Grație și eleganță la „Cupa Primăverii”, ultima verificare înaintea Școlarelor de gimnastică ritmică
În miez de mai, secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Școlar din Reșița a organizat o nouă ediție a „Cupei Primăverii”. Grația, frumusețea, talentul și munca asiduă și-au dat mâna la această competiție – un adevărat spectacol, aplaudat cu căldură de publicul venit să le vadă pe micile gimnaste intrate în concurs. Sportive de la CSU Oradea, CSS 1 Timișoara și CSS Reșița au participat la evenimentul sportiv ce a reprezentat o utilă verificare înaintea apropiatelor campionate naționale școlare.
„La această competiție am invitat cluburi din orașe mai apropiate de Reșița. Au participat fetițe în vârstă de 8-9 ani de la CSU Oradea, au fost prezente concurente de la CSȘ Nr. 1 Timișoara, iar de la CSȘ Reșița au participat 14 sportive. Fetițele noastre au concurat la categoria a IV-a, a III-a, junioare și ansamblu. Mă bucur că fetele s-au mobilizat și ne interesează foarte mult ca la Campionatul Național ele să fie într-o formă foarte bună. Acest campionat se va desfășura în perioada 29 mai – 1 iunie, la Baia Mare, și vom participa cu toată delegația cu care am participat și la acest concurs. Sperăm să obținem cât mai multe medalii, deoarece am muncit foarte mult pentru aceste compoziții”, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
„Cupa Primăverii” la gimnastică ritmică a fost organizată de CSS Reșița, cu sprijinul Direcției Județene de Sport și Tineret CS, al gazdelor de la Școala nr. 9 Reșița și al unor sponsori generoși.