Restaurantele se redeschid, cu o serie de restricții, de la 1 septembrie. Anunțul a fost făcut de reprezemntații HoReCa, la finalul întâlnirii pe care au avut-o cu premierul Ludovic Orban, la sediul Guvernului. Anunțul oficial și condițiile exacte vor fi prezentate după ședința Comitetului național pentru Situații de Urgență.

”Nu am plecat de la această întâlnire cu o garanție că va fi luată această decizie. Va fi discutată în Comitetul pentru Situații de Urgență”, a precizat președintele HORA, Dragoș Petrescu, la finalul întâlnirii.

Petrescu a explicat că, în cazul în care se va lua decizia de redeschidere a restaurantelor în interior de la 1 septembrie, acestea vor funcționa cu o serie de reguli stricte, care urmează să fie stabilite.

„Noi am solicitat premierului sa deschidem la data de 1 septembrie. La nivel national este important sa deschidem la 1 septembrie. Avem 400.000 de angajati cu slujbele in pericol. Vor fi exceptii punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este tinut sub control. Aceste puncte vor evolua pe parcursul lunilor viitoare.

De interes:  Biroul Electoral Central a respins solicitarea de prelungire a procesului de votare după ora 21.00

A fost si domnul ministru Tatarau si domnul ministru Arafat si persoane din Ministerul de Finante, insa cu totii am agreat ca este important sa se deschida restaurantele in anumite conditii.

Asteptam sa vedem care din propunerile noastre vor fi acceptate in privinta regulamentului. Vor fi restrictii care vor proveni din distantarea sociala, noi am propus sa folosim o masa, iar una sa fie interzisa a fi folosita. Capacitatea va fi redusa la 50% pentru această faza. Purtarea mastii, conditiile de dezinfectare, vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sanatatii sa avem acele impuneri ale legii in restaurante cu respectare normelor si cu penalizarea care sa mearga pana la suspendarea activitatii pentru operatorii care nu respecta regulile. Se vor purta masti in interior ca in restaurantele din tarile europene.

Se va purta masca pana la asezarea la masa si evident la masa nu vei sta cu masca. Cand te ridici de la masa va trebui sa porti masca si este o normalitate. Industria HoReCa isi doreste sa functioneze sub restrictii. Clientii trebuie sa stie ca este sigur sa intre in restaurant.
4 sau 6 persoane la o masa. Am solicitat sa fie 6.

De interes:  Sonja lansează clipul piesei „Panama” – o melodie cu influențe spaniole și vibe exotic | Official Video – Banat FM

Vor fi restrictii de timp si vom incepe cu restrictii de timp, dar care vor putea fi schimbate in functie de rezultatele epidemiologice. Premierul a promis public in ultimele doua zile aceasta data. Speram ca dansul sa ia aceasta decizie pe care a exprimat-o public.
In prima faza, restaurantele vor functiona fara aer conditionat. Este important sa adresam reguli care sa puna in siguranta clientul nostru. In functie de evolutia epidemiologica vom putea lua alte masuri”, a precizat Dragoș Petrescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.