenii şi oraşul. Sper să valorifice această şansă (…). Să lucrezi în Primăria Timişoara trebuie să redevină un statut de prestigiu în comunitate”, spunea primarul Fritz.

Potrivit acestuia, pentru eficientizarea activităţii, în Primăria Timişoara se va reduce numărul structurilor de la 27 la 17. Totodată, au fost identificate 80 de posturi, „multe dintre ele vacante”, care vor fi desfiinţate în vederea eficientizării. 10 dintre ele sunt posturi de conducere. 

Pe de altă parte, Biroul de presă al Primăriei Timişoara a explicat, atunci, că „dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative (cu caracter general). Mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraş. Hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci este o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcţional al primarului şi are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie”.

De interes:  994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.