O femeie în vârstă de 82 de ani, care a venit recent din Spania şi a fost diagnosticată cu coronavirus, a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

“Pacienta s-a întors recent din Spania, de la Madrid, dar s-a autoizolat. În a zecea zi, însă, s-a simţit rău şi s-a prezentat la cortul special amenajat în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, destinat trierii epidemiologice. Medicul de la UPU a considerat că pacienta trebuie transferată pe ATI, având o insuficienţă respiratorie severă. Transferul s-a făcut, însă, cu toate măsurile de protecţie şi după echiparea ca atare a întregului personal. Pe ATI, pacienta a fost dusă direct în izolator, iar în toată această perioadă personalul medical a intrat doar echipat corespunzător. Duminică, rezultatul analizelor a venit negativ în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus. Analizele s-au repetat aseară, iar în această după-amiază, rezultatul a fost pozitiv”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Alina Stancovici.

Potrivit acesteia, iar bolnava a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara.

De interes:  La mulți ani, Paul Frederic Simon! – Banat FM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.