Părinții vor putea participa, alături de copii și cadre didactice, la serbările de sfârșit de an școlar ale copiilor, dacă sunt vaccinați împotriva COVID-19, dacă au test negativ sau dacă au trecut prin boală. Ceremoniile trebuie organizate în aer liber, prevede reglementarea inclusă în lista măsurilor de relaxare ce se vor aplica de la 1 iunie.

„Se propune ca festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar să poată fi desfășurate cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității) în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății”, se spune în documentul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

De interes:  Au plătit cu bani falși pentru cătușe și sejur de 30 de zile în arest!

CITEȘTE ȘI: Principalele măsuri de relaxare de la 1 iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.