Percheziții pentru destructarea unei grupări de fraude informatice!

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Timiș au efectuat  ieri, 1 septembrie 2020,șase percheziții, în județele Timiș și Arad, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fraude informatice.

La aceeași dată, a fost surprins în flagrant delict un bărbat în timp ce ar fi primit bani rezultați din efectuarea unor tranzacții ilegale.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 5 persoane, cu vârste între 31 și 47 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

In același timp, in  cursul anului 2019, cei  cinci ar fi constituit o grupare infracțională având ca scop săvârșirea de infracțiuni informatice. Trei dintre aceștia, în vârstă de 31, 41 și 47 de ani, ar fi intrat în posesia datelor de identificare a mai multor carduri bancare provenite din Mexic și din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operațiuni financiare frauduloase, respectiv la achiziționarea unor bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate.

De interes:  Lucruri de luat in considerare atunci cand cumparati un rucsac elegant

Totodată,bărbatul în vârstă de 31 ar fi deținut rolul de lider al grupării, în timp ce alte două persoane, de 41 și 47 de ani, ar fi avut rolul de a identifica și atrage în grupul infracțional diferite persoane, care să fie folosite în achiziționarea a diferite bunuri de valoare, plătite cu respectivele carduri.

Datele de pe cardurile sustrase ar fi fost stocate în memoria mai multor telefoane mobile, ulterior aceste telefoane fiind predate celorlalte persoane, în vederea folosirii lor în achiziția de bunuri.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor șapte laptopuri, nouă telefoane mobile, șapte HDD-uri, nouă cartele telefonice și 15.000 de lei.

Au fost puse în executare cinci mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale.

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind.introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş, iar pentru o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar.

De interes:  Eleganță în alb - Cum și când să porți o rochie albă

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

De asemenea, la activități au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timișoara, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Glad Voievod”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.