Mai multe semafoare din Timișoara sunt nefuncționale după ce un șofer a lovit o cutie a sistemului inteligent de monitorizare a traficului, iar un altul a intrat cu mașina într-un stâlp.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că din cauza a două accidente rutiere, o parte din semafoarele din oraș nu sunt funcționale. Un șofer a lovit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o casetă care găzduiește echipamente electronice de comandă în cadrul sistemului inteligent de monitorizare a traficului, iar un altul a intrat cu mașina într-un stâlp de semafor.

Primul dintre accidente a avut loc la intersecția B-dului Take Ionescu cu str. Mihail Koglniceanu, iar cel de-al doilea în Piața Traian. Primarul Timișoarei a afirmat că pagubele sunt estimate la aproximativ 100.000 de euro.

„Evident, aceste echipamente sunt scumpe și pagubele sunt însemnate, primele estimări sunt la circa 100.000 de euro. S-au repus, am înțeles, în funcțiune, cel puțin o parte dintre semafoare, pentru că există soluții alternative în sistemul nostru, un sistem foarte complex, dar el nu merge acum în regimul nominal în care a fost gândit, ci pe o variantă de rezervă, de avarie. Imediat după accident nu au mers deloc semafoarele în zonele în care erau implicate acele echipamente”, a declarat Nicolae Robu.

De interes:  Luna august este momentul propice pentru a face concediul de vara, iar statiunea Venus reprezinta o alegere foarte buna

Reprezentanții Primăriei Timișoara intenționează să se îndrepte împotriva celor doi șoferi, pentru recuperarea pagubelor produse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.