Pericolul petardelor – avertismentul unui medic oftalmolog: Toată noaptea de Anul Nou i-am cusut ochii, nu am mai putut salva nimic

Traumatismele oculare apărute în perioada sărbătorilor de iarnă sunt cele mai frecvente și cele mai grave, mai ales din cauza pocnitorilor.

Chiar dacă restricțiile impuse de autorități în ultimii ani au făcut ca numărul cazurilor să mai scadă față de acum zece ani, scrie gandul.ro, dr. Adriana Stănilă, medic primar oftalmolog, atrage atenția asupra faptului că pericolul este în continuare cât se poate de real.

Vizați sunt atât adulții, cât și copiii.

„Un copil de 7 ani a venit pur și simplu cu un ochi perforat de o petardă, avea o gaură în mijlocul ochiului. Am făcut ecografie, am suturat plaga, am încercat de mai multe ori și cu sprijinul altor colegi, dar a mers foarte rău și avea dureri. Am decis împreună cu părinții copilului că nu se mai putea salva și să îl îndepărtăm. Când am încercat să îndepărtez ochiul, avea o bucată de metal de 8-10 centimetri în interior, care nu s-a văzut la ecografie, mai ales că ochiul era plin de sânge. Deci sunt traumatisme foarte grave și trebuie avută multă grijă”, declară medicul.

De interes:  Incident grav la Timișoara: Charlie Ottley, faimosul realizator de filme documentare, a fost tâlhărit

„Cel mai grav accident pe care l-am văzut a fost în cazul unui ajutor de mecanic auto. Tânărul și cel la care lucra s-au gândit să umple niște cauciucuri cu o substanță inflamabilă, cu gândul că le vor aprinde de sărbători. Al doilea cauciuc a explodat în timp ce îl umpleau, iar tânărul a suferit răni grave la ambii ochi. Toată noaptea de Anul Nou i-am cusut ochii, nu am mai putut salva nimic”, a povestit dr. Adriana Stănilă, medic primar oftalmolog.

Din păcate, în astfel de situații grave, sunt puține moduri în care cei din jurul pacientului pot interveni pentru a-l ajuta.

„Ce este însă foarte important la primul ajutor în cazul unui traumatism ocular este ca pacientul să încerce să nu traumatizeze suplimetar globul ocular. Adică să nu se frece la ochi! Un corp străin în interiorul ochiului se poate deplasa și poate zgâria ochiul și mai mult. Doar în cazul în care persoanele din jur dispun de un anestezic ușor, îl pot aplica local pentru a calma durerea. Imediat însă este esențial ca pacientul să ajungă cât mai repede la un medic, de preferat specialist”, mai spune aceasta.

De interes:  Ludovic Orban, invitat la "Legile Puterii". Dezvăluirile care dinamitează scena politică - ora 20:50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.