Inspectoratul Școlar Timiș mai are în stoc teste de salivă pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 doar pentru o singură aplicare, pentru elevii care revin din vacanță săptămâna viitoare.

Elevii care au revenit săptămâna aceasta la școală nu vor mai fi testați săptămâna viitoare, dacă nu vor sosi alte loturi de teste, spune șeful ISJ Timiș, Marin Popescu, citat de radiotimisoara.ro

“Săptămâna aceasta s-au efectuat teste de salivă la aproape 60.000 de elevi care au revenit la şcoală din vacanţă. Din testele aplicate luni şi marţi doi elevi au fost pozitivi la testele de salivă, respectiv, unul din Timişoara şi unul de la Margina. Cazul din Timişoara a fost confirmat şi prin test PCR, iar la elevul de la Margina se deplasează astăzi Serviciul de Ambulanţă pentru testarea PCR şi pentru a confirma sau infirma testul de salivă”, spune Marin Popescu.

Timișul a primit 512.300 de teste, din care 453.000 de teste au fost distribuite unităţilor de învăţământ de stat şi private. În stocul Inspectoratului Şcolar Judeţean se mai află 59.000 de teste, suficiente pentru o testare săptămâna viitoare pentru elevii care vor începe cursurile din ciclurile preşcolar şi primar, chiar dacă nu vor mai veni alte teste în această săptămână. Acestea vor fi distribuite mâine către unităţile de învăţământ.

De interes:  Străzi inundate și copaci rupți, urmările furtunii care a măturat județul Timiș

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.