Patronul firmei care a făcut dezinsecția în blocul morții din Timișoara, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş anunţă că au dispus trimiterea în judecată a lui B.I.S., în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată (trei acte materiale), ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Conform procurorilor, în zilele de 15, 16 şi 18 noiembrie 2019, administratorul firmei care făcea dezinsecţii, dezinfecţii şi deratizări a efectuat activităţi de dezinsecţie la trei imobile din municipiul Timişoara, pe str. Mioriţa şi pe str. Alexandru Vaida – Voievod, ocazie cu care a folosit fără drept un insecticid omologat în România de Ministerul Agriculturii ca produs de protecţie a plantelor. Acesta conține o substanţă foarte toxică și nu poate fi folosit fără autorizații speciale.  Gazul toxic emanat de insecticid în contactul cu aerul s-ar fi răspândit până în apartamentele din blocul de pe str. Mioriţa unde ar fi fost inhalat de către locatarii de la apartamentele nr.193 şi nr.195, ducând la decesul a doi copii şi a mamei unuia dintre aceştia, iar alți trei copii s-au îmbolnăvit. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Timişoara.

De interes:  Procurorii au început urmărirea penală a medicului din Mehedinţi care a eliberat adeverinţe de vaccinare nereale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.