Tragedie, azi-noapte, la Timișoara. Patru dintre cei cinci copii ai unei familii au murit carbonizați, într-un incendiu care le-a cuprins locuința. Părinții nu erau acasă, iar cei mici, de patru luni, un an, trei ani și șase ani, au fost lăsați în grija fratelui mai mare, de 14 ani. Nu a fost singurul incendiu din județul Timiș. La Ghirodia, 250 de angajați ai unei firme au fost evacuați după ce un container a luat foc. În acest caz nu au fost victme.

În jurul orei 23, pompierii au fost alertați, printr-un apel la 112, că o casă cu mai multe apartamente din Timișoara a luat foc. Incendiul a izbucnit in cartierul Elisabetin.

Când au sosit la fața locului, o parte a acoperișului cuprins de flăcări deja se prăbușise. Întregul imobil era inundat de un fum foarte gros și înecăcios, iar salvatorii a trebuit să-l ventileze mai întâi, pentru că nu aveau vizibilitate.

Din nefericire, când au reușit să intre, într-unul dintre apartamente au descoperit cadavrele carbonizate a doi copii mici. Alți doi au fost găsiți câteva ore mai tâtziu, tot decedați.

De interes:  La mulţi ani, Beyonce!

Din câte se pare, cei patru micuți, de patru luni, un an, trei ani și șase ani, dormeau chiar în încăperea în care a izbucnit incendiul. Fuseseră lăsați în grija fratelui mai mare, în vârstă de 14 ani. Acesta, însă, se afla în altă cameră. La un moment dat, a vrut să meargă la frații lui, dar când a încercat să intre s-a trezit înconjurat de flăcări și fum și i s-a făcut rău. Cu ultimele puteri, a reușit să iasă și să anunțe vecinii.

În timpul intervenției pompierilor, au apărut și părinții. Tatăl era beat, iar mama, foarte speriată. Când și-au dat seama ce s-a întâmplat, li s-a făcut rău și au fost transportați la spital. Acolo a ajuns și fiul lor mai mare, intoxicat cu fum.

Vecinii îi acuză pe părinți că își neglijau copiii și îi lăsau singuri adesea.

Familia, una sărmană, statea cu chirie într-un apartament din imobil. Dintr-un alt apartament, pompierii au reușit să salveze 15 pisici, de care avea grijă o bătrână.

De interes:  La mulţi ani, Adela Popescu! – Banat FM

Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a produs tragedia. A fost deschis și un dosar penal pentru moarte suspectă, iar trupurile celor patru copii au fost preluate de medicii legiști, pentru autopsie.

Nu a fost singura intervenție dificilă a pompierilor din Timiș. Și la Ghiroda, aproape de Timișoara, a fost panică noaptea trecută. Un container de tip bucătărie a luat foc, în curtea unei firme. Dintr-o clădire aflată în apropiere au ieșit aproximativ 250 de angajați, care erau în tură în acel moment. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cel mai probabil, focul a izbucnit de la un scurt circuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.