Connect with us

Locale

Fostul director al CFR Timișoara, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

pe

Fostul director al CFR Călători Timişoara, Florin Blăgăilă, a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie. Acesta este acuzat că a primit mită pentru a urgenta plata unei facturi în cadrul derulării unui contract din bani publici.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost trimişi în judecată un om de afaceri, acuzat că l-a mituit pe directorul de la CFR, dar şi fiul omului de afaceri, cel care a intermediat, de fapt, întregul proces de mită.

„La data de 17 martie 2022, Florin Blăgăilă, la acea vreme director la Sucursala Regionala Timişoara din cadrul Societăţii Naţionale „CFR Călători” SA, ar fi primit de la omul de afaceri suma de 1.500 de lei pentru a urgenta achitarea unei facturi (în valoare de 33.724 lei), emisă de societatea acestuia din urmă, în contextul unui contract încheiat cu CFR Călători, ce avea ca obiect „reparaţii şi întreţinere clădiri-lot Deva”, se arată în comunicatul citat.

De interes:  Un nou candidat la Primăria Timișoara. Pe vremuri, a fost viceprimar

Suma remisă cu titlu de mită ar fi fost pusă la dispoziţia omului de afaceri de către fiul său.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş cu propunere de a se menţine măsura controlului judiciar dispusă în cazul omului de afaceri.

Sursa: Realitatea de Timis

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Locale

UN NOU INCENDIU A IZBUCNIT LA NORD DE LOS ANGELES

Publicat

pe

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, relatează AFP.

Flăcările s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic și au distrus 1.400 de hectare de teren în mai puțin de două ore. Focul a fost aprins de vânturile fierbinți și uscate din Santa Ana care continuă să sufle în regiune, împingând un nor vast de fum și jar deasupra flăcărilor. Ordine de evacuare au fost emise în zonele din jurul lacului, situat la aproximativ 50 de kilometri nord de Los Angeles și în apropierea orașului Santa Clarita. California de Sud este în alertă de când incendiile masive au devastat o parte din Los Angeles, omorând peste 27 de persoane și distrugând peste 15.000 de structuri.AGERPRES

 

De interes:  Din Liga a 3-a, campion mondial cu România la minifotbal. Vlad Mocanu: ”Nu visam la un așa debut”
Citeste in continuare

Locale

VIDEO FOTO Descinderi în trei județe: Cu o firmă-paravan, au dus de nas mai multe companii și le-au furat marfa

Publicat

pe


Poliţiştii din Constanţa au făcut 13 percheziţii într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru bărbaţi fiind reţinuţi în acest dosar, în care sunt suspectaţi că au preluat o firmă de transport mărfuri pe care au folosit-o ca paravan
Citește mai departe…

De interes:  Trafic intens la frontieră, de sărbători
Citeste in continuare

Locale

Motor vehicle trade up 2.7% as gross series in first 11 months of 2024

Publicat

pe

Wholesale and retail trade, maintenance, and repair of motor vehicles and motorcycles, in gross series, recorded a turnover increase of 2.7%, and 2.4% as adjusted series, in the first 11 months of 2024 compared to the same period of the previous year, according to data the National Institute of Statistics (INS) published on Thursday.

According to the source, in the period from January 1 to November 30, 2024, as a gross series, turnover increases were recorded in: trade with motorcycles, parts, and related accessories; maintenance and repair of motorcycles (+19.9%), trade with vehicle parts and accessories (+7.7%), and trade with motor vehicles (+3.2%), said Agerpres.

On the other hand, activities related to the maintenance and repair of motor vehicles slid 14.3% year-on-year.

Compared to the reference period, businesses in the trade of motor vehicles increased 2.4%, in adjusted series based on working days and seasonality.

The official statistics also show that, in November 2024 compared to the same month in 2023, the turnover volume in wholesale and retail trade, maintenance, and repair of motor vehicles and motorcycles, in gross series, registered an increase of 5.4%, due to results from: trade with motorcycles, parts, and related accessories; maintenance and repair of motorcycles (+30.2%), trade with vehicle parts and accessories (+7.1%), and trade with motor vehicles (+6.7%). On the contrary, activities related to the maintenance and repair of motor vehicles decreased 8.8%.

De interes:  100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public

As an adjusted series, the turnover in the same area of activity advanced 5%.

INS data also highlights that, from month to month (November vs. October 2024), businesses in the trade of motor vehicles dropped 3.3%, following the decline in activities in trade with motor vehicles (-5.7%) and maintenance and repair of motor vehicles (-1.4%).

On the opposite side, increases were recorded in the trade of motorcycles, parts, and related accessories; maintenance and repair of motorcycles (+21.9%) and trade with vehicle parts and accessories (+0.4%).

Also, the total turnover volume in wholesale and retail trade, maintenance, and repair of motor vehicles and motorcycles, as an adjusted series, decreased 0.6% in November compared to October.

Citeste in continuare

ȘTIRI NOI

Localeacum 34 seconds

UN NOU INCENDIU A IZBUCNIT LA NORD DE LOS ANGELES

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită...

Externeacum 3 mins

Trump va susține un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare

Președintele SUA, Donald Trump, urmează să vorbească în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, joi, prin intermediul unei legături...

Localeacum 4 mins

VIDEO FOTO Descinderi în trei județe: Cu o firmă-paravan, au dus de nas mai multe companii și le-au furat marfa

Poliţiştii din Constanţa au făcut 13 percheziţii într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru bărbaţi...

Politicaacum 4 mins

Gelu Voican Voiculescu, adus la Parchetul General pentru a fi inculpat în dosarul Mineriadei

Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier în primul guvern postcomunist, a ajuns joi dimineață în fața procurorilor de la Parchetul General,...

Localeacum 4 mins

Motor vehicle trade up 2.7% as gross series in first 11 months of 2024

Wholesale and retail trade, maintenance, and repair of motor vehicles and motorcycles, in gross series, recorded a turnover increase of...

Politicaacum 4 mins

Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană

Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee’s și Carl’s Jr,...

Politicaacum 4 mins

Marco Rubio intenţionează să viziteze Panama în prima sa călătorie ca secretar de stat (Politico)

Secretarul de stat american Marco Rubio are în vedere să includă Panama în prima sa călătorie oficială care ar putea...

Localeacum 14 mins

Descoperă Hotel Căciulata – O Destinație de Excepție în Călimănești-Căciulata

Stațiunea Călimănești-Căciulata este renumită pentru peisajele sale spectaculoase, apele termale vindecătoare și oportunitățile de relaxare pe care le oferă. În...

Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice
Ce trebuie sa stiiacum 29 mins

Înlocuirea șnurului la rulourile exterioare pentru case istorice

Casele istorice reprezintă un patrimoniu deosebit, care poartă cu ele farmecul unor epoci trecute, dar și provocări semnificative în ceea...

Localeacum 1 hour

COD GALBEN DE CEAȚĂ ÎN ZONE DIN 21 DE JUDEȚE, JOI DIMINEAȚA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de atenționări nowcasting Cod galben de ceață valabile în următoarele două ore...

TOP ȘTIRI Bănățeanul.ro