Cu ghiozdanele-n spate, cu florile-n mână, alături de bunici și părinți – așa s-au prezentat cei mici la deschiderea anului școlar la Moldova Nouă. Mesajul de bun venit a fost rostit, ca-n fiecare an, de primar. Același primar din 2016 încoace!

Pe platoul corpului B al Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, înainte ca oficialitățile prezente la deschiderea anului școlar să ia cuvântul (directorul instituției de învățământ, primarul orașului Moldova Nouă, reprezentanți ai Poliției Naționale și Locale), un sobor de preoți a oficiat o slujbă în fața celor prezenți. Este vorba despre părintele Remus Căta (paroh în cadrul bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”), Ion Nedelcu (preotul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”), dar și părintele protopop Bogoliub Martinovici.

Văzând emoția și nerăbdarea care se citeau pe chipurile tinerilor, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, cel care a decis să le fie alături din aceeași postură, în ciuda anunțului demisiei, nu a vrut să lungească foarte mult momentul. Le-a mulțumit dascălilor și părinților pentru implicare în conturarea viitorului tinerelor generații. Pe de altă parte, sfatul primarului, mai ales pentru cei mici, a fost unul cât se poate de concis: „Voi sunteți viitorul orașului, viitorul României! În funcție de cum veți asculta de cadrele didactice, așa va arăta România peste timp”.

Înainte ca festivitatea de deschidere a noului an școlar să ia sfârșit, iar elevii să fie poftiți în clase, directorul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, Mihaela David Izvernar a dorit să puncteze un singur lucru și anume că: „fiecare elev LTCD merită tot efortul”, subliniindu-le părinților că odraslele lor merită toată investiția: atât din partea lor, cât și din partea dascălilor.

De interes:  În luna concediilor, se circulă cu restricții la Timișoara, în două zone importante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.